Tratatul de la Maastricht

Constructia europeana, ca proces declansat dupa cel de-al doilea Razboi Mondial, cu rezultate remarcabile astazi din multe puncte de vedere, mai ales din perspectiva principiilor democratice ale statului de drept, a fost precedata de numeroase conceptii de-a lungul istoriei. Sunt bine cunoscute parerile unor filosofi, istorici, precum Montesquieu, Voltaire sau Diderot, nu ne-am propus sa discutam pe larg despre aceste conceptii insa ele trebuie amintite.

Cronologic, putem departaja cel putin patru pasi majori in crearea unei noi Europe, cu adevarat unite: perioada preliminariilor(1950-1958) perioada Comunitatii celor sase (1959-1972), perioada primirii altor membri(1973-1986) si perioada Uniunii Europene(dupa 1987).

Intotdeauna, preliminariile orcarui proces, si cu atat mai mult cele care tin de domeniul diplomatic, al cooperarii, sunt fundamentale: intrebarile care nu trebuie lasate fara raspunsuri, pozitiile definite inca de la inceputuri, cu foarte mare claritate, fara a lasa loc la interpretari. Este necesara reprezentarea imaginii Europei de la sfarsitul anilor ’40.

Pentru a intelege natura Tratatului de la Maastricht ar trebui sa facem mai intai referire la dreptul comunitar in ansamblu si la caracteristicile sale. Dreptul comunitar este lacunar, incomplet si evolutiv. Tratatele fondatoare, tratate cadru, nu au inclus de la inceput toate procedurile si mijloacele necesare integrarii europene. A revenit statelor membre si institutiilor europene misiunea de a completa si dinamiza functionarea Uniunii.

Primul pas in constructia europeana este crearea Comunitatii Europene a Carbunelui si Otelului ( CECO). Textul Tratatului a fost semnat pe 18 aprilie 1951 si intra in vigoare pe 23 iulie 1952, inalta autoritate este instalata la Bruxelles, sub presedintia lui Jean Monnet. Pe baza acestui tratat, la 10 februarie 1953, se deschidea piata comuna pentru carbune iar la 10 mai pentru otel. Era introdusa astfel notiunea de supranationalitate , respectiv statele isi transferau competentele unei singure entitati. Comunitatea Europeana a Energiei Atomice (CEEA), Comunitatea Economica Europeana (CEE) aceste doua tratate au fost semnate la Roma in 1957 ele punand bazele noii cooperari, intrand in vigoare la 1 ianuarie 1958.

Cele trei Comunitati vor fuziona in 1965 prin Tratatul de la Bruxelles. Cele trei Consilii de Ministri, cele doua Comisii, Inalta Autoritate CECO sunt inlocuite de un singur Consiliu si de o singura Comisie. Este vorba numai de o fuziune institutionala, deoarece cele trei Tratate raman distincte. Semnarea acestor tratate a dus la aparitia Uniunii Europene.

O prezentare a Tratatului de la Maastricht nu poate fi facuta in absenta unei treceri in revista a ceea ce s-a construit pana la acea data. Mentionam in acest sens prima extindere din 1972, cand adera Danemarca, Irlanda de Nord si Marea Britanie, urmate de Grecia in 1981, Spania si Portugalia in 1986. Tot in 1986 este adoptat Actul Unic European, care aduce modificari in plan institutional, in domeniul dreptului material si al cooperarii politice.

Extinderea Uniunii Europene reprezinta cea mai mare provocare a Europei la inceputul secolului XXI fiind sansa unica de a unii un continent si de crestere a prestigiului acestuia in lume.

Tratatul de la Maastricht reprezinta in cronologia Comunitatii Europene momentul in care guvernele statelor- membre au ales calea unei integrari politice, transferand anumite prerogative strict national la nivel comunitar.

Crearea Uniunii Europene n-ar fi fost posibila fara decizia Consiliului European de la Milano, din decembrie 1985, care a decis reunirea intr-un singur text a amendamentelor asupra Tratatului de la Roma, privind crearea C.E.E., si a dispozitiilor privind cooperarea politica de unde si denumirea de “Act Unic European”.

Tratatul este rezultatul a doua conferinte interguvernamentale, una in cadrul careia s-a discutat despre Uniunea economica si monetara si alta in care s-a dezbatut despre crearea unei uniuni politice. Ambele conferinte si-au inceput lucrarile in 1990 si s-au incheiat in decembrie 1991 cu un Proiect de Tratat asupra Uniunii Europene, semnat pe 7 februarie 1992. A intrat in viguare in noiembrie 1993, datorita dificultatilor de ratificare pe care le-au ridicat statelor member. Tratatul asortat de 17 protocoale, de un Act fianal si de 33 declaratii, constituie un ansamblu de dispozitii juridice complexe care amendeaza tratatul de la Roma si-l inglobeaza in sanul unei Uniuni (exemple:Protocol asupra statutelor sistemului European de banci centrale si ale bancii centrale europene, Protocol asupra politicii sociale, etc.).

Importanta pe care liderii comunitari o acordau eliberarii unui nou tratat este relevata de convocarea unui Consiliu European extraordinar, a carei lucrari s-au desfasurat la Roma in octombrie 1990. Aici a fost elaborat raportul Carli referitor la uniunea economica si monetara. Exceptie a facut doar Marea Britanie care a refuzat sa accepte obiectivul monedei unice. Margareth Thacher a exprimat preferinta sa pentru moneda unica comuna utilizata impreuna cu monedele nationale. Marea Britanie va cunoaste o evolutie favorabila integrarii europene, mai ales dupa venirea in fruntea cabinetului englez a lui John Major(noiembrie 1990), mai ales in ceea ce priveste uniunea politica.