Relațiile Chinei cu Rusia

Relaţia dintre Federaţia Rusă şi Republica Populară Chineză poate fi caracterizată ca fiind una cu suişuri şi coborâşuri. Atât în timpul Rusiei Ţariste şi a Chinei Imperiale, cât şi în perioada Uniunii Republicilor Sovietice Socialiste (URSS) şi a Chinei comuniste, perioadele de cooperare intensivă au alternat cu epoci de confruntare.

Situate la capete opuse ale Eurasiei, cele două ţări au avut puţine contacte înainte de anul 1640. Ambele au avut de a face cu nomazii de stepă, Rusia fiind ameninţată din Sud, în timp ce ameninţarea Chinei venea din Nord. Ambele ameninţări erau reprezentate de către mongoli: Hoarda de Aur în Rusia (1240-1480) şi Dinastia Yuan în China (1271-1368), dar acest lucru nu le-a determinat să interacţioneze.

Rusia a devenit vecin nordic al Chinei când în anii 1582-1643 ruşii s-au făcut stăpâni pe pădurile siberiene. În jurul anului 1640 ruşii au trecut munţii Stanovoi intrând în bazinul râului Amur prin Nord în teritorii revendicate de către Dinastia Qing, care la acel moment abia îşi începuse cucerirea în China . Începând cu 1680 Dinastia Qing şi-a încheiat cucerirea Chinei,eliminând ultimele state din Sud, succesoare ale Dinastiei Ming. După ce dinastia manciuriană Qing şi-a consolidat puterea în Sud, aceasta s-a ocupat de înăbuşirea invaziei ruse din Manciuria, patria antică a dinastiei, iar până în 1685 a reuşit să alunge majoritatea ruşilor din acea zonă. După această victorie de la Albazin din 1685, guvernul Qing a trimis două scrisori către ţar, scrise în limba latină, prin care se cerea pace şi de asemenea ca jefuitorii ruşi să părasească zona Amur. Guvernul rus, ştiind că Amurul nu poate fi apărat, şi fiind mai preocupat de cele ce se petreceau în Vest, l-a trimis pe Fiodor Golovin în est ca plenipotenţiar. Golovin a plecat din Moscova în ianuarie 1686 şi a ajuns la Selenginsk în apropierea Lacului Baikal în octombrie 1687 de unde a trimis nişte curieri înainte.

S-a convenit ca întâlnirea să aibă loc la Selenginsk în 1688. Din cauza unor atacuri din partea mongolilor (oiraţii, mongoli din vest) conduşi de Galdan Boshugtu Han şi a mongolilor din Est, în zona Selenginsk şi Beijing, negocierea a trebuit să fie amânată. Pentru a evita conflictul militar, Golovin a stabilit că întâlnirea să aibă loc mai spre Est, la Nerchinsk. Acolo au avut loc tratative din august până în septembrie 1689 când fost încheiat primul tratat dintre China şi Rusia, Tratatul de la Nerchinsk. Ruşii au renunţat la Amur, dar au păstrat pământul dintre lacul Baikal şi râul Argun, iar Mongolia a rămas în continuare sub stăpânirea Hanatului Oirat Zunghar. Acest tratat a fixat frontiera ruso-chineză la munţii Stanovoi.

