Trăsături avangardiste în poezia Proces-Verbal a lui Sașa Pană

Lucrarea de față are drept scop evidențierea trăsăturilor avangardiste în poemul Proces- verbal de Sașa Pană. Lucrarea este împărțită în patru secțiuni: o secțiune introductivă legată de avangardă, o secțiune despre poetul și poezia de avangardă, precizări legate de poezia lui Sașa Pană și analiza poemului mai sus menționat. Trăsăturile avangardiste identificate în poezie sunt puse în evidență în relație cu poezia tradițională, Sașa Pană fiind un spirit mai rezervat între autorii avangardiști.

1.1 Avangarda

Acțiune de șoc, avangarda are funcție regeneratoare și deschizătoare de drum în arte. Ruptura de trecut este violentă, intensă, avangarda proclamând necesitatea noutății. Avangarda reprezintă, pe lângă o realitate literară, și „o atitudine de viață, un mod de a concepe și a trăi existența” (Marino, 1973: 179). Ea sfidează regulile existente până atunci în artă, fiind caracterizată printr-o atitudine de frondă, prin „ruptura totală, de substanță, față de orice continuitate, integrare și solidarizare posibilă” (ibidem: 181). Artiștitii avangardei se concentrează asupra creației ca proces, neinteresându-se de rezultatul ei (opera). Inovația presupune încălcarea, negarea programatică, deliberată a tuturor normelor anterioare, iar „spiritul său refuză adeziunea, apartenența, participarea” (ibidem). Ierarhiile, valorile cunoscute până atunci sunt contestate radical, negate, urmărindu-se eliberarea totală, „introducerea unui nou sens și stil de viață” (ibidem: 187). Ideea de continuitate și filiație lingvistică este abolită, avangarda acționând în numele poeziei, „în vederea recuperării poeziei, în forma sa cea mai profundă și autentică” (ibidem: 201). Ieșirea din istorie, regenerarea, reîmprospătarea, „strălucirile supreme ale artei absolute” sunt câteva din obiectivele urmărite de reprezentanții avangardiști. În opinia lui Adrian Marino, în cadrul acestei noi viziuni asupra artei se neagă literatura de simplă fantezie, se accentuează caracterul critic împins până la farsă, bufonerie și se tinde spre eliberarea expresiei, formelor și compoziției. Reconstrucția limbajului, abordarea unor teme care până atunci nu se aflau în sfera de interes a celor ce făceau literatură, restructurarea stilului sunt modificări aduse de avangardiști.

În avangarda românească primul manifest al unei grupări cu program specific este Manifestul activist către tinerime, publicat, fără semnătură, de Ion Vinea în revista Contimporanul. Articolul Vers și poezie al lui Tudor Arghezi din Linia dreaptă (1904) e precursor al manifestelor de mai târziu ale avangardei, Urmuz lucra la prozele sale de contrasens încă din 1912 dar fără un program fixat și rostit public, Adrian Maniu publică Figurile de ceară, iar Tristan Tzara și Ion Vinea abandonează un simbolism întârziat și dau primele creații moderniste în Chemarea (1915). Explozia dadaistă de la Zürich din 1916 îi are în centru și pe Tristan Tzara și Marcel Iancu. Cercul și revista Sburătorul sunt „promotoare ale unei orientări moderniste, sincrone cu căutările artistice europene” (Marino, 1973: 61), citadinismul și intelectualismul fiind punctele de interes și pentru avangardismul european.

1.2 Poezia și poetul de avangardă

Avangardistul se dorește „a fi mereu disponibil, deschis, receptiv și productiv, iar utopia lui este aceea a permanentizării acestui dinamism, a stării de criză a sensibilității” (Pop, 2007: 16).

Avangarda literară și artistică punea trăirea înaintea artei. Ilarie Voronca propune „lepădarea formulelor purgative” (Pop, 1969: 11), neliniștea existențială fiind mai importantă decât actul de creație. Avangarda cultivă hazardul, reprezentanții ei caută neprevăzutul, surpriza, poezia devenind „simplu ecran pe care se perindă, în ritm mecanic, un șir de impresii” (ibidem: 12). Avangarda urmărește să dea naștere la controverse estetice și să extindă conceptul de poezie. Tradiția avangardistă e „o tradiție a revoltei” (ibidem: 15), iar „nerecunoașterea în calitate de contribuabil la evoluția lentă a literaturii e prima condiție pentru a putea fi încadrat într-o tradiție avangardistă” (ibidem). Inovația este una totală, înțeleasă ca „mișcare neîntreruptă a creației, în afara oricăror legi care i-ar putea limita dezvoltarea” (ibidem: 25). Poetul de avangardă este unul revoltat, un poet care „face tot ce poate pentru a-și spune revolta cu cât mai mult zgomot” (ibidem: 42).

Poeții de avangardă sunt experimentatori, manifestele lor sunt lansate „pentru a-și face mai explicite ideile noi, dar și pentru a face mai evidentă acțiunea negativă” (ibidem: 40). Poezia este văzută drept „conștiință a poeziei, care se explică pe sine, scriindu-se” (ibidem: 41). Numărul manifestelor este unul impresionant, manifestul fiind mai valoros decât orice poem, având mai mult decât semnificație programatică, devenind „un adevărat gen literar, constituind o literatură întreagă, de frecventat ca atare” (Pop, 1969: 42).