Recenzie Linux

Sistemele de tip Linux

Materialul urmărit în vederea realizării acestei recenzii este ’’Codul: Codul Linux (Documentar 2011).

Este atestat faptul că societatea a devenit dependentă, nu neapărat o dependenţă orbească, de noile tehnologii ce ne aruncă, impropriu zis, într-o perpetuă adaptare la inovaţiile din domeniu tehnologic. Şi, cum este bine cunoscut, odată ce ne-am învăţat să primim mai mult, ne aşteptăm să se conformeze, cei din domeniu, şi să ne pună la dispoziţie mereu chestiuni de zilnice, să ne aducă la cunoştinţă inovaţiile aduse şi poate doar din nevoia de a-i verifica că sunt mereu la ’’datorie’’ şi că mereu e un model mai bun în aşteptare.

Societatea se adaptează extreme de rapid la orice apare nou, fie că o face din necesitate, fie doar pentru a avea la dispoziţia ei ceva nou. Doar că, deseori, nu e suficient să ni se prezinte ceva nou, ci şi acel ceva să ne uimească, să ne revoluţioneze simţurile, cu alte cuvinte să merite toţi banii.

Cert este, sau poate cel puţin în viziunea mea, că o invenţie cu adevărat necesară şi care şi-a dovedit până acum utilitatea, în mod indubitabil, este computerul. Când spun computer nu mă refer strict la ceea ce poate să realizeze un PC, adică cele mai ordinare funcţii (redactare de documente, foi de calcul, editare de imagini), ci la operaţiunile complexe puse la dispoziţie de sistemele de operare.

Interacţiunea dintre calculator şi utilizator (noi) poate fi descrisă la nivel simplist astfel: primul lansează în execuţie programe, iar cel de-al doilea realizează execuţia propriu-zisă a acestora, incluzând aici şi rezultatele obţinute cel mai adesea cu ajutorul ecranului, într-o forma grafică sau textuală.

Din punct de vedere al celui care îl folosește, calculatorul este alcătuit din două categorii separate de componente:

- Hardware: reprezentând circuitele fizice din care este alcătuit calculatorul;

- Software: programele care sunt stocate de calculator care pot demara diferite sarcini specifice.

Desigur, un calculator nu poate exista fără hardware, dar şi software-ul este la fel de indinspensabil; un calculator oricât de puternic ar fi este complet inutil fără software, el neştiind altceva decât să execute programe.

De asemenea, gestiunea tuturor resurselor unui sistem de calcul este o problemă care prezintă dificultăţi. Fiecare program care se execută pe respectivul sistem ar trebui să trateze toate aspectele necesare, reieșind mari complicaţii.

Pentru a evita aceste complicaţii inutile a programelor, s-a recurs la soluţia realizării unui program intermediar, interpus între hardware şi programele de aplicaţii.

Un asemenea program special, care ruleaza în permanenţă de la pornirea calculatorului şi până la oprirea lui este sistemul de operare. Programul are drept rol gestiunea resurselor sistemului de calcul, oferind diferite servicii aplicaţiilor propriu-zise. Așadar, un program de aplicaţie nu trebuie să cunoască toate detaliile privind accesul la o resursă sspecială, ci poate cere sistemului de operare să-i acceseze aceea resursă

Pe lângă locul bine meritat în ierarhia stiinţei, inventatorul acestui sistem de operare îşi ocupă şi un loc de frunte în topul celor mai înstăriţi oameni. Fiindu-i recunoscute utilităţile, acest sistem de operare aproape că se interpune între noi şi nevoia de avansare şi se impune, treptat, ca necesitate.

Deoarece toate programele depind de sistemul de operare, o greșeală uitată într-un sistem de operare poate duce la chestiuni mult mai grave decât o eroare aparută în cadrul unui program de aplicaţie, deoarece eroarea va afecta orice program care se execută pe calculatorul având instalat sistemul de operare în cauza.

După cum ne-a fost prezentat în documentarul sus menţionat, cea mai importantă componentă a sistemului de operare este reprezentată nucleul. Beneficiile nucleului se extind pe arii vaste sau mai reduse, dupa cum l-au conceput creatorii săi, însă mereu i se atribuie vina pentru funcţionarea stabilă a calculatorului. Evident, calitatea nucleului reprezinta un factor critic în funcţionarea în bune condiţii a sistemului. Un nucleu scris cu erori va conduce aproape sigur, în timp, la proasta funcționare a calculatorului şi pierderi de date.

Alături de nucleu, sistemul de operare este compus şi dintr-un număr de drivere, părți ajutătoare ce ajută comunicarea cu diverse periferice.

În afară de nucleu şi drivere, sistemul de operare oferă numeroase utiltitare pentru realizarea vastelor acţiuni de întreșinere a componentelor sale.

Tot sistemul de operare, pune la dispoziţie un interpretor de comenzi, numit şi sheel care prezintă o interfaţă text sau grafică prin intermediul căreia utilizatorul are acces la resurse şi poate utiliza diverse comenzi ale interpretorului

Sistemele de operare oferă şi posibilitatea utilizării unei zone grafice, acesta fiind o parte componenta a unui sistem exterior. Existând șansa ca un număr mare de persoane să poată avea acces în același timp la sistem, eventual de la distanţă, atunci sistemul se numeste multi-user (multi-utilizator).

Amatori de câştiguri s-au găsit, iar ce a urmat a fost rezultatul unei munci intelectuale asidue şi multe ore de testare pentru realizarea unui asemenea sistem de operare. In anul 1969, cercetatorii Kenneth Thompon şi Denis Ritchie de la ATT&T Beel Labs au început dezvoltarea unui sistem ce poartă denumirea de UNIX, având majoritatea ideilor accesate dinr-un sistem anterior denumit MULTIX. În 1972, sistemul a fost rescris în proaspătul limbaj de programare C devenind astfel portabil şi pe alte masini. În 1979, a fost lansată versiunea V7 de UNIX care a constituit părintele celorlalte implementării.