Revoluția Industrială

moderna timpurie au devenit preponderente între 1760 si 1850, cu efecte radicale în Anglia si în nord–vestul Europei. Ca urmare, de atunci si pâna în zilele noastre, aceasta perioada a fost denumita ”revolutie industriala”.

Fenomenul denumit “revolutie industriala” a constituit si constituie înca unul dintre cele mai controversate din literatura de specialitate, fiecare autor încercând sa–l cerceteze dintr–un unghi de vedere inedit, sa reliefeze sau sa nuanteze aspectele pe care le considera a fi cele mai semnificative.

Revolutia industriala este un ansamblu de fenomene care însoteste, începând din secolul al XVIII–lea, transformarile lumii moderne, datorita dezvoltarii capitalismului, tehnicii, productiei si comunicatiilor.

Revolutia industriala este procesul complex de trecere de la productia manuala la productia cu ajutorul masinilor-unelte, de la stadiul manufacturier la stadiul marii productii mecanizate, la fabrica, proces care a revolutionat întreaga baza a societatii burgheze. Revolutia industriala a avut loc pentru prima oara în Anglia, în ultimele decenii ale sec. al-XVIII-lea la începutul sec. al XIX-lea, iar mai târziu în Franta, S.U.A, Germania, Japonia, Rusia, România etc.

2. Introducere

Primul care a folosit termenul de revolutie industriala, în deceniul al cincilea al secolului trecut, a fost Fr. Engels, care l-a pus în legatura, în principal, cu folosirea masinii cu aburi a lui James Watt, în industria textila engleza.

Revolutia industriala a devenit si ea evidenta sub multe aspecte. Inventatorii vremii, preocupati de obtinerea profitului, au înfiintat pentru prima oara în istorie fabricile. Acest sistem de organizare a productiei a sporit spectaculos capacitatea de prelucrare industriala a societatilor care-l aplicau. Tendinta catre o noua abordare în cadrul metodelor si organizarii economice a dus atât la restructurarea productiei, cât si la schimbari radicale în sistemele financiare.

Simbolul revolutiei industriale a fost masina cu aburi inventata de inginerul mecanic scotian James Watt, în 1765 si perfectionata de el pâna în 1784. Tara în care au fost întrunite, catre 1780, toate premisele revolutiei industriale a fost Anglia. Ea a devenit catre 1830 “atelierul lumii”, si si–a asigurat o covârsitoare superioritate economica asupra celorlalte tari. Dupa 1815 Franta, SUA si unele state germane si–au intensificat la rândul lor eforturile de industrializare.

3. Impactul industrialitarii asupra economiei europene

Europenii au desavârsit aceasta transformare industriala prin aplicarea noilor tehnologii la mijloacele de transport si comunicatii. În prima jumatate a secolului al XIX-lea vasele cu aburi au început sa brazdeze apele Europei. În aceeasi perioada, caile ferate au împânzit teritoriile europene dominate de conducatorii de masini. Din 1840 europenii încep sa întinda cabluri la suprafata pamântului si pe sub apa, ca sa poata transmite mesaje pe tot cuprinsul continentului, cu viteza curentului electric.

La sfîrsitul secolului al XVIII-lea si în prima jumatate a secolului al XIX-lea inovatorii englezi din domeniul afacerilor au deschis perspectiva unei noi ordini economice, dar înainte de 1850 Belgia, Franta si statele germane au aderat la procesul de modernizare. La acea vreme Europa rasariteana si Rusia abia daca facusera primii pasi în aceasta directie.

În zonele care începeau sa fie transformate de revolutia industriala, orasele au capatat dimensiuni uriase, comparativ cu asezarile anterioare. În aceasta societate urbana în plina dezvoltare, industriasii si alti membri ai clasei mijlocii interesati de profituri au ajuns în scurt timp sa strânga averi si sa se bucure de prestigiu. Totodata, numarul lucratorilor din fabrici a crescut mai repede decât oricare alt grup, marcând începutul procesului de transformare a clasei muncitoare.

Aceste schimbari rapide si radicale au accentuat deosebirile dintre economia Europei moderne si cea a societatii europene din perioada anterioara. Dupa 1760, revolutia economica si sociala a adâncit contrastul dintre Europa si alte zone ale lumii. Înarmata cu noua economie si tehnologie, Europa putea sa-si procure materialele si sa-si confectioneze utilajele pentru a-si asigura suprematia mondiala pâna la sfârsitul mileniului astfel începe Epoca Europei moderne.

Revolutia industriala si industrializarea au astfel ca efect o vasta circulatie internationala a fortei de munca, cu marfuri adânci si asupra comertului international. Dar odata cu emigrantii, Europa îsi “exporta” peste ocean si contradictiile caracteristice orânduirii capitaliste, care nu vor întârzia sa se întoarca împotriva ei.

Ca urmare a revolutiei industriale s-a dezvoltat diviziunea sociala a muncii, au aparut noi ramuri de productie, noi centre si orase industriale; au învins definitive relatiile de productie capitaliste asupra celor feudale; s-a format burghezia industriala modern, cele doua clase sociale de baza ale societatii capitaliste. Revolutia industriala a marcat un alt salt urias în dezvoltarea fortelor de productie si a însemnat victoria definitiva a relatiilor de productie capitaliste. Diversitatea conditiilor istorice, a nivelurilor de dezvoltare economica a imprimat anumite particularitati în desfasurarea revolutiei industriale în diverse tari. În România particularitatile revolutiei industriale s-au datorat mentinerii îndelungate a iobagiei, existentei jugului strain si a lipsei, mult timp a unui stat national unitar. Revolutia industriala în România s-a desfasurat mai târziu decât în Anglia, Franta, S.U.A, într-un ritm în general lent, inegal din punct de vedere al repartizarii teritoriale si al ramurilor industriale uneori fara o legatura organica între ramuri. În a doua jumatate a secolului al XIX-lea, schimbarile din domeniul tehnicii de productie si, legat de acesta, în acela al relatiilor sociale reflectau procesul de înfaptuire a revolutiei industriale constituind baza industrializarii capitaliste a Romaniei.

La nivel european, revolutia industriala a reprezentat un salt datorat unodr acumulari generate de procese si fenomene ce s-au desfasurat de-a lungul secolului al XVII-lea. Sub aspect politic, acest secol se caracterizeaza si printr-un proces continuu de întarire si centralizare a unor state monarhice si printr-o cvasipermanenta a starii de razboi. În plan economic, acestea se reflecta în cresterea aparatelor administrative, curti regale rafinate, armate numeroase si înzestrate corespunzator în cheltuieli supradimensionate, care au generat fiscalitate ridicata, inflatie si accentuarea rolului retelei financiare internationale.