Recenzie - educație și libertate

Educație și libertate. Repere instituționale ale dezvoltării este o lucrare scrisă de Marius-Cristian Pană, apărută la Editura Ase, București, în anul 2011. Așa cum mărturisește autorul în deschidere, cartea este structurată ca o lucrare ce își propune să plaseze un subiect atât de discutat în zilele noastre, atât în cercurile politice, sindicale, cât, mai ales, sociale – educația – într-un context economic deloc de neglijat și cu puternice influențe, după cum urmează a se arăta, asupra subiectului mai sus-numit. Pe parcursul celor cinci capitole este tratată educația de la punerea în context social și istoric, până la legătura ei cu știința economică, pentru a se ajunge, în fine, la controversele legate de finanțarea și furnizarea educației și plasarea acesteia din urmă în contextul dezvoltării și reformării.

Pornind de la premisa că, mai presus de rațiune, educația este cea care-l deosebește pe om de animal, rațiunea venind ca o consecință a educației, autorul face, încă de la început o precizare importantă. Omul se naște cu o doză mai mică de instinct, de aceea are nevoie de un context familial pentru a se dezvolta. Intelingența nativă, prelucrată și dezvoltată cu ajutorul educației, precum și puterea exemplului sau așa-numitul mimetism îl ajută pe copil să se dezvolte. Autorul vine, în acest sens, cu exemplul copiilor abandonați, care au crescut în preajma unor animale și care imită întocmai comportamentul acestora, ca și consecință a instinctului de supraviețuire. Considerând că nu ne putem plasa într-un context fără a ne cunoaște trecutul și resursele, autorul face o incursiune în istorie, pentru a înțelege mai bine cum a apărut și cum s-a dezvoltat educația instituționalizată, în afara cadrului familiei. Astfel, aflăm că popoarele antice, încă de acum cîteva mii de ani, puneau mare preț pe educație și îi înțelegeau rolul în dezvoltarea individului. Astfel, copiii erau instruiți începând cu vârsta de șase ani pentru a fi capabili să scrie, să citească ori sa socotească, după cum considerau părinții că le vor folosi aceste activități mai târziu. La început accesibilă doar celor înstăriți, educația a devenit, încet-încet, o problemă de conștiință pentru mai toate clasele sociale. În Egipt era la mare căutare meseria de scrib, iar oamenii, conștienți de acest lucru, își trimiteau copiii să învețe. Datorită scrisului, oamenii puteau transmite valorile lor mai departe. Un vechi vers arată caracterul nobil al meseriei de scrib, prezent în conștiința oamenilor: „A fi scrib, sădește asta în inima ta ”

În Grecia se știe că educației îi era înțeleasă valoarea și că era încurajată. Filosofi precum Platon sau Aristotel îi încurajau pe tineri să învețe, nu pentru avantaje materiale, ci pentru a-și îndeplini cât mai bine rolul în cetate, pentru a înțelege valoarea virtuților și pentru a le practica. Școlile au apărut în preajma sălilor de gimnastică, iar tinerii erau instruiți nu pentru a se alege cu o diplomă la final, ci pentru că erau conștienți de efectul benefic al învățăturii pentru ei, ca indivizi. Pe de altă parte, în Sparta, educația n-avea nimic de-a face cu activitatea intelectuală. Spartanii puneau semnul egalității între educație și instrucție fizică, într-un sistem militar extrem de dur. La naștere, părintele avea drept de viață și de moarte asupra copilului, iar dacă acesta din urmă prezenta vreun defect sau handicap fizic, șansele lui la viață erau aproape nule. La vârsta de șapte ani, copiii erau luați din familie și începea antrenamentul pentru o carieră militară desăvârșită. Erau introduse în mentalitatea lor concepte precum curajul și spiritul de sacrificiu. În America situația a fost puțin complicată din cauza problemelor rasiale și a sumelor diferite pe care trebuiau să le plătească oamenii dacă voiau să învețe. Lucrurile s-au schimbat odată cu venirea imigranților, legea ce condamna criteriile rasiale și introducerea învățământului gratuit și obligatoriu.

În ceea ce privește situația din România, este de remarcat faptul că învățământul a devenit obligatoriu și gratuit înaintea altor țări. Bugetul alocat învățământului creștea considerabil și legea îi sprijinea pe cei dornici să învețe. Cu toate acestea, deși existau universități atât în Iași, cât și în București, cei care absolveau erau cu mult mai puțini decât cei care își începeau studiile.