Junimea

I. Junimea

1. Prezentare generală

Societatea Junimea a luat fiinţă la Iaşi, din iniţiativa unor tineri reîntorşi de la studii din străinătate şi îşi încep activitatea prin organizarea unei serii de prelegeri populare. Printr-o formulă masonică, junimiştii când vorbeau despre aceasta spuneau: "Originea Junimii se pierde în negura timpului".

Un document relativ recent descoperit face lumina în această ,,noapte a timpurilor”. În 1868 Ministerul Instrucţie Publice cere tipografii Junimii detalii despre activitatea sa. În adresa de răspuns se menţionează că societatea Junimea a luat fiinţă în luna octombrie a anului 1863. Informaţia este confirmată şi de Negruzzi în ,,Albumul Societăţii Junimea”, întocmit de el în aprilie 1878.

Tot aici sunt înşiruiţi toţi junimiştii in ordinea intrării lor în societate. Fondatorii ocupa primele cinci locuri: Titu Maiorescu, Vasile Pogor, Petre P. Carp, Iacob Negruzzi şi Theodor Rosseti.

Cursul public pe care Titu Maiorescu îl ţinuse cu un an mai înainte, curând după instalarea sa la Iaşi, dovedise existenţa unui auditoriu cultivat, în stare să se intereseze de problemele ştiinţei, expuse în formele unei înalte ţinute academice. Experienţa este reluată în februarie 1864 cu puteri unite. În cursul aceluiaşi ciclu, abordând probleme dintre cele mai variate, Carp şi Pogor vorbesc de câte două ori, iar Titu Maiorescu de zece ori. Apoi “Prelecţiunile populare” devin o lungă tradiţie a “Junimii” din Iaşi. Timp de şaptesprezece ani ele se urmează neîncetat, mai întâi asupra unor subiecte fără legătură între ele; apoi, din 1866, grupate în cicluri unitare; în fine, din 1874, prin intervenţia noilor membri, Lambrion şi Panu, asupra unor teme cum ar fi istoria şi cultura naţională. Astfel, de unde mai înainte se vorbise despre Elementele de viaţă ale popoarelor şi despre Cărţile omenirii, cicluri din 1874 şi 1875 limitează preocupările la elementele naţionale ale culturii noastre şi la influenţele consecutive exercitate asupra poporului român. Curând, prin darul basarabeanului Caşu, nepotul lui Pogor, completat prin cotizaţiile membrilor ei, “Junimea” devine proprietara unei tipografii, trecută mai târziu în alte mâini. Asociaţia înfiinţează şi o librărie, pusă sub supravegherea lui Vasile Pogor, dar dispărută şi ea după o scurtă funcţionare.

Existenţa tipografiei permite ,,Junimii” publicarea, începând din 1867, a unei reviste: ,,Convorbiri literare”, puse de la început sub conducerea lui Iacob Negruzzi. Această publicaţie se va bucura de cel mai înalt prestigiu în istoria literaturii române. Ea a impus, încă de la apariţie, o direcţie nouă, modernă, întregii noastre culturi, definindu-se prin spiritul ei etic şi sentimentul valorii estetice. Încă de la începuturile ei, mişcată de conştiinţa primelor nevoi ale culturii româneşti în acel moment, “Junimea” abordează problema ortografiei româneşti, foarte acută în epoca trecerii de la întrebuinţarea alfabetului chirilic la cel latin. În şedinţe însufleţite, ţinute de obicei în casa lui Vasile Pogor sau acasă la Titu Maiorescu şi dominate de personalitatea plină de prestigiu a acestuia din urmă, se discută probleme de ortografie şi limbă, se recitesc poeţii români în vederea unei antologii şi se compun sumarele revistei, uneori în hazul general pentru producţiile care trebuiau respinse. Convorbirile literare păstrează în cea mai mare parte urma activităţii “Junimea”, şi lectura atentă a revistei permite refacerea vieţii renumitei grupări literare şi a etapelor pe care le-a străbătut. Programul Junimii şi cercetări istorice recente ne îndreptăţesc să afirmăm că gruparea avea o importantă dimensiune masonică.

2. Etapele activităţii Junimii

În activitatea societăţii şi a revistei se conturează distinct trei etape:

a) perioada 1863-1874

Prima etapă se întinde de la întemeiere până în 1874, anul în care Titu Maiorescu, devenit ministru al Instrucţiunii publice, se mută la Bucureşti. În această etapă predomină caracterul polemic. Este epoca în care se elaborează principiile sociale şi estetice ale “Junimii”, aceea a luptelor pentru limbă, purtate cu latiniştii şi ardelenii, apoi a polemicilor cu bărnuţiştii, cu Bogdan Petriceicu Haşdeu şi cu revistele din Bucureşti, duse nu numai de Maiorescu, dar şi în acţiuni colaterale de Gheorghe Panu, Teodor Vârgolici, Alexandru Lambrior, Vasile Burla, Alexandru Cihac. Este vremea în care “Junimea” provoacă cele mai multe adversităţi, dar şi aceea în care, prin succesul polemicilor ei, prin adeziunea lui Vasile Alecsandri, prin descoperirea lui Mihai Eminescu, aureola prestigiului începe să se formeze în jurul ei.