Camil Petrescu - Particularități ale stilului

Camil Petrescu s-a nascut la Bucuresti, la 22 aprilie 1894. Este fiul lui Camil Petrescu si al Anei Cheler. A fost crescut de familia subcomisarului de politie Tudor Popescu, din mahalaua Obor. Dupa gimnaziu, continua studiile la colegiul ,,Sf. Sava'' si la liceul ,,Gh. Lazar'' din Bucuresti, iar din 1913 urmeaza cursurile Facultatii de filozofie si litere de la Universutatea Bucuresti.

Debuteaza in revista ,,Facla''(1914), cu articolul ,,Femeile si fetele de azi'' sub pseudonimul Raul D.

Intre 1916-1918 participa ca ofiter la primul razboi mondial, iar experienta traita se regaseste in romanul ,,Ultima noapte de dragoste, intaia noapte de razboi'' (1930).

Inca din 1920 participa la sedintele cenaclului ,,Sburatorul'' condus de Eugen Lovinescu, iar in revista omonima publica primele poezii.

Debutul editorial se petrece cu un volum de ,,Versuri.Ideea.Ciclul mortii'' in 1923.

In 1939 este numit directorul Teatrului National din Bucuresti, iar in 1948 este ales membru al Academiei Romane.

Moare la 14 mai 1957, la Bucuresti.

Adept al modernismului lovinescian, Camil Petrescu este cel care, prin opera lui, fundamenteaza principiul sincronismului,altfel spus, contribuie la sincronizarea literaturii romane cu literatura europeana, prin aducerea unor noi principii estetice ca autenticitatea, substantialitatea, relativismul si prin crearea personajului intelectual lucid si analitic, in opozitie evidenta cu ideile samanatoriste ale vremii.

Privitor la romanele sale din deceniul al patrulea, Camil Petrescu a afirmat ca nu sunt romane propriu-zise, ci ,,dosare'', ,, procese verbale de existenta''

,,Multi vor fi observat disproportia care sta la baza romanului Ultima noapte de dragoste, intaia noapte de razboi", scrie George Calinescu in Istoria... sa, decretand ca partea a doua a scrierii ar fi putut foarte bine sa lipseasca, fara pagube majore in plan estetic; nici Pompiliu Constantinescu (,,Vremea", 1930) nu vede lucrurile altfel, regretand ca ,,d-l Camil Petrescu nu s-a hotarat sa faca doua romane distincte, unul de iubire si analiza, altul de evocare dramatica mai ampla a razboiului".

Tema romanului ,, Ultima noapte de dragoste, intaia noapte de razboi'' surprinde drama intelectualului lucid, insetat de absolutul sentimentului de iubire, dominat de incertitudini, care se salveaza prin constientizarea unei drame mai puternice, aceea a omenirii ce traieste tragismul unui razboi absurd, vazut ca iminenta a mortii.

Ideea literara este adoptata de Camil Petrescu de la scriitorul francez Marcel Proust.O apropiere vizibila este si intre eroii lui Stendhal si aceia ai lui Camil Petrescu. La ambii

scriitori eroii sfarsesc tragic, fiind invinsi de propria pasiune, de propriul ideal. Insa personajele camilpetresciene dobandesc energii uriase declansate de pasiuni devoratoare, fiind impresionante prin capacitatea lor de a trai idei.

,,Ultima noapte de dragoste, intaia noapte de razboi'' de Camil Petrescu este un roman subiectiv. Perspectiva narativa este limitata la punctul de vedere al personajului narator si presupune relativizarea discursului narativ. Personajul proiecteaza propriile incertitudini asupra evenimentelor prezentate si situeaza totul sub semnul probabilului. Prin memorie involuntara, declansata de discutia de la popota, Gheorghidiu nareaza faptele retrospectiv in jurnalul de campanie, aducand in prezent (in timp subiectiv) experienta sa erotica:,, Eram insurat de doi ani cu o colega de la universitate si banuiam ca ma insala.''

Subiectivitatea relatarii presupune urmarirea fluxului constiintei personajului-narator. Evenimentele selectate nu au importanta decat pentru cel care nareaza, nu mai sunt ordonate cronologic, iar fixarea in timp a acestora este relativa. Avand acces la intimitatea vietii afective a personajului-narator, cititorul este introdus intr-o lume aparte, imaginea obtinuta fiind limitata. Relatarea subiectiva presupune autenticitate, anticalofilie si final deschis al operei, care are aspectul particular al unui jurnal: ,,Viata mi-a devenit in curand o tortura continua. Stiam ca nu mai pot trai fara ea. [...] Era, in toate planurile mele. In toate bucuriile viitorului".

Eul narator, aflat in mijlocul evenimentelor, aduce la cunostinta cititorului numai ceea ce are importanta pentru el: ,,Astazi, cand le scriu pe hartie, imi dau seama, iar si iar, ca tot ce povestesc nu are importanta decat pentru mine, ca nici nu are sens sa fie povestite. Pentru mine insa, care nu traiesc decat o singura data in desfasurarea lumii, ele au insemnat mai mult decat razboaiele pentru cucerirea Chinei, decat sirurile de dinastii egiptene, decat ciocnirile de astri in necuprins, caci singura existenta reala e aceea a constiintei". Fraza expliciteaza pozitia naratorului, care e pus in situatia sa explice de ce povesteste pentru a fi crezut.

Impresia cititorului este ca Gheorghidiu incepe sa-si noteze dubla experienta in perioada concentrarii la Dambovicioara ( si, de aceea, tot ce se refera la casatorie, la testament, la neintelegerile ulterioare cu Ela poate fi considerat ca apartinand planului trecut ) si o continua pe durata primelor saptamani de razboi. Ultimele randuri par scrise ceva mai tarziu, in orice caz dupa un timp de la ranirea lui Gheorghidiu si lasarea lui la vatra. Intre capitolele intai si sase ale primei parti, pe de o parte, si cele sapte ale partii a doua, pe de alta, exista totusi o diferenta minima, dar sesizabila, de ton, care indica o distanta temporala diferita intre diegeza si povestire. Aceasta distanta e mai mica in capitolele despre razboi. Aici apar anticiparile, ca si cum momentul in care naratorul noteaza un lucru, acesta nu s-a petrecut realmente, fiind numai probabil. Schimbarea rapida si neanuntata a momentului in care naratorul scrie intamplarile sustine ideea ca nu se poate vorbi de un jurnal tinut la zi. Aspectul de jurnal e inselator, deoarece autorul amesteca, in jurnal, elemente pur romanesti. Notatiile din jurnalul de campanie reflecta o experienta traita direct, in timpul obiectiv al petrecerii faptelor ( imaginea frontului).