Reconstrucția Europei

EUROPA IN PERIOADA DEZVOLTARII

Timp de 20 de ani ,de la mijlocul anilor 50 pana la mijlocul anilor 70 Europa cunoaste o dezvoltare fara precedent. Aceasta se datoreaza unor reconstructii facute cu ajutorul americanilor, a reechilibrarii monedelor in urma acordurilor de la Bretton-Woods, a unei demografii redevenite dinamica, a cresterii productivitatii, dar si a actiunii guvernelor care dau un imbold dezvoltarii economica , intr-o perspectiva keyneziana. Germania, Italia si Franta sunt marile beneficiare ale acestei dezvoltari rapide.

Aceasta dezvoltare are loc intr-un context international linistit, dupa crizele din perioada 1956-1962, iar incepand din 1963 se instaleaza destinderea. In acest moment, constructia europeana tocmai iese din criza provocata de esecul comunitatii europene a apararii din 1954. Reluarea procesului de unificare incepe in 1954 prin semnarea tratatului care pune bazele Comunitatii Economice Europene.

Dupa o perioada de incertitudine in care alterneaza crizele si intervalele de destindere incepand din 1963, lumea se instaleaza intr-o relative epoca de liniste din care profita in primul rand continental European si care va dura aproximativ 10 ani. Aceasta imbunatatire evidenta a relatiilor internationale coincide cu apogeul unei epoci de dezvoltare economica.

RECONSTRUCTIA SI DEZVOLTAREA ECONOMICA

Dupa 1950, Europa distrusa de razboi, cunoaste o dezvoltare prolifica, care atinge, in perioada 1950-1962, un nivel mediu anual de 7,3% in RFG, 6% in Italia, 5% in Franta,de 4,7% in Tarile de Jos.de 3,2% in Belgia si numai de 2,3% in Regatul Unit. (Berstein si Milza, 1998: 250)

Anii care urmeaza reinstaurarii pacii sunt consacrati reconstructiei, care se arata a fi mai rapida decat s-a prevazut , cu toate ca pierderile umane si distrugerile materiale au fost incomparabil mai mari decat cele din 1914-1918. Restaurarea industriei este mult mai usoara datorita intensei mobilizari industriale, astfel incat, de la sfarsitul anului 1948, la mai putin de 4 ani de la incetarea ostilitatiilor, Europa a redevenit la nivelul productiei de dinainte de razboi iar cele mai mari dificultati in reconstructie au fost cauzate, pe de o parte, de pierderile si uzura materialului de transport, de distrugerea constructiilor publice si particulare, iar pe de alta parte, de stagnarea constructiilor noi din cauza reducerii drastice in timpul razboiului a numarului de santiere. Reconstructia a fost franata, in unele tari si de instabilitatea preturilor si de inflatie, care in Franta este stopata in 1952, dupa devalorizarile successive din 1946-1949, in Italia in 1947, iar in Germania dupa reforma monetara din 1948.

Germania a beneficiat din plin de ajutorul American, care a oferit 12 miliarde de dolari cu titlul de ajutor de urgenta intre anii 1945-1947, si o suma aproape egala cu suma distribuita in cadrul Planului Marshall celor 16 tari europene. Acest ajutor primit din partea Americii, Europa l-a folosit, la inceput pentru a-si platii produsele alimentare, materiile prime, energia si echipamentele achizitionate in strainatate, iar mai apoi a fost utilizat pentru investitii in sectoarele de baza si pentru acoperirea unor datorii publice.

In decembrie 1951, bilantul facut de Organizatia Europeana de Cooperare Economica (OECE) dovedeste succesul spectaculos al reconstructiei europene, productia industriala crescand din 1947 cu 64%, fiind cu 40% mai mare decat cea de dinainte de razboi, iar productia alimentara marindu-se si ea cu 25%.( Berstein si Milza, 1998). Economia europeana poate de acum inainte sa-si continue dezvoltarea fara ajutorul Statelor Unite.

Economia Europei beneficiaza de un anumit numar de factori interni si externi care o avantajeaza, cum ar fi adoptarea in 1944, la Bretton-Woods a unui sistem monetar international, dominat de Statele Unite, dar gestionat de un organism intenational numit Fondul Monetar International. Acesta permite incepand din 1949 o reglementare a monedelor cu efecte positive asupra comertului international, la care se adauga cele create de Acordul General al Tarifelor Vamale, semnat de 23 de tari care prevedea reducerea taxelor vamale.