Comicul în Snoavă

Oamenii au trăit odinioară şi s-au condus după legi tradiţionale nescrise, dar acceptate tacit de întreaga comunitate. Ori de câte ori aceste norme nu erau respectate, fie printr-o conduită necorespunzătoare, ori printr-un viciu, se distrugea un echilibru social şi moral.

Snoava cu forţa ei satirică, cu acea artă a comicului de natură populară încerca să refacă acest echilibru, demascând răul, anulându-l în felul ei.

,,Comicul este o calitate estetică obiectivă, proprie omului social. Comicul este un raport estetic, în care obiectul voluntar sau involuntar, apare disimulat, iar subiectul sesizând neconcordanţa obiectului cu sine însuşi, îi neagă aparenţa străină prin atitudinea sa critică, de cele mai multe ori materializată prin râs”.

Râsul, voioşia au fost arme puternice de rezistenţă, procedee sănătoase de a spori tăria sufletească generatoare de optimism şi de încredere în zile viitoare mai bune.

,,Râsul este o reacţiune fiziologică dintre cele mai precis localizate; iar comical este un complex obiectiv cu forme foarte diverse. Râsul are semnificare vitală, considerabilă pentru societăţi. Râsul este un mijloc însemnat de autoapărare a organismului social, el e control şi eliminarea otrăvurilor de ordin moral şi estetic.”

De fapt snoava nu-şi propune distrugerea răului, ea rezumă atitudinea colectivităţii faţă de aspectele reprobabile şi urâte din societate pe care le semnalează ca un avertisment ce va trebui luat în considerare răspunzând astfel într-o măsură mult mai mare decat basmul ori legenda anumitor comandamente sociale. Fapt este că românul a cultivat snoava ca armă puternica împotriva greutăţilor vieţii si a împilărilor dinăuntru şi din afară.

,,Comicul este o categorie estetică fundamentală, care denumeşte una dintre atitudinile esenţiale ale spiritului uman în faţa vieţii şi a artei avându-şi sursa în dezvoltarea unui contrast sancţionat printr-o gamă largă de reacţii morale, de la compasiune la dispreţ, şi provocând o participare afectivă directă, de la zâmbet la râsul cu hohote”.

În chip curent, snoava e definită ca o satiră populară îndreptată împotriva cusururilor omeneşti. Definiţia este incompletă fiindcă snoava satirizează glumind, făcând haz, ca atare râsul este un element indispensabil. Cea mai importantă este însă nuanţarea surâsului criticului popular anonim, satira din snoave nu e vehementă, nu provoacă indignarea, revolta ascultătorului, ci e puternic îmbibată de o bonomie care îl face pe ascultător să nu uite nici o clipă că greşelile sunt profund omeneşti, ieşiri reprobabile, iar nu acte criminale.

,,În mentalitatea tradiţională, comicul are o dublă valenţă: pe de o parte el reprezintă o expresie mascată a isteţimii şi inteligenţei omului simplu, pe de alta, un mod de satirizare a defectelor morale şi nedreptăţii sociale. Satira de moravuri este ridiculizarea imperfecţiunilor omului mai ales ca atitudine, în contrast cu tipul ideal de om pe care poporul îl acceptă”.

Când defectul semnalat pare a-şi atinge apogeul, urmează pedeapsa firească prin care se restabileşte echilibrul moral al comunităţii.

Este o viziune satirică simpatetică îndulcită umoristic, în care se respectă gradaţia penalităţii, râsul fiind sancţiunea agreată la început urmată de expunerea la oprobiul public şi abia în ultimă instanţă recurgându-se la pedepse drastice, exemplare.

În fond, admonestarea astfel gradată are un profund caracter modelator şi de exorcizare a răului, critica de acest fel- foarte asemănătoare cu preceptele biblice de ,,certare” a semenului- păstrându-şi valenţe sacre şi constructive.

Conştiinţa omului din popor face o selecţie atentă între cei supuşi atenţionării sau penalizarii prin râsete. În concepţia lui Bergson,, Râsul este înainte de toate o corecţie. Făcut pentru a umili el trebuie să dea persoanei care îi serveşte drept obiect o impresie penibila. Societatea se răzbună prin râs pentru libertăţile pe care am îndrăznit să le luăm faţă de ea.”