Simbolismul

-apariţie, trăsături-

Numeroşii cercetători ai simbolismului sunt de acord în a recunoaşte greutatea definirii unui curent care îşi propunea să exprime inexprimabilul, care vedea suprema valoare în sugerarea inefabilului, în iraţional, într-o filosofie a misterului şi într-o poetică a inefabilului. Vom vedea care sunt instrumentele tehnicii simboliste prin care poeziei ii sunt redate sensibilitatea şi emoţia.

Simbolismul este un curent literar artistic de mare amploare care a impus o noua înţelegere a poeziei şi care îşi are începuturile de afirmare în Franţa, la sfârşitul secolului al XIX-lea, ca o reacţie anti-naturalistă şi anti-parnasiană. Autorul programului simbolist este Jean Moreas, care în 1886 îşi publică celebrul articol manifest Le Symbolisme. Moreas propune termenul de simbolism care devine o emblemă a “tendinţei actuale în artă”. În acelaşi an se constituie gruparea simbolistă avându-l în frunte pe Mallarme.

Ideologia şi estetica simbolismului

Ideologia curentului pornit din Franţa trebuie pusă în corelaţie cu problemele societăţii franceze dintre anii 1870-1890: reacţiunea Bonapartistă dominatoare până în 1870 a contribuit la resuscitarea artei pentru artă. Decepţia multor intelectuali din Imperiul lui Napoleon cel Mic, consolidarea platitudinii burgheze, ofensiva scientismului, a subiectivismului filosofic, contribuie la cristalizarea unei atmosfere de revoltă individuală, scopul ultim fiind eliberarea de sub canoanele artei. Contestatarii cultivă dispreţul pentru pozitivism iar ca reacţie, se manifestă, la modul individualist, evaziunea din real, refugiul în metafizică. Se fac traduceri din filosofia şi literatura germană impregnate de idealism. Erau difuzate scrierile pesimistului Schoppenhauer, ale materialistului Herman, dupa care lumea ar fi acţionată de un spirit inconştient, cauza primă şi necunoscută a vieţii cosmice, forţa ce nu poate fi stăpânită. Între 1883 şi 1900 se raspândeşte în traduceri opera lui Nietsche, se citesc opiniile lui Hegel, Schelling. Simboliştii sunt antipozitivişti şi antiraţionalişti. Naturaliştii împotriva cărora se ridică sunt scientişti, privind lumea ca o suma de raporturi exterioare. Simboliştii sunt idealişti, lumea fiind pentru ei simbolul lumii interioare.

Estetica

Poezia simbolistă se caracterizează mai ales prin faptul că evocă şi sugerează printr-o serie de mijloace ca: muzicalizarea sau sonorizarea cuvintelor strâns legate de tonul emoţional şi realizată prin cadenţă, ritm lăuntric, refrene, ermonii; folosirea simbolurilor, nu insa a celor cunoscute, traditionale, ci simboluri noi, inventate de fantezia poetului; preferinta pentru imagini vagi, fluide, fara contur, unui limbaj cu multe resurse sugestive. Meritul simbolismului este de a fi pus in locul exprimării precise şi prozaice, exprimarea emoţiei. La baza tehnicii simboliste sta sugestia. Cuvantul este intens solicitat pentru a sugera: “E o anumita glorie in a nu fi inteles” afirma Baudelaire, iar Mallarme sustine ca “A numi un obiect este a suprima trei sferturi din placerea poemului. A sugera, iata visul!”. Scriitorii nu pun accent pe descriere, pe relatare, ci recurg la aluzie, la analogie, la sugestie. Simbolul inlocuieste expresia directa, vorbirea emotionala; el trebuie inteles altfel decat in trecut. In poezia clasicilor si la romantici, simbolurile erau transparente, favorizand materializarea ideii; simbolistii recurg la simboluri imprecise, a caror transcriptie in propozitii curente devine imposibila. Simbolul are calitatea fundamentala de a sugera sintetic unitatea nevazuta dintre lumea interioara si cea exterioara; orice simbol e o revelatie

Teoria corespondenţelor

“Obiectele exterioare iau incet, succesiv, aparente singulare. Sensurile se imbraca cu culori si culorile contin o muzica”. Exista o unitate a lumii in temeiul careia senzatiile de ordin diferit comunica intre ele: “Parfum, culoare, sunte, se ingana si raspund”. Principiul muzical devine nota emblematica, ecourile muzicale se instaleaza surprinzand discursivitate. Purificarea versului prin muzicalizarea lui devine conditia poeticului: “Poetul va cauta mai putin sa spuna decat sa sugereze, lectorul va avea mai putin a intelege decat a ghici. Poezia nu mai canta, ci incanta, din vocala, ea devine muzicala”. (H. de Regnier). A ramas celebra arta poetica a lui Verlaine. Macedonski insusi afirma ca “arta versurilor este arta muzicii”. In ceea ce priveste prozodia, notabil este faptul ca se introduce versul liber, cautandu-se eliberarea versului de canoane. La noi, primul cultivator de vers liber este Macedonski. El elaboreaza o singura mostra in 1880, poemul “Ninov”.

- Reprezentanţi

Fara sa fi apartinut vreunei grupari simboliste, Bauedlaire este considerat un precursor, principalul. La randul lor, Verlaine, Mallarme, Tristan Corbierre, Arthur Rimbaud, i-au dat un impuls hotarator. Verlaine aduce simbolismului melancolia vaga, misterul dureros, muzica vaporoasa, reveria; Mallarme adauga tenta ermetica; Corbierre e obsedat de gandul mortii; Rimbaud se zbate intre senzualism sfasietor si fantezie dezlantuita.

FRANŢA:Charles Cros (1842-1888),Stéphane Mallarmé (1842-1898),Paul Verlaine (1844-1896),Édouard Joachim (Tristan) Corbière (1845-1875),Jean Arthur Rimbaud (1854-1891),Jules Laforgue (1860-1887), Rémy de Gourmont (1858-1915),André Gide (1869-1951),Anna-Elisabeth Noailles (1876-1933).

ROMÂNIA:Alexandru Macedonski (1854-1920),Dimitrie Anghel (1872-1914),Ion Minulescu (1881-1944),

George Bacovia (1881-1957),Ion Pillat (1891-1945).

BELGIA:Émile-Adolphe-Gustave Verhaeren (1855-1916),Georges Rodenbach (1855-1898),Maurice-Polydore-Marie Bernard Maeterlinck (1862-1949),

DANEMARCA:Jens Johannes Jørgensen (1866-1956)

GERMANIA:Stefan George (1868-1933),Hugo von Hoffmannstahl – Theophil Morren (1874-1929),Rainer Maria Rilke (1875-1926),Paul Celan (1920-1971).

ITALIA:Arturo Onofri (1885-1928)

PORTUGALIA:Eugénio Castro e Almeida (1869-1944)

UNGARIA:Ady Endre (1877-1919)

RUSIA:Dimitri Sergheevici Merejkovski (1865-1941)

Trăsături definitorii ale simbolismului

1. Respingerea prozaismului , poezia fiind definită ca arta de a simţii.

Poezia simbolistă se constituie din “corespondenţe”,”sugestii”, “sinestezii” ,şi “simboluri”- ea nu descrie ,nu narează ci sugerează stări ale spiritului.