SUA și rolul său în unificarea Europei

Introducere

Unificarea Europei a rămas de-a lungul timpului, multă vreme, o aspirație pe care ”realitatea aspră a organizării Europei o contrazicea” .

Această idee a evaluat încât Unificarea Europei a început să fie posibilă încet, încet : ”Între timp, ea a înaintat, încât paharul este pe jumătate plin. Nu e mai puțin adevărat că cealaltă jumătate este goală și că, în general, mai curând nu se petrece ceva nou decât se petrece. În acest caz, unificarea europeană înaintează, în ritmuri variabile, sub acțiunea unei forțe considerabile, întâmpinând însă rezistențe de diferite naturi.”

Când europeni au descoperit America, aceasta din urmă a devenit o prelungire a bătrânului continent pe alt continent după cum spuneau marii filosofi ai vremii, o prelungire pe alt continent a culturii europene. Hegel considera descoperirea Americii drept ”auroră”, care după lungi furtuni pentru prima oară anunță din nou o zi frumoasă.

Hegel spunea că ceea ce se întâmplă în America este de factură europeană, civilizația europeană și-a pus accentul asupra noului continent. Europa și-a vărsat preaplinul în America cam în același chip în care din orașele libere ale Imperiului german, unde corporațiile meșteșugărești dominante se pietrificaseră, mulți și-au găsit refugiu în alte orașe, unde există asemenea îngrădiri și unde povara dărilor nu este așa de grea.

Această convingere era larg împărtășită la începutul secolului al XIX – lea și, ceea ce este mai important, avea încă temeiuri, erau suficeinte motive și dovezi care să denote acest lucru.

Automatizarea culturală a Americii, deși începută cel puțin odată cu organizarea ei instituțională, nu era pregnantă și, mai ales, nu era percepută. Dar ea avea să ia avânt hotărâtor sub președinția lui Andrew Jackson, care a încurajat spiritul de inițiativă al americanilor, și avea să fie percepută în America generația lui Emerson, care semnalează că, din punct de vedere cultural, nu numai economic, America are o prestație proprie și nu mai depinde de Europa.

America nu era singura prelungire a Europei, puterile ”Lumii Vechi” au luat sub control teritorii din toate continentele și le-au transformat, din punct de vedere cultural, în arii de răspândire a culturii europene și într-un rezonator al acesteia.

Europa a fost considerată pentru mult timp centrul cultural al tuturor popoparelor, dupa Primul Război Mondial, Europa și-a pierdut din importanță, iar după cel de-al Doilea Război Mondial. Împrejurarea s-a datorat în primul rând faptului că bătrânul continent a acumultat tensiuni care au generat o explozie aproape fatală. Europa a fost nu numai câmpul de bătălie al războaielor mondiale, ci, văzut mai profund, centrul lor, aproape subiectul lor.

Rezultatul acestor războaie a fost schimbarea radicală a poziției și rolului Europei în lume : din centrul cultural al acesteia, din putere mondială, ea devine un continent străjuit de două suparputeri rezultate din ultimele conflagrații ; din subiect al istoriei universale, Europa devine obiect al deciziilor luate de supraputeri din afara ei.

Una din aceste supraputeri sunt Statele Unite ale Americii, prelungirea de altădată a culturii europene. Relația dintre Europa și fosta ei fică începe să se inverseze : nu numai politic, ci și economic și chiar cultural.

Chiar dacă America ”s-a născut din bogăția de idei ale iluminismului european marcat de concepte ca rațiune, drepturile omului, liberate, egalitate, democrație. Fără îndoială, ele au format o prețioasă sursă de inspirație pentru ”visul american”, astfel încât construcția Americii din idealurile lumii vechi a dat naștere unei lumi noi. În plus, europenii au furnizat americanilor și fundamentele practice pentru construcția pe care o ridicau : sistemul juridic și administrativ, obiceiurile, religia. Astfel, americanii au considerat întotdeauna Europa drept continentul pe care se află rădăcinile lor și fără de care identitatea lor nu ar putea fi complet definită. La rândul său, America, ca țară a tuturor posibilităților a oferit europenilor un model de societate extrem de dinamică, stabilă, deschisă, în care originea și diferențele de clasă nu sunt importante, un ideal pentru generații întregi de europeni. ”

Chiar dacă la început Europa a constituit un model pentru America, nu după mult timp situația s-a inversat și Europa avea să urmeze modelul american. Europa a devinit în multe privințe o prelungire a inițiativelor americane.