Studiu de caz - dacitate și romanitate

Introducere

Una dintre cele mai dezbătute probleme din istoriografia românească, problemă care de fapt indică însuşi drumul parcurs de aceasta, este problema originilor. Situaţia ne apare firească pentru un popor cu o veche, dar, în acelaşi timp, enigmatică atestare, cu o limbă care se revendică de la Roma, dar cu relativ târzii organizări statale.

Cronicarii moldoveni Grigore Ureche şi Miron Costin vorbesc despre originile noastre romane, negând existenţa elementului dac. De altfel, Miron Costin redactează prima istorie care arată originile pur romane ale poporului său, „De neamul moldovenilor”, linie continuată de Dimitrie Cantemir, apoi de Şcoala Ardeleană, cel mai de seamă reprezentant al ei în acest domeniu fiind Petru Maior. De altfel, o sumară anchetă asupra mărturiilor europene din sec. XV-XVIII relative la originea românilor, relevă ideea descendenţei românilor din coloniile romane aduse de Traian în Dacia. Teoriile savanţilor români ai Şcolii Ardelene (Samuil Micu-Klein, Petru Maior, Gheorghe Şincai) care pledau pentru originea pur romană a românilor, au fost preluate de partizanii teoriei imigraţioniste (Fr. J. Sulzer, J. Chr. von Engel, R. Roessler), ce acceptau ad litteram mãrturiile lui Julian Apostatul (Caesares 327) şi Eutropius (Breviarium, VIII, 6, 2) dupã care Traian ar fi nimicit poporul geţilor, respectiv Dacia ar fi rămas lipsită de bărbaţi ca urmare a îndelungatelor războaie contra lui Traian, apreciate ulterior ca fiind doar formule retorice, neconfirmate de inscripţiile care folosesc termeni normali pentru definirea unei victorii, respectiv înfrângeri militare - vicit, triumphavit, superavit.

Odată cu evoluţia societăţii româneşti, în a doua jumătate a secolului XIX, ideea persistenţei elementului dacic, ca o componentă fondatoare a poporului român, capătă o nouă dimensiune. Tonul este dat chiar de un om politic, Ion C. Brătianu, şi este continuat cu mare avânt de către Haşdeu, care devine susţinătorul cel mai fervent al continuităţii dace, cu argumente lingvistice, într-un moment în care curentul latinist era primordial, şi de Cezar Bolliac în sensul căutării de vestigii materiale dacice. În intervalul 1870-1880, se produce o reevaluare a problemei originilor poporului român, care din romane pure, ulterior romane amestecate, devin acum daco-romane. Dacă Grigore Tocilescu şi Dimitrie Onciul pledează pentru o pondere limitată a elementului dacic în această sinteză, A. D. Xenopol aduce argumente de ordin toponimic şi antroponimic în favoarea prezenţei elementului autohton.

În concluzie: Suntem daci? Suntem romani? Vom afla acest lucru analizând argumentele lingvistice, etimologice ş istorice, dar şi literatura română care conţine diferite referiri la originea poporului.

Mituri fondatoare

Urme ale moştenirii dacice se pot bănui şi în diverse producţii de literatură populară. De pildă în descântece, cimilituri sau unele colinde. Arhaicele rituri de construcţie, documentate în neoliticul de pe teritoriul României, au trebuit să străbată veacurile de cultură spirituală dacică pentru ca să ajungă la noi sub forma legendei „Meşterului Manole”, povestea zidarului de mănăstire care îşi zideşte soţia ca să oprească surparea clădirii, indicând concepţia noastră despre creaţie, care e rod al suferinţei, definită ca mitul estetic. Sunt patru mituri, nutrite din ce în ce mai mult de mediile literare, tinzând a deveni pilonii unei tradiţii autohtone. Unul din aceste mituri este si cel al „Meşterului Manole”, de care am amintit mai sus.

Însă, întâiul mit, „Traian şi Dochia”, simbolizează constituirea însăşi a poporului român.

Mitul ancestral al întemeierii statului dac ne duce în perioada matriarhală şi este legat de un personaj feminin. Numele acestui personaj a fost Dacia, devenit Dochia. Baba Dochia (Dacia) a fost o realitate umană în perioada matriarhatului. Etimologic, cuvântul baba este străvechi traco-dac. Are ambele genuri, masculin şi feminin: Baba Novac (Ion Georgescu, Baba Novac) şi Baba Dochia. În Basarabia se întâlneşte „Baba Marta" în care s-a recunoscut numirea lunii martie. În Muntenia, Oltenia si Ardeal sunt 9 babe (1-9 martie), pe cînd în Moldova şi Basarabia sunt douăsprezece babe. Zilele se numesc „zilele babelor"

G. Calinescu considera că „întâiul mit", simbolizând „constituirea însăşi a poporului român" este mitul „Traian şi Dochia” Chiar dacă o fiică a lui Decebal ar fi purtat numele de Dochia, mitul Baba Dochia este mult mai vechi şi poate fi pus în legatură cu numele matriarhal al Dacilor. Dochia este o pronunţie traco-dacică a numelui Dacia, aşa cum Troian este forma antroponimului Traian, în limba rustică. Ptolomeu, pe la mijlocul secolului II, d.H., în lucrarea sa „Îndreptar geografic”, înregistrează între oraşele din Dacia, Dochidava, cetatea Dochiei (nu a Dachiei!). În indice se specifica „Decidava, localitate în Dacia de miazănoapte”.