După acest tratat comerţul din zonă s-a intensificat, caravanele venind de la Nerchinsk spre Beijing. Mulţi dintre negustori proveneau din Asia Centrală, iar călătoria dura de la 10 la 12 luni. Acest comerţ a fost aparent profitabil pentru ruşi, dar nu şi pentru chinezi, care erau deranjaţi de încăierările negustorilor beţi. În 1690, Qing i-a învins pe oiraţi la Marele Zid şi a preluat controlul asupra mongolilor khalka din Mongolia Interioară, iar în 1696 oiraţii au fost învinşi şi teritoriul lor redus până la munţii Altai (bătălia de la Ulan Bator). Acest eveniment a deschis posibilitatea comerţului din Baikal spre Sud-Est şi a ridicat problema graniţei de Nord a Mongoliei Exterioare. În martie 1692, Evert Ysbrants Ides, un diplomat danez aflat în serviciul Rusiei, a fost trimis la Nerchinsk ca ambasador. Acolo, împăratul chinez a ridicat problema frontierei vestice (Argun). Ides s-a reîntors la Moscova în ianuarie 1695. La aceasta dată, s-a stabilit că acţiunile comerciale cu China constituie un monopol de stat. Patru caravane de stat au călătorit de la Moscova la Beijing în intervalul 1697-1702. A patra s-a reîntors pe ruta Selenginsk, în 90 de zile, cu o scrisoare de la Li-Fan Yan, prin care se sugera că această rută va fi folosită pentru comerţ.

Tulishen a devenit primul delegat oficial al dinastiei Qing desemnat să viziteze Rusia. El a plecat din Beijing în iunie 1712 şi a ajuns la Tobolsk în august 1713. Aici a aflat că nu îl poate vedea pe Ţar din cauza războaielor suedeze. Acesta s-a întors la Beijing în aprilie 1715, iar raportul lui a fost mult timp principala sursă de cunoastere a Rusiei pentru Chinezi. Aproximativ în aceeaşi perioadă împăratul Kangxi a început să facă presiuni la Sankt-Petersburg în scopul delimitării frontierei de Vest (Argun). În iulie 1719, Lev Izmailov a fost trimis ca ambasador la Beijing, unde a discutat cu Tulishen, dar chinezii nu au vrut să discute problema comerţului până nu se va rezolva cea legată de frontiera vestică.(1720) Izmailov a revenit la Moscova în ianuarie 1722. Chiar înainte de moartea lui , Petru cel Mare a decis să se ocupe de problema frontierei. A rezultat Tratatul de la Kiakhta, care a stabilit graniţa de Nord cu Mongolia. De asemenea a restabilit relaţiile diplomatice şi comerciale, comerţul cu caravane a fost deschis (blănuri ruseşi pentru ceai chinezesc), iar Rusia a fost de acord să ajute China să se extindă spre Vest, anexând Xinjiangul şi formând aici o frontieră ruso-chineză.

Tratatele de la Nerchinsk şi Kiaktha au stat la baza relaţiilor ruso-chineze, până la Tratatul de la Aigun din 1858. Frontiera fixă a ajutat chinezii să obţină controlul deplin în Mongolia Exterioară şi să anexeze Xinjiang (1755), iar comerţul ruso-chinez a fost mutat de la Nerchinsk la Kiatkhta.

În timp ce Imperiul Chinez şi-a instalat controlul în Xinjiang (1755), Imperiul Rus s-a extins în Kazahstan(începutul şi mijlocul sec. al XIX-lea), iar zonele de control ale celor două imperii s-au întâlnit unde este acum estul Kazahstanului şi Vestul Xinjiangului. Prin urmare, a fost încheiat în 1851 Tratatul de la Kulja, prin care se legaliza comerţul în acea regiune dintre cele două ţări.

În 1858, în timpul celui de-al doilea război al opiumului, China a devenit din ce în ce mai slabă, un fel de “om bolnav al Asiei”, în timp ce Rusia se întărea, devenind tot mai puternică şi a anexat regiunea Amur în urma semnării Tratatului de la Aigun (1858). În 1868, Rusia a iniţiat un război (Manza) care a constituit prima încercare de a expulza chinezii din acest teritoriu. Au avut loc acţiuni la Vladivostok, Golful Petru cel Mare, ruşii încercând să îi înlăture pe muncitorii chinezi din minele de aur. Chinezii au rezistat încercării ruseşti de a ocupa Insula Askold, şi le-au răspuns acestora atacând două staţii militare ruseşti şi trei oraşe din Rusia. Aceste acţiuni s-au încheiat fără succes pentru ruşi, nereuşind să îi alunge pe chinezi.