Strategii moderne în romanul interbelic

Traditionalismul si Modernismul sunt concepte si tendinte opuse ce se manifesta in domeniul cultural si literar, intr-o disputa permanenta, ca expresie a unui continuu proces de receptare a valorilor si de fixare a lor in patrimonial umanitatii.

Traditionalismul este orientat spre trecut, spre conservarea valorilor autohtone, modernismul se indreapta spre viitor, prin tendintele manifeste de receptare a experientelor noi. Traditionalismul se caracterizeaza printr-un conservatorism ce il indreapta spre clasicitate, prin pretuirea mostenirii culturale a unui popor, a folclorului si a culturilor vechi. Modernismul se opune, prin noile experiente estetice, tendintelor de inchistare intr-o viziune revoluta asupra lumii si a artei, fiind o cale de integrare in arii culturale mai largi.

De la prima incercare de roman din 1705 a lui Dimitrie Cantemir ‘’Istoria Hieroglifica’’ si primul roman adevarat al literaturii romane : ‘’Ciocoii vechi si noi’’ de Nicole Filimon, in epoca pasoptista, romanul este slab reprezentat – din cauza lirismului excesiv, culticvarea misterelor etc. – pentru a se revigora cu Duiliu Zamfirescu cu ‘’Ciclul Comanestilor’’ si Slavici cu ‘’Mara’’, la Sadoveanu, ultimul mare scriitor-model pentru romanul modern al epocii interbelice, promovat de Liviu Rebreanu, Camil Petrescu si Hortensia Papadat-Bengescu.

In proza interbelica se constata o largire a ariei tematice si o aprofundare din perspective noi a temelor traditionale.

Romanul modern care apare se defineste in opozitie cu romanul traditional. Acesta din urma adera mai mult la viziunea samanatorista/ poporanista. Universul existential rustic nu mai e privit din aceasta perspectiva, ci ca o realitate complexa, ca un loc de afirmare a unor mari energii ("Ion"), ca un teren al confruntarilor sociale ("Rascoala").

Romanul lui Liviu Rebreanu este modern si sub aspectul sondajului psihologic. Destinul fiecarui personaj devine astfel o problema de psihologie umana, determinata nu numai de factori sociali, ci si de impulsuri ale fiintei ce rabufnesc in imprejurari, uneori patimase fie in romanul “Ion”, fie in romanul “Rascoala” (Melinte Heruvim, Leonte Orbisor, Serafim Mogos, baba Ioana, Trifon Guju, Marin Stan) alteori, rascolind constiinte, in deruta ca in romanul “Padurea spanzuratilor” (Svoboda, Apostol Bologa).

Obiectiv, in desfasurarea lui epica, de fresca sociala, romanul lui Rebreanu este si analitic prin motivarea psihologica a faptului uman. Prin Rebreanu romanul romanesc se indreapta astfel catre proza de analiza psihologica remarcabila in romanele ulterioare ale lui Camil Petrescu, Cezar Petrescu, H. Papadat Bengescu.

‘’Ion’’ este un punct de referinta in istoria romanului romanesc, asupra caruia critica literara s-a fixat inca de la aparitia lui, in 1920, si revine de fiecare data cand priveste retrospectiv calea pe care s-a inscris in evolutia prozei romanesti in secolul al XX-lea. ‘’Ion’’ este « prima mare creatie obiectiva », prin aceasta scriitorul devenind intemeietorul romanului romanesc modern.

Tehnicile compozitionale sunt moderne : Rebreanu construieste doua planuri de actiune care se intrepatrund : pe de o parte destinul lui Ion, iar pe de alta parte viata satului ardelenesc. Tehnica romanului este circulara, deoarece incepe cu descrierea drumului spre satul Pripas si cu imaginea satului venit la hora si se termina cu imaginea satului adunat la sarbatoarea hramului noii biserici si descrierea drumului dinspre satul Pripas.

"Padurea spanzuratilor" e cel mai bun roman psihologic roman, in sensul studierii evolutive a unui caz de constiinta" (E. Lovinescu)

Prin "Padurea spanzuratilor" se face un pas remarcabil in directia modernizarii romanului psihologic. Drama lui Apostol Bologa este declansata de criza psihologica; personajul apare ca subiect traitor si observator al propriilor stari de constiinta si subconstienta obsesiva. Eroul isi traieste prorpiile emotii, sentimentele, incertitudinile, surescitarile, dar tot el observa aceste procese si manifestari printr-o autonaliza psihologica.