Tradiția culturală - semnificații și funcții în societatea contemporană

În societatea actuală, lumea tehnologizată îl supune pe omul secolului XXI, nu doar la rutină, ci și la un haos informațional. Individul simte că-și pierde identitatea, și ajunge adesea să se întrebe: cine sunt? constatând stupefiat că răspunsul nu-l găsește nici în job-ul lui, nici în numărul zeourilor pe care le are contul său din bancă, ci în trecut, în tradiția culturală. Astfel, societatea în care trăim nu este altceva decât o altă etapă de dezvoltare, spre un nivel mereu superior celui actual, pe când identitatea culturală trebuie să o căutăm pornind de la origini. Mult discutată, nevoia omului de a-și descoperi și înțelege rădăcinile culturale își are demersul în încercarea individului de a se identifica pe sine sau a-și identifica apartenența la un grup cultural pe care îl recunoaște și cu care se identifică. Așadar, cultura tezaurizează și acumulează valorile, reține ceea ce este durabil în ordine spirituală, transmițând peste timp doar acele opere care pot învinge timpul. Se perpetuează, așa cum observăm, toate performanțele care rămân actuale prin semnificațiile lor, care nu și-au consumat mesajul în epoca în care au apărut.

Termenul de cultură a fost folosit până în secolul al XIX -lea cu semnificația de cultivare a pământului, a plantelor sau, mai precis, agricultură. În perioada renașterii s-a vehiculat mai mult sensul de cultivare a minții, a spiritului. Noțiune fundamentală, așa cum apreciază folcloriștii ”etimonul termenului este latin: cultura semnifica ”munca câmpului”. Ca derivat de la colere, printr-o extensie de la propriu la figurat, în textele autorilor din epoca republicană cultura a fost înțeleasă ca suma relațiilor pe care le întreține o persoană cu scopul de a dobândi o favoare, așa cum se reflectă în sintagma românească ”a cultiva pe cineva”.”

Majoritatea definițiilor au ca centru de referință omul. Astfel, ”realiștii concep cultura ca un atribut al comportamentului social uman și o definesc ca o înglobare a obiceiurilor și instituțiilor constituite în timp. Concepută astfel, cultura este inseparabilă de viața individului în societate, el având un rol accentuat în evoluția culturală.”

Pe de altă parte, în concepția idealistă, cultura este percepută ”ca un ansamblu de idei în mentalul individual sau colectiv, ca un curent de idei înțelese convențional. Antropologii care pot fi încadrați în această orientare definesc cultura prin intermediul ”modelelor” de comportament, al ”tiparelor” de viață sau o înțeleg ca un ”construct” conceptual, un sistem semiotic cu funcții precise și fațete multiple care funcționează la nivel mental.”

Acest punct de vedere îl manifestă și Lucian Blaga, aducând în prim-plan omul. ”Existența umană este o existență culturală. Cultura exprimă modul specific uman de existență. Omul nu poate exista decât în și prin intermediul culturii. Cultura este rezultatul creației umane, creației desfășurată pe toate registrele existenței și ale raporturilor posibile dintre om și lume.”

De altfel, definiția de dicționar este: ”CULTURĂ, culturi s. f. 1. Totalitatea valorilor materiale și spirituale create de omenire și a instituțiilor necesare pentru comunicarea acestor valori. ♦ Faptul de a poseda cunoștințe variate în diverse domenii; totalitatea acestor cunoștințe; nivel (ridicat) de dezvoltare intelectuală la care ajunge cineva. ♢ Om de cultură = persoană cu un nivel intelectual ridicat, care posedă cunoștințe universale multe și temeinice. 2. Totalitatea lucrărilor agrotehnice necesare plantelor agricole pentru a se realiza producții mari și constante; știința, priceperea de a lucra pământul, de a îngriji plantele. ♢ Cultura plantelor = ramură a agriculturii care are ca obiect cultivarea plantelor în vederea obținerii de alimente, furaje sau materii prime. Plante de cultură = plante cultivate de om pentru folosul pe care îl aduc. ♦ Teren cultivat cu un anumit fel de plante. ♦ Creștere, prăsire a unor animale. Cultura viermilor de mătase. 3. Creștere, în laborator, a bacteriilor; colonie de bacterii obținută pe această cale. 4. (În sintagma) Cultură fizică = dezvoltare armonioasă a corpului prin sport și gimnastică, atât pentru întărirea și menținerea sănătății, cât și pentru formarea calităților fizice necesare în muncă, sport etc., la care se adaugă baza materială, cercetarea științifică, procesul de formare a specialiștilor; disciplină care se ocupă cu această dezvoltare; educație fizică. – Din fr. culture, lat. cultura. ”