Subdialectul Moldovenesc

Graiul moldovenesc al limbii române este ramura estetică a dialectului dacoromân, fiind vorbit în partea de est si nord a României, zonele nordice ale județelor Brăila, Buzău și Tulcea, precum și în Republica Moldova și în câteva zone din Ucraina.

Din anumite considerații, în special de ordin fonologic și după anumite tipicuri lexicale, graiul moldovenesc ar putea fi văzut drept extensie a graiurilor din Ardeal și Banat.

Graiul moldovenesc are aspect oral, motiv pentru care este eronată accepțiunea că acesta s-ar afla la baza „limbii moldovenești” — potrivit Constituției Republicii Moldova, limba de stat este „limba moldovenească” — care nu este decât un nume oficial dat limbii române în această țară. Așadar, limba moldovenească nu este o formă scrisă a graiului moldovenesc, ci doar o denumire alternativă pentru limba română, fiind identică cu această și având deci ca bază graiul muntenesc.

Diferențele față de ramura de la est de Prut sunt neglijabile limitându-se la vocabular. Acestea au apărut datorită separării regiunilor începând cu anul 1812 până în anul 1918 și apoi, din nou, de la începutul celui de-al Doilea Război Mondial, și se referă la puținul material lexical de origine rusă și ucraineană intrat mai târziu în graiul moldovenesc estic. Există de asemeni unele regionalisme dispărute la vest de Prut, dar păstrate în est, după cum există regionalisme păstrate în vestul Moldovei și uitate în est.

Fonetica :

- Tendinţa de închidere a vocalelor neaccentuate:

ă > â casă > casâ

e > i punem > punim

o > u acoperit > acuperit

- Tendinţa de deschidere a lui ă > a (în partea de nord): batai_ i, barbat, paduri.

- După consoanele s, z, s, j, ţ, ḑ, care au caracter dur, vocalele anterioare trec în seria centrală, iar diftongul e_a se monoftonghează la a:

săc, săcuri_a, sară, găsît, buză, ḑîc, zamă, cuţît, sî, răsînă, sădé_, cojîţă, jăg, jîlavâ

- După labiale, vocala e devine ă, iar diftongul e_a se monoftonghează la a: lovesc > lovăsc, să lovească > să lovască

- Diftongul e_a final se monoftonghează la e deschis (-e_a > -é_ ):

ave_a > avé_, spune_a > spuné_

- Diftongul i_a >i_ e:

băi_ et, tămâi_ et, mui_ et.

- Absenţa diftongului âi_ în cuvintele câine, pâine, mâine, mâini: câne, pâne, mâne, mâni.

- Conservarea fonetismelor arhaice: îmblu, împlu, întru, înflu, nour, dirept.

- Existenţa vocalelor finale asilabice i_ si i_u:

pădurar i_, cojocar i_u.

- Existenţa fonetismelor arhaice ḑsi ĝ :

ḑ (< D + E, I, I_): ḑîc (< DICO)

ĝ (< D + E, I + O, U) (aflat în variaţie liberă cu j): ĝos / jos (< DEORSUM)

ĝ (< J + O, U): ĝoc / joc (< JOCU).

- Palatalizarea labialelor este în fază avansată:

p + e, i, i_ > pk’ > k’ copil > copk’ il > cok’ il

b + e, i, i_ > bg’ > g’ bine> bg’ ini_ > g’ ini_

f + e, i, i_ > h’ sau ŝ fierbe > h’ erbi_ , ŝerbi_

v + e, i, i_ > g’ , ẑsau y’ viţel > g’ iţăl, ẑiţăl, y’ iţăl

m + e, i, i_ > mn’ > n’ miel >mn’ el >n’ el

- Africatele prepalatale devin fricative mai puţin muiate ca în Banat:

ĉ > ŝ: cine > ŝini_ , cer > ŝer

ĝ > ẑ : sânge > sînẑi_

- Consoanele s, z, s, j, ţ, ḑ si r au caracter dur.

V + o ,u > h (în partea de nord):

volbură > holbură

vulpe > hulpe

vultan > hultan