Clasicism și Romantism în Operele unor Scriitori Pașoptiști și Postpașoptiști

1. Introducere

Încadrându-se curentului naţional popular al Daciei literare, scriitorii Gr. Alexandrescu, C. Negruzzi, V.Alecsandri sunt deschizători de drumuri în cele mai diverse genuri şi specii ale literaturii române. Când se referă la trecut, ei se situează la nivelul imperativelor prezentului şi ale viitorului patriei.

Literatura din această perioadă are caracter militant şi orientare unitară, izvorâtă din programul Daciei literare, adevărat „manifest” al romantismului românesc. Punctele programului Daciei literare, în mare parte, cu unele principii ale romantismului (valorificarea tematică a istoriei, cu faptele sale eroice, a obiceiurilor pitoreşti si poetice, a folclorului, a frumuseţilor naturii patriei). În această perioadă se continuă pe plan literar tradiţiile naţionale şi se interferează clasicismul, preromantismul, romantismul şi realismul. Romantismul predomină ca orientare literară, nu în formele exclusiviste din alte ţări. În procesul decristalizare a ideologiei literare, un rol important l-a jucat sincronizarea cu Europa:

„Oricât s-ar părea că factori noi intervin şi diferenţiază mentalitatea literară a veacului al XIX-lea faţă de veacul precedent, există între aceste două epoci o legătură organică, o legătură de structură intelectuală aşa de puternică, încât firul de succesiune apare cu toată claritatea aceluia care se apropie mai mult de scriitorii epocii.”

(D. Popovici)

În spiritul clasicismului teoretizează I. H. Rădulescu, G. Bariţiu, se interferază profesiuni de credinţă ale romantismului (Bolliac) cu meditaţii pe teme romantice (ruine, morminte, nestatonicia sorţii), cu fabule în genul lui La Fontaine (Gr. Alexandrescu, Anton Pann). Nuvelistica de tip epic obiectiv continuă proza istorică a lui Gh. Asachi. Romanul sentimental (în genul lui Rousseau, Goethe şi George Sand) al lui Bolintineanu stă alături de romanul social de observaţie (N. Filimon).

2. Elemente clasice şi romantice în operele unor scriitori paşoptişti şi postpaşoptişti

2.1. Grigore Alexandrescu

Elemente clasice

Scriitor caracteristic pentru căutările şi procesul de maturizare a poeziei noastre, pentru interferarea curentelor artistice din epocă, Gr. Alexandrescu are o solidă pregătire şi formaţie clasică. Sunt dominant clasice în poezia lui preocupările şi mijloacele stilistice înrudite cu cele ale moraliştilor (ironia lucidă şi măsurată, abordarea unor specii ca fabula, epistola, satira).

Primele fabule sunt prelucrări, traduceri libere după La Fontaine (Măgarul răsfăţat, Catârul ce-şi laudă mobilitatea) şi Florian (Vulpoiul predicator, Privighetoarea şi păunul, Papagalul Şi celelalte paseri). Predilecţia luio Alexandrescu pentru fabulă se explică prin multiplele posibilităţi pe care le oferea satira politică: „ Apoi când în elegie nu poci destul să vorbesc/ Şi s-arăt fără sfială toate câte socotesc, / Vreun dobitoc îndată vine înaintea mea / Şi-mi ridică cu lesnire sarcina oricât de grea”… (Epistolă D.I.V.)

Câteva teme se accentuează în fabule: parvenitismul, demagogia, ipocrizia, despotismul (Câinele şi căţelul, Vulpea liberală, Lupul moralist, Boul şi viţelul).

Ca şi La Fontaine, Alexandrescu transformă fabulele în mici scenete, insistând asupra gesturilor şi mimicii.

Epistolele şi satirele reiau temele din fabule (critici directe la adresa feudalismului, instituţiilor şi prejudecăţilor lui). În Satiră. Dhului meu comentariul satiric porneşte de la un tablou al saloanelor din 1840, cu toate rafinamentele apusului (jocul de cărţi, contradansul, moda). Poetul îşi face imputări că nu ştie să se comporte in societate. Satira se întregeşte printr-o serie de scenete: jocul de cărţi, tânărul cosmopolit, dansul, conversaţia, toate în decorul saloanelor epocii. Poetul are ca model Satira a IX-a a lui Boileau, A mon esprit. Pornind de la un model clasicist, localizând scenetele în lumea bucureşteană, realizează o creaţie originală: „pe o canava în mare asemănătoare desenul şi culorile sunt altele. Satiră. Duhului meu se îndepărtează mult de Boileau. Ea e o mică comedie de badinaj aproape mussetian” (G. Călinescu). Satira lui Alexandrescu este direct politică, se adresează epocii şi oamenilor ei.

Elemente romantice

Opera lui Gr. Alexandrescu este , în prima parte, dominant romantică. În unele elegii, meditaţii şi poezii erotice întâlnim bogate accente romantice (Miezul nopţii, Adio. La Târgovişte). Autorul abordează teme şi motive romantice (ruinele, comuniunea cu natura, meditaţia asupra unor momente din istorie, iubirea), evocă trecutul, pagini glorioase din istoria poporului său, pentru astmula prezentul, în poeziile: Umbra lui Mircea. La Cozia, Mormintele. La Drăgăşani, Răsăritul lunei. La Tismana, Trecutul. La Mănăstirea Dealului, în urma călătoriei făcute la mănăstirile din Oltenia, împreună cu Ion Ghica. Poetul se pronunţă pentru progresul ştiinţelor şi artelor, pentru înţelegerea între popoare (Prin ştiinţe şi prin arte naţiile înfrăţite / În gândire şi în pace drumul slavei îl găsesc). Evocarea se realizează printr-o atmosferă romantică (motivul umbrelor, zidul vechi, o peşteră, o râpă, noaptea, un mormânt, o fantomă). Romantică este şi admiraţia faţă de trecut: Sărutare umbră veche! Priimeşte-nchinăciune / De al fiii României care tu o ai cinstit: / […] Întreprinderea-ţi fu dreaptă, a fost nobilă şi mare, / De aceea al tău nume va fi scump şi nepatăt . Elementele de meditaţie pe tema evoluţiei societăţii, tirade cu accente oratorice intercalată între tablourile de natură, tonul avântat, tonalitatea de odă, patosul liric care creşte dimensiunile evocării istorice constituie notele romantice ale poemului.