Gruparea Albatros

Neomodernismul marcheaza perioada imediat urmatoare a celui de-al doilea razboi mondial, cand in literatra romana se inregistreaza schimbari majore , datorate contextului social-politic, precum si presiunii exercitate de modelele interbelice(L. Blaga, T. Arghezi, I. Barbu).

Ca un ecou al avangardei, manifestate la inceputul secolului, poetii neomodernisti marturisesc: “Suntem o generatie fara dascali si fara parinti spirituali. Ne caracterizeaza revolta, ura impotriva formelor, negativismul. Detestam, umar la umar, literatura.”( Geo Dumitrescu, Lumea de maine, 1946).

Nucleul noii miscari va fi reprezentat de trei grupari literare, fiecare cu o problema specifica, desi nici una nu a exercitat o influenta imediata, directa si substantiala in literatura ce a urmat: poetii de la revista “Albatros”, cei grupati in “Cercul literar de la Sibiu” si noul “val suprarealist”.

Revista “Albatros”(1941), apare la Bucuresti timp de cateva luni inainte de intrarea Romaniei in razboi, dar a fost interzisa dupa numai sapte numere. Beneficiarii editari in colectia “Albatros” au fost: Geo Dumitrescu,cu volumul de versuri “Aritmetica” si Tiberiu Tretinesc, cu cartea de schite “Vergu-ocu”, ambele apartute in acelasi an cu revista.

“Albatrosii”( Geo Dumitrescu, Dimitrie Chelaru, Ion Caraion, Constant Tonegaru, Alexandru Lungu etc.) promoveaza o orienatare politica destul de unitara, caracterizata prin nonconformism, contestarea formulei “arta pentru arta”, a poeziei “lascive” si a celei de “goarna si trambita”, ce se prefigura renuntarea la lirica melancolizata, idilica si suava a traditionalistilor interbelici, in favoarea unei poezii cu accente sociale si sarcastice, a trairii intense, a suferintei ce angajeaza intreaga umanitate. Formula lirica adoptata este aceea a depoetizari, a respingerii formelor patetice, a reconstructiei ludice si ironice a poemului a unui negru si nevroza subliniata in parodie. Ei reinterpreteaza temele grave ale literaturii dintr-o perspectiva ludica, amuzanta, chiar daca ascunde aspecte tragice, intr-o maniera ce-si va gasi in poeti precum Marin Sorescu si Mircea Dinescu straluciti continuatori.

Geo Dumitrescu

Dincolo de manifestarile in timp ale gruparii “Albatros”, liderul acesteia, Geo Dumitrescu (1920-2004) este unul din cei mai interesanti si mai actuali poeti din literatura romana.Un caracter dur si autoritar, sub care se ascunde un mare romantic, un bolnav cronic de inima albastra, in acelasi timp, un spirit ironic, un nemilos distrugator de iluzii.

Poezia din anii ‘40

Chiar de la volumul de debut, “Aritmetica”, Geo Dumitrescu a venit cu stilul sau propriu in poezie. O poezie epica, anticalofila, deliricizanta, demitizanta, concentrata in special pe faptul cotidian. Biografismul, limbajul oral, ironia, autenticitatea pe care si le-au apropiat cei de dupa genaratia ’80, au fost imprumutate si de la Geo Dumitrescu. Unii critici afirma ca din poezia lui vin nume importante in literatura romana precum: N. Stanescu, M. Sorescu, M. Dinescu.

In 1946 poetul iesea pe piata literara cu un alt titlu de carte: “Libertatea de a trage cu pusca” ce preia ceva din existenta suprarealismului, fiind asemanator cu titlul unui volum al poetului Gelu Naum( “Libertatea de a dormi pe o frumte”, 1937).

Nu putem sti daca autorul facea aluzie neaparat la libertatea de a fi si nici de a gandi liber(pe atunci un lux). Nonconformismul radical care se manifesta in versurile lui Geo Dumitrescu vine dintr-o atitudine de protest spiritual. Negativismul, respingerea “literaturizarii” de catre scriitorii tineri din jurul revistei “Albatros” se datoreaza atat influentelor avangardiste cat si elanurolor varstei teribilismului.

Marile teme ale poeziei lui Geo Dumitrescu sunt literatura, iubirea si razboiul, toate fiind tratate antiliric. Critica literara a mai semnalat singuratatea, semnificatia obictelor marunte sau banalitatea ca teme si motive distincte.