Curentele Literare

Cultura – cuprinde creaţiile spirituale ale omenirii, scopul cărora este cunoaşterea, înţelegerea şi frumosul. Funcţia culturii este de a educa valori cognitiv-educativ-estetice.

Curentul cultural – cuprinde oamenii de cultură. Filosofi, savanţi şi esteticieni dintr-o anumită epocă, care au o ideologie comună şi scopuri social-politice comune.

Literatura – este o artă ce face parte din sfera culturii, este arta cuvîntului.

Literatura universală – reprezintă creaţiile de valoare deosebită ale popoarelor în domeniul artei cuvîntului. L.U. reuneşte valorile superioare ale literaturii naţionale.

Curent literar – mişcare literară sau artistică ce reuneşte un număr de scriitori în baza unor sensibilităţi comune.

Clasicism – termen ce provine din latinescul classicus = “din prima clasă”, „de prim rang”, „în care poţi încrede, demn de urmat”.

Romantism – mişcare literară la sf. Sec al XVIII-lea, iniţiat în Anglia, Germania, apoi în Franţa, Italia şi în alte ţări, ce introduce noi categorii estetice (uratul, grotescul, macabrul, fantasticul) şi noi specii literare(drama romantică, meditaţia, poemul filozofic, nuvela istorică).

Realism - curentul literar care a apărut în sec XIX, continuînd în forme specifice reunind sciitori şi principii de creaţie comune, care impune gandirea veridica a realitatii cu obiectivitate, fara implicare afectiva a scriitorului in redarea intamplarilor sau conturarea personajelor.

Simbolism – este un curent literar apărut în Franţa, ca reacţie împotriva parnasianismului, a romantismului retoric şi a naturalismului ,promovând conceptul de poezie modernă. Considerat din perspectiva social-istorică, simbolismul apare ca produs şi expresie a stării de spirit generate de agravarea contradicţiilor societăţii capitaliste de la sfârşitul secolului al XIX-lea. Numele curentului a fost dat de poetul Jean Moreas, care în 1886,a publicat un celebru articol-manifest, ”Le symbolisme”.

Expresionism - Curentul ce apare in Germania, intre anii 1911-1925; denumirea lui provine din francezul expressionisme si germanul Expressionismus. Spiritul creator nu mai ramane pasiv, nu mai este supus obiectului, ci se reflecta in exterior, Venind sa dea expresie intregului. Expresionismul se manifesta cu intregul sau cortegiu de fenomene, prin trairile halucinatorii, reprezentarile fantaste, deformate ale lumii, constiinta finala, apocaliptica, generate de priza societatii timpului.

Grigore Ureche (trăsături caracteristice):

- întemeiază genul epic din care a evoluat romanul istoric de mai tîrziu

- reconstituie din informaţii izolate, unitatea unei epoci într-un stil personal

- ne prezintă istoria aşa cum s-a desfăşurat, o istorie evocată şi nu una trăită direct

- conservă universul mental al omului culturii româneşti din preajma jum. Sec. XVII şi utilizeză stilul narativ, care fac primii paşi pentru a se desprinde de cel oral

- întemeiază sub raportul limbii literare o tradiţie , care va fi continuată de Miron Costin, Ion Neculce, D. Cantemir, iar mai tîrziu de M. Sadoveanu

- datorită lui apar primele pagini de literatură beletristică

- cronica lui este o recontrucţie căreia i se dă un sens global educativ-umanist, ceea ce înseamnă creaţie, intenţii patriotice

- a subliniat originea romînă a neamului nostru, afirmînd că „toţi de la Râm se trag”

- a servit drept izvor de inspiraţie pentru literatura cultă.

Miron Costin (trăsături caracteristice):

- nararea faptelor trecutlui în cadrul unor meditaţii adînci asupra destinului neamului şi al omului

- afirmarea rolului cărţii, care ne poate da certitudinea că ştiu cu exactitate faptele petrecute în trecutul îndepărtat

- recunoaşterea literaturii Antichităţii greco-latine, prin elogierea lui Homer, Plutarh, Titus Livius

- încreederea în adevăr, dreptate şi eroism

- accentuarea meritelor demnităţii, a nobleţei faptelor, a cinstei, dobîndită de cel care a avut o comportare demnă de rangul său.

Dimitrie Cantemir (trăsături caracteristice):

- preocupările pentru istorie – mijloc de relifare a faptelor eroilor, din care trebuie să înveţe contemporanii şi urmaşii

- afirmarea ideii de reevaluare a raporturilor omului cu sine, cu ceilalţi oameni

- elogierea limbilor clasice (greaca, latina) şi a literaturii antichităţii

- demonstrarea latinităţii limbii romîne şi a romanităţii poporului nostru

- satirizarea viciilor omeneşti

- formularea ideii unui stat în care trebuie să se pactice binele, libertatea, dreptatea

- sublinierea rolului culturii în viaţa satului

- aduce caracterul ştiinţific în cultură şi literatură

- dă viaţă primei cărţi de etnografie şi primului eseu filozofic.

Importanţa cronicarilor la dezvoltarea literaturii române:

- pun baza istoriografiei româneşti

- subliniază necesitatea studierii istoriei

- definesc valoarea complexă a istoriei: documentară, instructivă, educativă, ca izvor de inspiraţie

- Letopiseţele presupun date şi fapte pentru Moldova între 1359-1743

- prezintă modele umane: Ştefan cel Mare, Mihai Viteazul, D. Cantemir

- cronicarii se adresează oamenilor, cerîndu-le să cunoască istoria neamului

- de factură profund umanistă este ideea de identitate a poporului român „de la Râm se trag”

- izvor de inspiraţie pentru litereatura cultă

- reprezintă o mîrturie de transformare a limbii din mijloc de comunicare, în unul de creaţie şi transmitere a culturii

- au un caracter memoralistic

- apar primele procedee ale prozei artistice: portretul, descrieirea, dialogul, naraţiunea şi caracterizarea.

Şcoala Ardeleană – mişcare iluministă, socială, antifeudală, culturală, politică, ideologică a românolir din Transilvania pentru reforme sociale şi drepturi politice. În acest scop o serie de cărturari romăni scriu cărţi cu caracter istoric, literar, filologic, de cultură şi chiar politice. Mişcarea apare la 1779, la Sibiu. Fondatorii ei au fost cărturari din Transilvania şi Ţara Românească, activitatea s-a compus din mai multe aspecte:

- Istoric – cu lucrarea lui Samuil Micu „Istoria şi lucrurile” şi „Întîmplările românilor”, Gheorghe Şincai „Hronica românilor şi a altor popoare”;

- Filologic(lingvistic) – S. Micu şi P. Maior „Lexiconul de la Buda”;

- Literar – Ion Budai-Deleanu „Ţiganiada”;

- Politic – pledează pentru cîştigarea drepturilor romînilor din Transilvania;

- Social-cultural – înfiinţarea de şcolilor în limba română, tipărirea manualelor.