Curente Literare - Romantismul

Curent literar-artistic, aparut in prima jumatate a sec. XIX, in Anglia, ca reactie impotriva rationalismului si a clasicismului rigid.

Aparitia curentului este favorizata de factori social-istorici (revolutiile burghezo-democratice, lupta pentru independenta si liberatea nationala) si de filozofia idealista germana ( Schelling, Hegel, Schopenhauer).

Triumful romantismului in Franta este marcat de teoreticianul Victor Hugo, prin aparitia manifestului prefata la drama "Cromwell" (1827) : Acesta scrie romanele "Mizerabilii" si "Notre Dame de Paris" in care trecutul este cercetat in mod sistematic, pentru ca ofera mai multa deschidere artistica si tematica decat prezentul.

Mari scriitori romantici in literatura universala au fost: Walter Scott, Byron, Keats, Shelley in Anglia, Schegel, Schiller, Novalis, Heine in Germania, E.A.Poe, Herman Melville (Moby Dick) in America si in Rusia, Puskin, Lermontov.

Romantismul romanesc a fost precedat de o formula de tranzitie de la iluminism spre romantism, numita preromantism .

Articolul program al revistei Dacia Literara (1840), intitulat Introductie si scris de Mihail Kogalniceanu, aduce in prim-plan, ideologia literara romantica, recomandand scriitorilor drept surse de inspiratie istoria nationala, folclorul si natura.

Revista respinge coloratura locala si amestecul politicului, urmand telul marturisit al marelui om de cultura : "romanii sa aiba o limba si o literatura romana pentru toti". Operele publicate in revista reflecta probleme sociale, satirizand viciile oranduirii feudale.

Kogalniceanu observa ca in cultura romana domina imitatiile si traducerile mediocre din literaturi straine si recunoaste ca este nevoie si de modele, dar "traductiile nu fac o literatura pentru ca distrug duhul national", vrand sa atraga atentia ca in lipsa originalitatii, literatura isi pierde chiar specificul.

Se dorea colaborarea scritorilor din toate tinuturile, acestia fiind datori sa contribuie prin operele lor la implinirea idealului romanilor, Unirea Principatelor.

Planul lui Kogalniceanu introduce insa in discutia publica si un element aproape revolutionar pentru acea epoca: spiritul critic, ce lipsea cu desavarsire epocii si chiar gandirii figurilor ei remarcabile. Kogalniceanu vorbeste despre critica noastra si inca una nepartinitoare: "vom critica cartea, iar nu persoana".

Prin creatia lui Mihai Eminescu, romantismul romanesc se va prelungi si in a doua jumatate a secolului al XIX-lea, in timp ce in literatura europeana, odata cu simbolismul, isi facuse deja aparitia o noua sensibilitate artistica.

Postromantismul (prelungirea romantismului si a clasicismului) s-a manifestat prin imbinarea elementelor romantice cu trasaturi simboliste sau samanatoriste, perioada in care se inscriu G.Cosbuc, O.Goga, St.O.Iosif, Barbu Stefanescu Delavrancea.

Caracteristici :

- afirmarea individualitatii, a originalitatii, a spontaneitatii

- cultivarea emotiei si a sentimentului

- introducerea unor noi categorii estetice: uratul, grotescul, fantasticul, macabrul, pitorescul, feericul

“Nu exista reguli, nici modele [ ] Conceptul artei de frumos include si uratul si grotescul."

- respingerea regulilor impuse de clasicism; libertatea de creatie; amestecul genurilor, speciilor si al stilurilor

- evaziunea in trecut, in exotism sau in vis; evaziunea lirica se realizeaza sub forma visului sau a somnului, intr-un decor preferential nocturn numit univers compensatoriu

- descoperirea infinitului spatial si temporal

- personaje exceptionale in imprejurari exceptionale

- atractia pentru natura, trecutul istoric, folclorul local, miturile, fantasticul

- cultivarea antitezei (trecut-prezent; inger-demon)

- pesimismul este o tendinta filozofica potrivit careia raul si suferinta predomina in univers si nu pot fi inlaturate; in romantism pesismismul, teoretizat de Schopenhauer, devine un construct mental care justifica necesitatea evadarii din realitatea limitativa

- ironia romantica este adesea groteasca, defectele ironizatului fiind hiperbolizate pana la a-l transforma in ceva monstruos; niciodata romanticii nu ironizeaza cu scopul de a produce umorul

- cosmogonia : ramura a astronomiei care se ocupa cu studiul originii si evolutiei corpurilor ceresti ; Eminescu este interesat mai ales de nasterea, evolutia si moartea universului dintr-o perspectiva ce combina mitologia, filosofia sau chiar religia.

SIMBOLISM

Curent literar-artistic, aparut in a doua jumatate a sec. XIX, in Franta, care promoveaza un concept modern de poezie in spiritul unui idealism neoromantic, reprezentand o reactie la parnasiansimul rigid si la retorica romanticilor.

Jean-Moreas publica, la 18 septembrie 1886, in suplimentul literar al ziarului Le Figaro, o scrisoare intitulata Le Symbolisme, devenita manifestul literar al noii miscari si in care propune numele curentului simbolist.

Cel mai de seama precursor al simbolismului este Charles Baudelaire care releva in doua dintre poeziile programatice "Le fleurs du mal" si "Corespondences" principiul esteticii uratului si cel al corespondetelor dintre lumea materiala si cea spirituala. Printre cei mai cunoscuti poeti simbolisti din litertaura universala se numara Stephan Mallarme, Jean Moreas, Paul Verlaine.

Simbolismul este primul curent din literatura romana care, prin Alexandru Macedonski, este sincronic cu cel european, fapt explicabil prin interesul unei parti a intelectualitatii romanesti pentru spatiul literar francez.

In volume precum "Despre logica poeziei", "Arta versului", "Poezia viitorului", Alexandru Macedonki anunta ideologia simbolista, bazata pe indepartarea de academismul/rigiditatea promovat de junimisti, precum si pe muzicalitatea si discretia trairii lirice, vagul simturilor si al trairilor, starile sufletesti nedefinite. Daca in plan teoretic, apar articole ce definesc directia acestui curent literar, in planul creatiei, realizarile raman mai degraba sub semnul experimentului. Privit cu antipatie de reprezentanti Junimii, simbolismul romanesc de pana la 1900 a avut de infruntat, in egala masura, si orientarile promovate de catre directia traditionalista.

In perioadele de manifestare a simbolismului romanesc, sunt mai multe modalitati de raportare la aceasta miscare. Pe de o parte, apar teoriticieni valorosi ca Al.Macedonski sau Ovid Densusianu. Insusi Macedonski combina in poezia sa simbolismul cu romantismul si parnasianismul, dar exista si poeti care raman definitiv reprezentanti ai simbolismului, precum Stefan Petica si Ion Minulescu.