Poezia Religioasă a lui Vasile Voiculescu

ARGUMENT

În Conferinţa unui scriitor şi medic adresată studenţilor de la Facultatea de Teologie a Universităţii Bucureşti în anul 1935, Vasile Voiculescu declara: "Sufletul nostru măcar în copilărie, prinde, fără să ştie, în placa lui sensibilă pe Dumnezeu".

Mi-am ales lucrarea cu tema: Poezia religioasă a lui Vasile Voiculescu din mai multe motive, unul dintre acestea fiind că Dumnezeu a intrat în placa sufletului meu şi prin poezia religioasă a lui Vasile Voiculescu.

Vasile Voiculescu care, după anul 1944, după spusele lui Zaharia Stancu, se asemăna fizic cu "Dumnezeu pictat pe icoane sau pe vechi tâmple de biserici, de minunaţi pictori naivi ai secolelor trecute..."

Un alt motiv a pornit de la curiozitatea de a şti cât mai multe despre viaţa omului / poetului care în loc să-şi risipească timpul strângând avere, a economisit o zestre întreagă în florile de vorbe pe care le-a agonisit punându-le la păstrare între file.

Opera publicată a poetului, strânsă în mai multe . volume, cuprinde versuri care s-au citit de puţini şi despre care şi mai puţin s-a scris. Generaţiile tinere au tendinţa de a lăsa într-un con de umbră marea lui poezie, apreciind mai mult prozatorul decât poetul.

Vasile Voiculescu este un mare poet, prozator de prim rang, dramaturg şi romancier, dar înainte de toate, poet religios.

Poeziile sale religioase, scrise şi citite parţial în cenaclul interzis, departe de a fi simple "gesturi verbale" cum mărturisea cu modestie poetul, au încununat marea operă a scriitorului Vasile Voiculescu, dar din păcate au constituit şi motivul pentru care în noaptea de 4/5 august 1958 a fost arestat şi apoi condamnat la cinci ani de temniţă grea şi cinci ani degradare civilă, cu confiscarea totală a averii personale.

Poetul neavând decât vina de a trăi într-un sistem care la cinci ani de la moartea condamnatului va da un verdict ultim "eroare judiciară".

De ce Vasile Voiculescu?

De ce poezia religioasă?

Motive ar fi multe de enumerat dar cum vorba nu traduce gândurile la fel tot aşa vorbele mele nu vor avea adâncimea necesară ca să înţelegem că:

"în ora când în aur se schimbă lin regretul

Şi piatra te mângâie cu susure de foi,

Când îţi zâmbeşte-amarul şi plânge violetul,

Să ştiţi că din adâncuri se-ntoarce un strigoi:

M-a bântuit o viaţă şi a trecut în voi,

Suav şi grav, zănatec, de trist strămoş, Poetul. "

{Copiilor mei, 1937 iunie 25 Bucureşti)

În istoriile literaturii române mai vechi sau mai noi, părerile despre Vasile Voiculescu diferă, (de aceea am încercat în primul capitol să redau modul cum a fost primită poezia religioasă de către critici) dar lucru cert este faptul că locul lui Vasile Voiculescu este în marea pleiadă de poeţi interbelici alături de Blaga, Bacovia, Arghezi, Barbu, Pillat Cotruş.

În plină maturitate artistică Voiculescu atrage asupra sa tot mai multe priviri, iar aprecierile s-au înmulţit în jurul anului 1940, nimeni nemaifiind mirat de decernarea în 1941, a premiului naţional pentru poezie.

I. POEZIA RELIGIOASĂ ROMÂNĂ

"La început era Cuvântul şi Cuvântul era cu Dumnezeu, şi Cuvântul era.

Dumnezeu". ,

(Evanghelia după Ioan C1 V1)

Exclusiv religioasă în rădăcinile ei daco-romane, literatura română creşte pe un trunchi preponderent creştin şi-şi arată, în zorii istoriei scrise bogata ei dezvoltare.

Poporul român este un popor creştin prin naştere. Sfântul Apostol Andrei ne-a vizitat şi a sălăşluit pe meleagurile noastre, astfel că noi suntem încreştinaţi, înainte de a fi cuceriţi, chiar de împăratul Trai an.

Poezia noastră religioasă nu este ocazională, întâmplătoare, ea are o continuitate, o creştere, o consistenţă ce-i dau configuraţia unei teme continue. Nume precum cele ale lui Ioan Cassian, Dionîsius Exiguul, Martinus de Bracara porniţi în lumea creştină din spaţiul Carpato-Danubiano-Pontic fac cinste ştiinţei teologice europene în secolele IV-VI de la Hristos. Ei au scris în limba latină sau greacă - limbile universale ale momentului - şi au călătorit prin toată lumea creştină comunicând cu fraţi creştini, cunoscându-i şi împărtăşindu-le gândurile şi sentimentele.