Tehnica jurnalului în proza lui Mircea Eliade

Introducere

Fără a conştientiza, sîntem adeseori nişte diarişti: orice eveniment personal, notat într-un caiet ascuns, constituie un jurnal intim.

Atunci cînd începuse să scrie într-un jurnal, Mircea Eliade se gîndise cel mai puţin că, peste ani buni, acele notiţe timide vor constitui axa de structurare a creaţiei sale ulterioare.

E adevărat că Eliade este o personalitate fără egal, incontestabil genial, ce şi-a pus sufletul său în fiecare filă de literatură, pentru ca generaţiile viitoare să se regăsească în ceea ce le caracterizează.

Mi-am propus în lucrarea respectivă să examinez tehnica jurnalului în două lucrări de referinţă: Romanul adolescentului miop, unde „Viitorul şi trecutul sunt a filei două feţe”, şi Maitreyi ce, prin Allan şi Maitreyi, se alătură inconfundabilului şir de cupluri îndrăgostite, Tristan şi Isolda, Dafnis şi Chloe, Romeo şi Julieta, roman ce prezintă, o combinaţie de lumi şi culturi absolut diferite. Jurnalul este un subiect ce a animat şi continuă să anime spiritele critice, graţie faptului că exegeţii, şi nu numai, au fost dintotdeauna interesaţi de a cunoaşte intimitatea şi „secretele” scriitorilor fără mari eforturi. Obosit de tradiţionalismul romanului românesc, exact aşa avea să procedeze şi Mircea Eliade, expunînd fără pic de jenă frămîntările adolescentului miop şi tot ce ţine de acea vîrstă juvenilă ori relatînd inubliabile evenimente petrecute alături de Maitreyi în India.

Actualitatea temei este determinată de faptul că tot mai intens se pune accent pe viaţa personală a autorului şi această parte interesează. Iar autenticitatea este atestată aici, cu multe detalii, precizări. Elucidări importante ale acestei probleme realizează Dumitru Micu în studiul În căutarea autenticităţii, Gheorghe Glodeanu în Poetica romanului românesc interbelic, precum şi alţi reprezentanţi ai exegezei româneşti, ei constituind suportul metodologic şi teoretico-ştiinţific prin promovarea principiilor teoretice şi metodelor de cercetare fundamentale.

Romanul adolescentului miop constituie prima lucrare în care Mircea Eliade îşi încearcă capacităţile de diarist şi, după părerea lui George Călinescu, este „un eşec total”, un roman fragil, pe cînd însuşi autorul a vrut să fie „un veritabil document al adolescenţei”. Considerăm că George Călinescu nu are dreptate, deoarece lui Mircea Eliade i-a reuşit întru totul să ne convingă de faptul că adolescenţa este cea mai „tulburată” vîrstă. Romanul este o anticipare a Falsificatorilor de bani al lui André Gide, cel care va impune în proza modernă noul model al romanului autobiografic.

Maitreyi însă este creaţia maturităţii, ce ilustrează epicul pur, în spiritul lui André Gide, creatorul eroului lucid, dominat de dorinţa cunoaşterii de sine, care-şi ordonează epic experienţele trăite. Romanul este considerat exotic, al autenticităţii şi este ultima creaţie a autorului scrisă la persoana întîi.

În centrul romanelor sus-menţionate se află tehnica jurnalului, obiectivele lucrării fiind următoarele:

- să elucidăm autenticitatea romanelor luate în dezbatere, evidenţiind particularităţile definitorii ale genului autobiografic;

- să definim modul de structurare a textelor în baza acestei tehnici;

- să relevăm funcţiile jurnalului în Romanul adolescentului miop şi Maitreyi.

Studiul în cauză este structurat în trei capitole cuprinzînd respectiv 2, 2 şi 3 subcapitole. Ideile şi rezultatele principale ale cercetării sunt generalizate în concluzii.

Primul capitol, Estetica eliadescă a autenticităţii şi a experienţei, dezvăluie un conţinut mai mult teoretic, bazat pe principiile esenţiale ale jurnalului, în special, paragraful doi (Jurnalul ca experiment literar). Concepţia de autenticitate îl distinge pe M. Eliade de Ioan Holban, şi mai ales de Camil Petrescu, care pune bazele unei noi structuri romaneşti.

Tehnica jurnalului în Romanul adolescentului miop de Mircea Eliade este examinată în capitolul doi. Totodată aici se acordă o mare atenţie fragmentarismului pe care îl implică această tehnică.

Capitolul trei analizează jurnalul ca tehnică în romanul Maitreyi, aici specificîndu-se deosebirile de tehnica utilizată în Romanul adolescentului miop.

În procesul de studiu vom îmbina cîteva metode de cercetare, mizînd în special pe metoda analitică şi pe cea comparativă.

Capitolul I

Estetica eliadescă a autenticităţii şi a experienţei

§ 1. Autenticitatea în înţelegerea lui Mircea Eliade

Mircea Eliade este cea mai puternică, mai tenace şi mai captivantă energie autoconstructivă din literatura română. Sigur, multe au fost personalităţile care au avut din copilărie conştiinţa propriei valori şi viziunea împlinirilor lor sociale, profesionale, politice, etc., însă nimeni nu s-a forţat şi cizelat cu atîta luciditate şi insistenţă, cu atîta siguranţă şi sistemă, ca Mircea Eliade.

La un capăt de biografie, elevul de 15 ani care umple sute de pagini cu întîmplări şi cazuistică adolescentină, conştient că demiurgul din el este dator să însufleţească literar lumea, undeva, într-o „Academie din Apus”, o „sală imensă, plină de lume, a venit să asiste la încoronarea mea”.