Tribalii

Teritoriul locuit de aceasta populatie a suscitat de-a lungul timpului multe controverse datorita faptului ca uni autori antici au scris despre acestia la mult timp dupa ce tribalii au devenit subiect al unor povestiri mai mult fantastice care prezent-au o populatie mandra dar misterioasa si ale carei fapte de arme au lasat imaginea unui neam razboinic prin excelenta. Un alt motiv pentru care teritoriile locuite de acest neam tracic difera de la o epoca la alta sau chiar de la un autor la altul este acela ca de-a lungul timpului, datorita diferitelor razboaie pierdute sau castigate, teritoriul locuit de ei s-a modificat, astfel ca autorii mai tarzii relateaza evenimentele facand de multe ori confuzii asupra acestui subiect datorita fie a neantelegeri si confuziei asupra acestor probleme, fie a unei rele credinte sau a suiectivismului. Pentru aceasta vom incerca sa prezentam fiecare granita in parte, impreuna cu posibilele ei extinderi. Pentru Manfred Opperman lucrurile stau cat se poate de limpede si anume el defineste teritoriul locuit de aceste populatii prin unitati geografice moderne si anume tribalii locuiau in nord- vestul Bulgariei de azi si in teritoriul alaturat al Serbiei de est( Opperman 1988, 118- 119). Totusi in termenii geografiei antice lucrurile nu stau chiar asa de simplu tocmai datorita cauzelor amintite mai devreme si care au determinat de-a lungul timpului o necunoasterea a unor anumite aspecte ale subiectului. Granita de nord se pare este singura care nu a pus probleme specialistilor si mai mult ca sigur era situata pe malul drept al Dunarii(Medelet 1982, 15). Cele mai vechi stiri despre teritoriul locuit de acestia le avem de la Herodot, care delimiteaza granita vestica ca fiind in Campia Moravei, la vest de cursul acestui rau , pe malul drept al Dunarii in amonte de Portile de Fier, aceasta mentiune este considerata de specialisti valabila pentru secolele VI- IV, si anume pana in jurul anului 278 i.e.n cand asezarea scordiscilor mari si mici pe teritoriul Serbiei moderne a determinat restrangerea teritoriului tribalilor, impingand granita in aval de Portile de Fier pana la Peuce; Tucydide care scrie in acelas veac cu Herodot, stabileste granita de est pe Oescus, Iskarul de azi(Medelet 1982 16; Tkačuk 1996, 216), tot Herodot mentioneaza si o campie a tribalilor care este strabatuta de raul Angros care se varsa in raul Brongos si care la randul lui se varsa in Istru(Herodot 1964, 33). Pe de alta parte inceputul expansiunii lor spre est coincide cu declinul regatului Odris la sfarsitul secolului al V-lea(Tkačuk 1996, 216- 217), regat pe care l-au infrant in 424 i.e.n. La randul lui, geograful antichitatii, Strabon in a sa Geografia, ii situeaza pe tribali pe un teritoriu aflat intre agriani si Istru, cale de cinsprazece zile(Strabon VII, V, 15), tot el spune ca „tribalii, misii, crobizii si asa zisi trogloditi locuiesc pe teritoriul ce se intinde dincolo de cetatile Calatis, Tomis si Histria( Iliescu & Popescu & Stefan 1964strabon, 249).

Un alt aspect care merita a fi discutat aici sant operele unor scriitori tarzii de secol I i.e.n.-II e.n, autorii preiau informatii din scrieri mai vechi despre aceasta populatie, dar aceste informatii nu mai reflecta situatia existenta la acel moment, fapt care produce o mare incurcatura de date si locuri, nociva pentru cercetarea de azi.Un exemplu, care este de altfel foarte important pentru acest subiect si datorita caru-ia avem astazi unele mentiuni care contin amanute privitoare la tinuturile locuite de tribali, este expeditia lui Alexandru Macedon, sau mai bine zis itinerariul expeditiei lui reflectat de catre scrierile tarzii ale lui Arrian si Strabon. La amandoi scritorii itinerariul ramane destul de vag, bazat se pare pe descrierea lui Ptolemeu- fiul lui Lagos. Tot timpul este cauza pentru care se pare ca aceste scrieri mai noi nu mai sunt atat de exacte si ofera chiar date eronate, un exemplu este oferit de catre Apian, care scrie in secolul al doilea e.n. despre disparitia totala a tribalior in luptele cu scordisci iar resturile lor s- au retras la getii de peste Dunare, neamul tribalilor fiind necunoscut de catre oamenii care trai-au in secolul al II e.n. pe fostul lor teritoriu(Medelet 1982, 16). Acest lucru se poate lega de stirea relatata de Pompeius Trogus despre o alianta a tribalilor cu daco- geti din partea de vest a Daciei, in contextul invaziei celte conduse de Brennus, care va duce la asezarea scordicilor la sudul Dunarii undeva dupa anul 279 i.e.n..

