Metode clasice și metode euristice în predarea - învățarea limbii și literaturii române

Metodele de învăţământ sunt instrumentul cu ajutorul căruia profesorul transmite cunoştinţe, formează priceperi şi deprinderi. Alegerea celor mai adecvate metode didactice se face în strânsă legătură cu obiectivele educative – operaţionale şi specifice. Stabilirea obiectivelor operaţionale oferă posibilitatea de a selecta conţinutul învăţării, de a elabora unele strategii de asimilare a informaţiilor, de a evalua continuu şi formativ rezultatele învăţării. Obiectivele specifice sunt concepute pe ani de învăţământ, sunt precis formulate şi indică exact competenţele care trebuie formate în procesul instructiv-educativ, prin intermediul cunoştinţelor de limba şi literatura română. Finalităţile generale ale predării-învăţării-evaluării limbii şi literaturii române se regăsesc în programa de învăţământ, care, periodic, este revizuită şi îmbunătăţită.

Realizarea unei lecţii eficiente presupune o metodologie bogată, în care să se îmbine elementul tradiţional cu acela modern.

Pornind de la criteriile eficienţei şi finalităţii, menţionăm următoarele tipuri :

a. metode clasice : expunerea orală, conversaţia, demonstraţia, lucrul cu manualul etc.

b) metode moderne (euristice): descoperirea, problematizarea, modelarea,

c) metode de predare (servesc mai mult actului comunicării din

partea profesorului): prelegerea, demonstraţia, povestirea, explicaţia etc.;

d) metode de învăţare (servesc mai mult elevilor, în actul dobândirii cunoştinţelor): lucrul cu manualul, studiul individual, descoperirea, exerciţiul etc.;

e) metode de comunicare: expunerea, conversaţia etc.;

f) metode de explorare a realităţii: observaţia, demostraţia, descoperirea

etc.;

g) metode de acţiune practică: exerciţiul, lucrul cu manualul, algoritmizarea, lucrul în grup, jocul didactic etc.;

h) metode de verificare şi de evaluare a rezultatelor şcolare: probele scrise, probele orale, testele docimologice etc.

Cele mai importante metode specifice predării limbii şi literaturii române în învăţământul preuniversitar sunt : expunerea, studiul cu cartea, conversaţia, problematizarea, asaltul de idei, exerciţiul, algoritmizarea, metode demonstrative, învăţarea prin descoperire, analiza lingvistică, analiza fonetică, analiza lexicală, analiza morfologică, analiza sintactică, analiza ortografică, analiza punctuaţiei, analiza stilistică.

Expunerea reprezintă metoda complexă de comunicare sistematică şi continuă a cunoştinţelor prin intermediul limbajului oral, îmbinatcu alte „limbaje” (audiovizuale, de pildă). Expunerea poate folosi metode variate de realizare, precum povestirea, prelegerea, comunicarea şi explicaţia.

Povestirea este o metodă didactică foarte des întâlnită în practica şcolară. Formă de expunere cu caracter plastic-intuitiv, concret, evocator şi emoţional, ea sporeşte valoarea comunicării şi se poate folosi, de pildă, pentru prezentarea unor momente şi a unor fapte semnificative din viaţa unor scriitori. Folosind această metodă, profesorul trebuie să îşi orienteze atenţia atât spre conţinutul povestirii, în sensul înlănţuirii logice a celor relatate şi în sensul respectării adevărului ştiinţific, cât şi spre formă, spre modul de prezentare a faptelor relatate. Limbajul folosit de profesor, tonul, mimica, gesturile pot sublinia conţinutul povestirii.

Prelegerea reprezintă forma de expunere complexă, cu un caracter abstract şi cu un nivel ştiinţific înalt, care oferă posibilitatea comunicării unui volum mai mare de informaţii, motive pentru care nu se recomandă a fi folosită în gimnaziu, ci la liceu (la şcolarii mari), mai ales acolo unde sunt prevăzute în orar două ore consecutive de limba şi literature română.

Din punctul de vedere al momentului în care este folosită, identificăm următoarele tipuri de prelegeri:

a) prelegerea introductivă – se foloseşte la început de an şcolar sau de semestru şi are rolul de a-i familiariza pe elevi cu specificul problemelor ce se vor aborda.

b)prelegerea curentă (obişnuită) – se foloseşte pe parcursul predării şi contribuie la transmiterea conţinutului de bază al disciplinei noastre de învăţământ

c) prelegerea finală (de sinteză) – se realizează la sfârşit de temă, de semestru sau de an şcolar şi are ca obiective didactice restructurarea materiei predate în sisteme de cunoştinţe esenţiale şi orientarea elevilor spre activitatea de evaluare şi de autoevaluare.

Comunicarea constituie o metodă clasică, tradiţională de transmitere a informaţiei.

Explicaţia reprezintă tot o metodă expozitivă şi urmăreşte să dezvăluie, să clarifice şi să asigure înţelegerea cunoştinţelor predate. Explicaţia dată elevilor trebuie să fie concisă, coerentă şi suficient subliniată pentru ca aceştia să o poată reţine.