Structuralism și formalism în Alexandru Lăpușneanu

Publicată în numărul 1 al Daciei Literare, imediat după cunoscuta Introducţie, nuvela lui Negruzzi a fost considerată ca o ilustraţie creatoare a programului enunţat de Kogălniceanu în fruntea revistei. Dacă luăm programul în sensurile lui generale de formare a unei literaturi originale, pe bază naţională, Alexandru Lăpuşneanul răspundea integral dezideratului, ca şi alte valoroase opere ale epocii. Dacă însă ne referim strict la lucrările de inspiraţie istorică, observăm că indicaţiile lui Kogălniceanu sunt relativ sumare: „Istoria noastră are destule fapte eroice, frumoasele noastre ţări sunt destul de mari, obiceiurile noastre sunt destul de pitoreşti şi de poetice, pentru ca să putem găsi şi la noi sujeturi de scris, fără să avem pentru aceasta trebuinţă să ne împrumutăm de la alte naţii”. Nu pentru „fapte eroice” s-a inspirat Negruzzi din trecut în Alexandru Lăpuşneanul. Din acest unghi, Aprodul Purice din 1837 răspundea mai fidel ideilor lui Kogălniceanu.

În Dacia Literară, unde apare pentru prima dată, titlul complet este: Scene istorice din Cronicele Moldaviei. Alexandru Lăpuşneanul. El poate fi inspirat din cartea lui Louis Vitet, Les Barricades. Scènes historiques, apărută la Paris în 1826 .

Sursa nuvelei se află în cronica lui Grigore Ureche, deşi, în mod curios, notele lui Negruzzi trimit de câteva ori la Miron Costin. Pentru a înţelege mai bine aluziile, este nevoie a se consulta cronica şi în referinţele ei despre prima domnie a lui Alexandru Lăpuşneanul, de la paragraful Domniia lui Joldea vodă, carile au domnit 3 zile, vă leatul 7060 septevrie, până la Când au trimis Dispot vodă la împărăţie pentru steag . Dar fragmentele care au constituit miezul nuvelei au fost cele despre cea de a doua domnie.

La Ureche se află in nuce câteva din trăsăturile sângeroase ale personajului şi ale acelei epoci istorice, însă fără complexitatea privirii artistice şi critice a lui Negruzzi. Uciderea boierilor este prinsă în câteva fraze, de un violent dramatism naiv (de remarcat, ca şi la Negruzzi, rapida succesiune a verbelor la imperfect). Negruzzi a păstrat, după Ureche, şi varianta morţii „cu înşelăciune” a tiranului, din raţiuni de stat, prin voinţa conjugată a boierilor şi a doamnei. Câteva replici memorabile au trecut aproape neschimbate în corpul nuvelei: „De nu mă vor, eu îi voiu pre ei şi de nu mă iubescu, eu îi iubescu pre dânşii şi tot voiu merge, ori cu voie, ori fără voie” ; „zic să fie zis că de să va scula, va popii şi el pre unii” .

După cum se ştie, domnia lui Alexandru Lăpuşneanul este cuprinsă şi în cronica lui Nicolae Costin, care prelucrează foarte strâns, uneori transcriind cu fidelitate, Letopiseţul lui Ureche. Nicolae Costin şi-a redactat cronica în două variante, una către cititor şi alta către domn, cea din urmă păstrată fără semnătura autorului, sub predoslovie. Aceasta a condus pe unii copişti să atribuie cronica, în redactarea către domn, lui Miron Costin . Confuzia lui Negruzzi – în cele două trimiteri la Miron Costin – s-ar explica, deci, fie prin lectura unei cronici aparţinând lui Ureche sau lui Nicolae Costin, legate alături de cronica lui Miron Costin, fie, mai simplu şi mai direct, prin consultarea cronicii lui Nicolae Costin atribuită de copist lui Miron Costin.

Se poate lesne observa, din compararea cronicilor cu nuvela, modul creator în care Negruzzi a folosit datele istoriei, schimbând destinul unor personaje (Moţoc, Veveriţă, Spancioc) în funcţie de necesităţile conflictului, într-o compoziţie densă şi echilibrată, având toate atributele clasicităţii. Spre deosebire de cronicar, însă, Negruzzi nu judecă şi nu condamnă, ci interpretează o istorie agitată şi sângeroasă. Alexandru Lăpuşneanul este o operă de ficţiune şi paralela cu izvorul cronicăresc, alături de câteva aprecieri asupra concepţiei istorice a scriitorului sunt suficiente. Figura lui Alexandru Lăpuşneanul a rămas însă în conştiinţa contemporanilor şi până târziu, în vremea noastră, aşa cum a imortalizat-o Negruzzi. Nuvela va fi republicată în 1857, în volum de data aceasta, sub directa supraveghere a autorului însuşi, cu titlul de Alexandru Lăpuşneanul .

Sub aspect fonetic şi fonologic, nuvela Alexandru Lăpuşneanul prezintă caracteristici specifice graiului moldovenesc. Astfel, scriitorul menţine forma samă, rezultată din monoftongarea diftongului ea, fenomen prezent şi în alte cuvinte precum să găsască, frumuseţa, etc. Alte fenomene îşi găsesc suportul în limba veche, în situaţii de genul: ă în loc de e (neaccentuat) în cuvinte ca blăstemat, cătră, înşălat; ă în loc de i în lacrămi; e în locul diftongului ie în pept, ferbea, etc. Sunt numeroase la Negruzzi cuvintele în care apare i (neaccentuat) în loc de e în cuvinte ca aseminea, prietin, dar şi cuvintele care încep cu î în loc de i, ca a întra.