Vârstele omului și riturile de trecere - Surse etnografice

„Vârstele omului sunt evidențe. Ele se impun ca dimensiuni identitare primare.”

Viața se împarte în patru etape de vârstă- copilăria, tinerețea, maturitatea și bătrânețea - și constă în a trece consecutiv de la o vârstă la alta.

Ritualurile de trecere marchează ciclurile vieții unei persoane, trecerea de la o etapă la alta, de la un rol sau poziție socială la alta, integrând experiențele umane și culturale cu scop biologic: nașterea, reproducerea și moartea. Aceste ceremonii stabilesc diferențele esențiale, observate în toate grupurile, dintre tineri și bătrâni, bărbați și femei, morți și vii.

Din punct de vedere psihologic, riturile sunt expresia nevoii umane de apartenență la un grup. „Riturile de trecere indică individualitatea și caracterul nostru separat, dar ne reamintesc în același timp foarte ferm și viguros că aparținem grupului nostru și că existența nu se poate concepe separat de acesta.” Prin intermediul ritului, in mod simbolic, individul este inclus într-o „nouă ordine socială, respectă ierarhia deja stabilită de către strămoșii săi și reînvie de fiecare dată ritul.”

În cadrul comunității riturile au rolul de reasigurare în fața neliniștii, facilitează tranziția în momentele importante ale vieții (naștere, nuntă, moarte), concepe mediul de comunicare cu Divinul, păstrează identitatea, reglează raporturile sociale oferind ordine și coeziune comunității, stabilesc o comunicare între grupul uman și cel sacru (divinitate, spirite, strămoși).

Etnologul și folcloristul englez Arnold Van Gennep susține că riturile de trecere constau în tranziții dinspre o lume anterioară vieții spre lumea celor vii și apoi spre cea de după moarte, toate acestea fiind mediate de ceremonii, rituri. Acesta definește riturile săvârșite pentru separarea de ordinea trecută- „rituri preliminare”; cele executate în timpul stadiului de tranziție, cu rolul de „a pregăti actantul pentru noua stare și a realiza trecerea propiu-zisă” - „rituri liminarii”; și riturile de întegrare și agregare a individului într-o nouă lume „rituri postliminarii”. Riturile de trecere mai conțin rituri de purificare, rituri de protecție, rituri de apărare, rituri de inițiere.

Acțiunea riturilor se orientează pe două planuri: apărarea individului și marcarea trecerii lui într-o altă stare și acțiunea ce se reflectă asupra comunității, marcată de schimbarea suferită de individ.

Nașterea

Nașterea presupune trecerea de la preexistență la existență, „obiceiurile ce însoțesc această tranziție au rolul de a integra pe copil în viața comunității.”

Această etapă cuprinde ritualuri de separare- procedee de separare de mediul anterior sau de mediul actual din timpul sarcinii (recluziune, interdicții alimentare , oprirea activității economice, etc.), tăierea cordonului ombilical, baia ritualică, practici legate de încetarea alăptării copilului; ritualuri de integrare- integrarea în lume și societate prin botez și ritul de denominație.

La populațiile unde există credința în reîncarnare riturile de separare semnifică separarea nou-născutul de lumea morților și în integrarea acestuia în societatea celor vii. Un bun exemplu este populația tchwi din golful Guineii. Noului-născut i se arată deverse obiecte ale strămoșilor decedați, obiectul ales îl identifică cu unul dintre strămoși, astfel se realizează agregarea la noua familie.

Credința în pre-existență și necesitatea separarii noului-născut de viața anterioară este exprimată și prin actul rasului pe cap la hinduși, părul bebelușilor fiind considerat semn al continității vieții precedente. Ritualul poartă denumirea de Mundan sau Chudakarana și este absolut necesar pentru integrarea copilului în societate. După ceremonie părul copilului este aruncat în apele sfinte ale Gangelui.