Războiul franco-prusac

Razboiul franco-prusac (19 iulie 1870 – 10 mai 1871) va opune celui de-al Doilea Imperiu Francez monarhiile germane reunite sub monarhia Prusiei. Conflictul marca punctual culminant de tensiune dintre cele doua puteri, care rezulta din dorinta Prusiei de a domina întreaga Germanie, care nu era atunci decât o federatie de state quasi independente. Înfrângerea va determina caderea Imperiului Francez .

Cauzele razboiului

Germania era compusa dintr-un numar mare de state care nu aveau intre ele nicio legatura politica. Prusia, simtindu-se sigura de puterea sa militara, avea ambisia de a reuni statele germane sub autoritatea sa. În 1864, ea se aliaza cu Austria pentru a distruge Danemarca si a-si apropria teritoriile daneze (razboiul Ducatelor). În 1866, Prusia obtine ca Napoleon al III-lea sa nu intervina, promitându-i acestuia Belgia sau cantonul Genevei, si zdrobeste Austria, anexându-si teritorii austriece Victorioasa, Prusiaimpune atunci tratate de alianta cu diferite state germane .

Dar Bismark, ministru al afacerior externe ale Prusiei, nu intelegea cedarea de tritorii drept compensatie lui Napoleon al III-lea. El era ostil Frantei, inamic ereditar, pe care o acuza de dorinta de a împiedica unificarea statelor germane, din motiv ca voia sa îsi alipeasca state de origine germana; mai mult, un razboi împotriva Frantei îi parea binevenit lui Bismark pentru a recupera Alsacia si Lorena si pentru a determina statele germane sa se ralieze Prusiei. Dar un pretext era necesar pentru a declara razboi Frantei, întrucât acestea nu s-ar fi raliat decât pentru a proteja Prusie „agresata”.

În Franta, de asemenea era urmarit razboiul. Sub presiunea republicana crscânda, Napoleon al III-lea avea sa renunte la puterea sa absoluta pentru a trece la un regim parlamentar. Anturajul suveranului aspirala la un razboi în care victoria sigura, redându-i regimului imperial vechea popularitate, sa ii permita restaurarea unei autoritati despotice. Masi mult, Franta, nelinistita de marirea teritoriului prusac si umilita de faptul ca Prusia invinsese Austria mai repede decat o facuse ea, dorea cu ardoare sa le dea o lectie prusacilor.

În Spania, unde avusese loc o revolutie si suveranul fusese constrâns sa abdice, tronul de la Madrid îi este oferit printului Leopold de Hohenyollern, var al regelui Prusiei. Pe 6 iulie, ministrul francez de afaceri externe declara ca guvernul nu ar suporta ca o putere straina, plasându-si unul dintre principi pe tronul Spaniei, sa deranjeze an detrimentul Frantei echilibrul de forte din Europa, punând în pericol interesele si onoarea Frantei. În cazul în care acest lucru s-ar fi realizat, Fransa ar sti sa îsi faca datoria fara ezitare si fara slabiciune.

Germanilor nu le este pe plac aceasta declaratie amenintatoare. Totusi, an data de 12 iulie, Leopold de Hohenzollern îsi retrage candidatura. În data de 13, împaratul Frantei, îndemnat de anturajul sau, îi solicita regelui Prusiei a se angaja ca niciodata nu îi va permite printului Leopold sa revina asupra deciziei sale. Prusacii sunt ofuscati de aceasta cerere, considerata excesia si aroganta. Regele ai raspunde ambasadorului francez ca refuza sa îsi ia acest angajament. Ambasadorul cere sa fie primit din nou de catre rege, si i se spune ca regele nu poate face mai mult.

Bismark declara atunci ca regele a refuzat sa îl primeasca din nou pe ambasadorul Frantei. Francezii sunt revoltati de acest refuz. Spiritele se încing în ambele parti, încurajate de Bismark si de Napoleon al III-lea, pâna în punctul an care e declarat razboiul, pe data de 18 iulie, prin urmatoarea misiva adresata de catre Fransa Prusiei: „ Guvernul Majestatii Sale Împaratul francezilor, neputând considera proiectul aducerii unui print prusac la tronul Spaniei decât ca pe un fapt dirijat contra securitatii teritoriale a Frantei, s-a vazut fortat sa solicite Majestatii Sale regele Prusiei asigurarea ca o asemenea situatie nu se va mai produce pe viitor cu consimtamâmtul sau. Majestatea Sa regele Prusiei refuzând aceasta asigurare si, dimpotriva, declarând trimisului Majestatii Sale Împaratul freancezilor, ca ar vrea sa îsi rezerve, pentru aceasta eventualitate, precum si pentru oricare alta, posibilitatea de a consulta circumstantele, guvernu imperial a fost nevoit sa vada în aceasta declaratie a regelui un gand ulterior amenintator pentru Franta si pentru echilibrul european.