Uniunea Europeană

1.Introducere

Uniunea Europeană (U.E.) reprezintă – prin organizare şi obiective – cea mai complexă structură politică şi economico-monetară, existentă pe continentul European. Dintre toate structurile europene (UE, NATO, UEO, Consiliul Europei, OSCE), Uniunea Europeană reprezintă organismul cheie.

În scurta istorie a Europei după cel de-al doilea război mondial, Uniunea Europeană constituie o “poveste de succes”. Aceasta este dovedita prin simplul fapt că nici o ţară care, din 1957 şi până în prezent a aderat la acest proiect, nu a cerut să iasă din Uniune – în ciuda constrângerilor impuse de normele şi standardele comunitare – este semnificativ, dovedind rezistenta acestei construcţii.

Uniunea Europeană a fost, înainte de toate, un proiect politic şi, apoi, unul economic.

Proiectul politic a urmărit:

a)menţinerea păcii, stabilităţii şi securităţii pe continent, în condiţiile promovării unor valori democratice comune. Pentru ţări care cunoscuseră ororile a două războaie mondiale, un asemenea obiectiv avea o importanţă vitală;

b)lărgirea spaţiului de securitate, acordându-se sprijin transformărilor democratice în ţările din Europa Răsăriteană şi tranziţiei acestora spre economia de piaţă prin împingerea spre est a graniţelor externe ale Uniunii;

c)obţinerea unei relative independenţe politice faţă de Statele Unite, urmare creşterii forţei sale economice şi comerciale;

Componenta economică a acestui proiect a vizat crearea cadrului necesar – prin Piaţa Internă, Uniunea Economică şi Monetară, Politica Agricolă Comună – pentru realizarea unei creşteri susţinute, care să asigure ridicarea nivelului de trai şi a calităţii vieţii, coeziunea economică şi socială ca factor esenţial al stabilităţii interne a ţărilor membre.

2.Originea ideii de Uniune Europeana

Ideea de Uniune Europeana isi are originea intr-o serie de proiecte mai vechi, dintre care unele au prins viata, prin transpunerea lor, intr-o forma sau alta, in practica, dar cele mai multe au ramas fara o finalitate concreta.

La inceput, ideea privind unitatea europeana o gasim in cercurile filozofice si la vizionari. Victor Hugo, caruia ii datoram expresia „Statele Unite ale Europei", ii dadea acesteia o interpretare umanista si pacifista. In 1900, la Congresul stiintelor politice de la Paris, juristul si sociologul francez Anatoie Leroy-Beaulieu expunea aceasta idee, prezentand in detaliu modalitatile practice de realizare a unei Federatii Europene. Dupa terminarea Primului Razboi Mondial, preocuparile in aceasta directie se reiau cu mai multa intensitate. In 1922, austriacul Richard Coudenhove-Kalergi, prin intermediul a mai multor articole publicate, milita pentru crearea unei Uniuni Paneuropene dupa modelul SUA. Pentru a stimula acest proces, dupa un an, el a creat la Viena miscarea „Pan-Europa" cu obiectivul principal de a realiza reconcilierea franco-germana. In 1926, Gaston Riou a publicat cartea „Europa, patria mea", iar in 1927, Louis Loucher milita pentru ca prin interventia directa a guvernelor tarilor interesate sa se formeze carteluri europene ale carbunelui si otelului. In fapt, se urmarea diminuarea tensiunilor dintre Franta si Germania legate de zona Saar-ului. In 1929, Aristide Briand, ministru de externe al Frantei atunci, a prezentat in Adunarea Societatii Natiunilor propunerea privind un proiect de creare a Statelor Unite ale Europei. Se urmarea atat stabilirea unui gen de „legatura federala" intre tarile europene, cat si o anumita „cooperare economica" intre acestea, in vederea mentinerii pacii si asigurarii dezvoltarii economice pe continent.

In timpul Celui de-al Doilea Razboi Mondial, aceste idei au renascut cu mult mai multa intensitate, mai ales in gandirea si actiunile mai multor personalitati politice europene. In acest sens, generalul De Gaulle declara intr-un discurs tinut la Londra in noiembrie 1942:

„Franta este dispusa in viitor sa faca totul pentru Europa, impreuna cu acei ale caror interse, preocupari pentru aparare si nevoi pentru dezvoltare se conjuga cu ale sale si se pot uni intr-un mod practic si durabil"

Daca la inceput el vorbea de o anumita grupare a statelor europene, ulterior, in anii '50, gasim deja la el termenii de „alianta", „asociere" si „uniune europeana".

Dupa terminarea Celui de-al Doilea Razboi Mondial, tarile europene, in preocuparile lor de refacere si modernizare a economiilor, vad in Europa unita o solutie pentru iesirea din haos si pentru asigurarea progresului. Multe personalitati politice vedeau in cooperarea statelor europene calea care sa conduca la evitarea unor noi razboaie intre aceste tari si la asigurarea progresului lor economico-social rapid.

In discursul din 19 septembrie 1946 de la Universitatea din Ziirich, Winston Churchill vorbea de „inceputurile Europei"' pe baza reconcilierilor care trebuiau sa aiba loc intre Germania si Franta. In 1947, mai multe miscari ce militau pentru unitate europeana s-au regrupat prin crearea „Comitetului international de coordonare a miscarilor pentru unificarea Europei", care, putin mai tarziu, se va numi „Miscarea europeana". In mai 1948, la Haga, a avut loc primul Congres European ce a reunit 800 de delegati din 19 tari, ale carui lucrari s-au desfasurat in cadrul a trei comisii (politica, economica si culturala), stabilindu-se directiile de actiune pentru viitor in domeniile respective. Atunci s-a pus problema unei zone europene de comert liber si a necesitatii de creare a unor institutii europene, in principal, a unui Parlament European si a unei Curti de Justitie.