Din alt punct de vedere, cel al descoperirilor arheologice s- a vorbit la Dumitru Berciu de o „ arta traco- dacica”, iar la P. Alexandrescu de „ grupa Nord- Balcanica” in care intra descoperirile din mormintele de la Peretu, Agighiol, Cotofenesti(Romania) si de la Vrača(Bulgaria), completate cu descoperiri de tezaure de la Baiceni, Craiova(Romania) si la Letnica si Rogoŝin din Bulgaria. Ca si martore ale afinitatilor si existenta unei culturi materiale particulare in zona Dunarii de Jos, avem o serie de motive cu larga difuzare in acest spatiu precum si riturile funerare, arme si alte obiecte. Toate aceste marturii arheologice laolalta cu unele mentionari in surse scrise cum ca geti ar fi facut parte din Imperiul tribal, care dupa ce i-a subjugat pe geti ar fi cucerit regiunea Vraca pana la Agighiol si apoi campia tribalilor pana la Peuce, toate acestea ,in opinia lui Mark Tkacuk demonsrtreaza ca acele vestigii atribuite grupei nord- dunarene apartin de fapt civilizatiei dezvoltate de tribali(Tkacuk 1996, 216- 217). In opinia noastra este discutabila o asemenea afirmatie deoarece multe din motivele prezente in arta grupei nord balcanice sunt comune atat la nord cat si la sud de muntii Balcanii: stilul animalier, motivul oriental al capului de leu aplicat pe fruntarul de cal de la Vrata(al doilea patrar al secolului IV i.e.n) precum si cercei femeii de aici care provin clar din ateliere grecesti, la acestea adaugandu-se cana din tumulul funerar de la Maghilanska(al treilea sfert al veacului al IV i.e.n) care este de factura autohtona tracica dar ornamentata cu motive grecesti. Pentu nordul Dunarii dam exemplu stilul animalier prezent in decorarea aplicilor din tezaurul de la Craiova (Opperman 1988, 121-125-126-127), deci este greu sa vorbim despre o cultura tribala comuna atunci cand majoritatea elementelor ei constitutive se regasesc in tot spatiul balcano-dunareano-pontic.

O alt problema pe care am dorii sa o discutam este evolutia aceste-i popultii pe teritoriul pe care l-am prezentat. Intr-un studiu despre dezvoltarea acestei populatii in timp, Milorad Stojic vine cu ideea existentei a trei stagii in dezvoltarea lor si anume:

1. Prototribalii cu fazele a- d, inclusi in intervalul de timp 1300 i.n.Ch- 800 i.n.Ch si unde putem aminti asezari ca Brjinca, Belagis, Zuto Brdo. Mai trebuie amintit aici ca in faza d( secolul al 9 i.n.Ch.) a prototribalilor regiunea Serbiei Dunarene este parasita dupa includerea in masa a locuitorilor sai in al doilea val al migratiei egene si a fost repopulata apoi incepand cu sudul regiunii.

2. Tribalii timpurii cu fazele a- b( dupa multitdinea descoperirilor arheologice se poate imparti faza b in b1,b2,b3), inclusi in intervalul de timp 800 i.n.Ch- 550 i.n.Ch. Reprezentative pentru tribalii timpurii sunt cateva caracteristici dintre care amintim:

a) stratificarea sociala;

b) grija cu care se fac unele lucrari de fortificatie, ca si exemplu putem lua asezarea

de la Lanište, specificam ca in fazele a si b a lor sistemul defensiv regional este

destul de bine pus la punct si se bazeaza pe multe fortficatii de tipul celei amintite

mai inainte, la care se adauga o asezare centrala apartind fazei b, foarte bogata,

descoperita la Ostrikova;

c) introducerea fierului;

d) pe plan religios amintim grija cu care se inmormanteaza morti vizibila in

mormintele de la Zirovnica, sau in mormintele bogate descoperite la Basarabi si

Sofronievo, la care se aadauga o noua abordare a simbolurilor;

e) o alta caracteristica ar fi o ceramica specifica precum si motivul in forma de s.

3. Tribalii cu fazele a- c, in intervalul de timp care dureaza de la 550 i.n.ch- 300i.nch. La

aceast stagiu, autorul remarca o dezvoltare neunitara in spatiul aceste- i culturi la care

se adauga conflictele cu ilyrii si conctactele cu civilizatia greaca( contacte care

determina o ridicare brusca a regiunii din apropierea Greciei- aria dintre raurile

Timok si Isker si cea mai mare parte din sudul vaii Moravei- in faza c dupa un declin

cultural in faza b. Unul dintreexemplele cele mai bune ale acestor contacte este

fortareata construita in stil grec de la Vrange. Mai mentionam aici continuarea

traditiei construirii de morminte bogate si amintim mormintele princiare de la

Novi Paza, Atenica, Krusevica( in vest), la care se adauga cele din centrul regiunii

la Batina, Umčare, Miloševac si Vinca, ultima localitate atesta chiar un nivel foarte

dezvoltat( Stojic 1996, 417- 418).