Revoluțiile industriale - prima revoluție industrială vs revoluția industrială din Japonia vs a doua revoluție industrială

Revoluţia industrială este procesul tehnic complex prin care munca manuală este înlocuită cu maşinismul. În acest proces muncitorului îi revenea rolul de supraveghere, reglare şi alimentare a maşinii. Apariţia revoluţiei industriale a avut ca efect creşterea producţiei, dezvoltarea oraşelor şi a ştiinţei.

Primul stat în care a avut loc revoluţia industrială a fost Anglia. Primul domeniu in care a fost utilizata masina cu abur a fost industria textila.

MAREA BRITANIE:

În 1750 Marea Britanie era deja o putere maritimă şi comercială importantă, dar majoritatea populaţiei trăia încă din agricultură. Activităţile industriale, precum mineritul şi prelucrarea fierului, se desfăşurau la o scară relativ redusă, iar Londra era singurul oraş cu adevărat mare

Schimbări revoluţionare

Această perioadă din istoria Angliei este cunoscută ca „revoluţie industrială”, cu toate că procesul de transformare a implicat progrese în domenii diferite; multe dintre ele nu aveau nimic în comun cu procesele industriale, dar acţionau convergent asupra economiei, producând efecte atât de spectaculoase încât puteau fi considerate revoluţionare. O serie de invenţii şi descoperiri au transformat producerea textilelor şi prelucrarea metalelor în industrii recunoscute pe plan mondial. Noi surse de energie – mai ales motorul cu aburi – au fost valorificate. Exploatarea cărbunilor a fost „combustibilul” acestei revoluţii, iar creşterea numărului populaţiei a asigurat forţa de muncă necesară şi o piaţă pentru bunurile produse de industrie.

O revoluţie rapidă a mijloacelor de transport a dus la scăderea costurilor de transport a materiilor prime şi produselor finite.

Modificări spectaculoase au avut loc în producţia de textile, datorită unor noi utilaje. „Suveica zburătoare” a lui John Kay (1733) a făcut procesul de ţesere mai rapid, iar „spinning jenny” (1767), roata de tors creată de James Hargreaves, a îmbunătăţit procesul de tors.

Acestor invenţii le-au urmat sistemul lui Arkwright (1769) de menţinere a umidităţii în procesul de fabricaţie; în acţionare se foloseau caii, apa, sau forţa aburilor. Războiul de ţesut electric inventat de Edmund Cartwright (1785) a dezvoltat procesul de ţesere.

În sudul districtului Lancashire s-au înmulţit filaturile (fabrici uriaşe unde munceau femeile ţesând fire, unde aerul fiind umed şi îmbâcsit a cauzat diferite boli şi deformaţii) mohorâte ale oraşelor bumbacului. Manchaster şi Liverpool deveniseră înstărite datorită comerţului cu bumbac, iar vânzările în străinătate aduceau venituri imense Angliei – reprezentând la un moment dat jumătate din exportul ţării.

Motoarele cu aburi erau folosite încă din secolul al XVII-lea, dar implicau chelt-ieli de funcţionare mari. În 1769, James Watt, un inginer de origine scoţiană, a creat in condensator capabil să menţină constantă temperatura în cilindrul principal. Această descoperire era extrem de importantă. În 1774, Watt s-a asociat cu Mathew Boulton şi au început să producă motoare cu aburi la fabrica Soho din Birmingham. Efectul asupra industriei britanice poate fi dedus din faimoasa frază a lui Boulton „Eu vând aici ce întreaga lume îşi doreşte să aibă – putere!”

Epoca fierului

Fierul a fost un simbol important al revoluţiei industriale din Marea Britanie. În secolul al XIX-lea fierul era folosit pentru lucruri diverse, ca poduri, vapoare şi locomotive, Palatul de cristal din Londra şi turnul Eiffel din Paris. Totuşi, în 1700 industria fierului luptă pentru supravieţuire. Metalul trebuia topit adică încălzit până devenea lichid, astfel încât minereul de scurgea lăsând în urmă impurităţile. Dar procesul de topire necesita cărbune, ia pădurile Marii Britanii (din care se obţinea cărbunele) fuseseră în mare măsură distruse, fiind necesare importuri costisitoare.

Soluţia a fost găsită prin 1709 de Abraham Darby de la Coalbrookdale. Asemenea altor experimentatori şi-a dat seama de ineficienţa cărbunelui în procesul de topire a metalului; a descoperit însă că cocsul, mai puţin sulfuros, dădea rezultate excelente. Tehnologia lui Darby a rămas secretă cel puţin până în anii 1730 şi, în consecinţă Coalbrookdale a înflorit spectaculos. Un viitor membru al dinastiei Darby, al treilea Abraham Darby; a construit primul pod de fier peste râul Severn (1779). (ANEXA 1)

O dată secretul aflat, producţia de fier a crescut şi s-au făcut numeroase progrese tehnologice. Astfel, Watt şi Boulton au folosit prima oară în 1775, motoare cu aburi pentru a da furnalelor curentul puternic necesar pentru a atinge temperaturi mari – unul din multele exemple de combinare cu succes a unor invenţii în domeniul industrial. Fabricile de metal au dus la dezvoltarea unor oraşe ca Birmingham şi Sheffield, iar Marea Britanie realiza în 1850 jumătate din producţia anuală de fier din lume.

Canale, şosele şi căi ferate

Calitatea proastă a căilor de comunicaţie făcea dificil şi scump transportul bunurilor; până în secolul al XVIII-lea drumurile erau atât de grele, încât se prefera transportul mărfurilor grele pe apă. Introducerea taxelor pentru drumuri a avut ca rezultat întreţinerea mai bună a căilor foarte circulate, tehnicile de construcţie au fost îmbunătăţite de Ack Metcalfe, Thomas Telford, scoţianul John Mcadam şi alţi constructori.

O importanţă deosebită a avut-o construirea canalelor, care a început cu canalul Bridgewater (1763), construit de James Brindley pentru a lega minele Ducelui de Bridgewater de Manchester. Canalul a avut un impact imediat asupra preţului cărbunelui în Manchester (a scăzut la jumătate) şi a arătat avantajele folosirii canalelor pentru transportul mărfurilor grele, declan-şând o adevărată „manie a canalelor”.

Această „manie” a durat până în 1830, când reţeaua de canale a Marii Britanii era mai dezvoltată decât cea de drumuri. Dar perioada de glorie a canalelor a fost scurtă , deoarece acestea au intrat în competiţie cu locomotivele cu aburi. După experimentele iniţiale, realizate de Richard Trevathick şi alţii, prima cale ferată publică – de la Stockton la Darlington – a fost dată în funcţiune în 1825. Inginerul care a construit-o, George Stephenson, a realizat şi faimoasa „rachetă”, cea mai performantă locomotivă care a circulat pe linia construită ulterior de la Liverpool la Machester.

În 1850, erau nu mai puţin de 10.000 km de linii de cale ferată, folosite pentru transportul de călători şi de mărfuri, la viteze de neimaginat. Un alt triumf al epocii motorului cu aburi l-a constituit dotarea vapoarelor cu motoare; în 1833 vasul canadian Royal William a făcut prima călătorie transatlantică cu ajutorul unui motor cu aburi.