Caracterizarea Lizucăi - Dumbrava Minunată

Dumbrava Minunată, de Mihail Sadoveanu, face parte din volumul Printre gene și are ca personaj principal pe Lizuca, o fetiță orfană de mamă căreia scriitorul îi realizează portretul folosind diferite procedee.

CARACTERIZAREA DIRECTĂ

- făcută de narator: (indicați după fiecare citat dacă este portret fizic sau moral)

Se vede ce soi rău este duduia Lizuca

„ Era o fetiță mărunțică, însă voinică și plinuță. Rochița de doc albastru stătea strâmbă și în chip cu totul nepermis pe trupușorul ei. Botinuțele îi erau pline de colb și cu șireturile desfăcute. Colțunii căzuseră și arătau niște piciorușe pârlite de soare, cu genunchii nu tocmai curați. Capu-i era foarte scurt tuns, băiețește, și arăta în rotunzimea lui felurite bulbucături neregulate. Năsușoru-i mititel ar fi avut nevoie de batistă, lucru pe care-l dovedeau și mânecile rochiței. Gura-i era cam mare și obrajii prea roșii. Nu era deloc frumușică și delicată duduia Lizuca. Numai ochii căprii, umbriți de gene negre, aveau în ei câte-o mică floare de lumină .”

În primul fragment naratorul realizează în mod direct o caracterizare a Lizucăi, atât fizică, cât și morală:

- portret fizic: marunțică; voinică; plinuță; trupușorul ei - indică tot statura micuță; piciorușe pârlite de soare; scurt tuns, baiețește; rotunzimea capului cu bulbucături neregulate; năsușoru mititel; gura cam mare; obrajii prea roșii; deloc frumușică și delicată; ochii căprui, umbriți cu o mică floare de lumină; gene negre.

- portret moral: neglijentă cu ținuta ei (rochița stătea strâmbă și în chip cu totul nepermis; colțunii căzuseră = un fel de șosete atașate ghetuțelor) și dezordonată (cu șireturile desfăcute), murdară (botinuțele îi erau pline de colb = praf), fără responsabilitatea respectării regulilor de igienă personală (genunchii nu tocmai curați; năsușoru ar fi avut nevoie de batistă, lucru pe care-l dovedeau și mânecile rochiței).

- făcută de alte personaje: (după citat, indicați ce personaj o caracterizează astfel și cu ce prilej)

Se vede ce soi rău este duduia Lizuca

“ Dacă bietul copil nu a avut parte de o creștere îngrijită, numai bătrânii sunt de vină. De-acolo a venit cu niște mutre și cu niște obiceiuri de țărancă, dragele mele, încât, drept să vă spun, mie mi-i și groază. Va închipuiți dumneavoastră că nu pot pune pe ea o broderie ori o panglică! E de admis ca la vârsta ei - are șase ani! - să nu poată face o reverență în fața unor persoane mai în vârstă? ...”

În acest fragment din prima parte, Lizuca este caracterizată în mod direct de către dna. Mia Vasilian (mama sa vitregă) în fața prietenilor din înalta societate veniți la dânsa în vizită, ca fiind un copil fără o creștere bună dată de bunici și cu obiceiuri de țărancă, că are deja șase ani și nu știe să facă o reverență, iar indirect dă de înțeles că fata este și încăpățânată pentru că nu dorește să pună pe ea haine alese (broderie ori panglică).

Duduia Lizuca plănuiește o expediție îndrăzneață

“ - Vină-ncoace, gângania dracului! icnea cu obidă slujnicuța, trăgând de o aripă și smucind după ea pe Lizuca. Din pricina ta să-ndur eu observații și ocări! ”

“ - Așa? strigă slujnicuța; te uiți ca hoții? Are dreptate cuconița. Dihanie și soi rău ce ești! “

În partea a doua, în paragraful când fata nu s-a sfiit să fure șerbet și să-l mănânce cu mâna, la ordinul doamnei Vasilian, slujnica Elena o scoate afară din casă și o bate (dar fata suportă suferința) numind-o gânganie, dihanie, soi rău, hoață.

Autocaracterizare

Sfat cu Sora - Soarelui

“ Acolo Lizuca se opri și băgă de seamă că s-a isprăvit cenușa.

- Patrocle, ce facem noi acum? întrebă ea pe cățel.

Patrocle își scutură urechile mari și o privi țintă.

- Nu știu, stăpână!

Duduia Lizuca zise:

- De aicea trebuie să apucăm pe drumușorul de la stânga. Chiar și frunzele plopilor se întorc într-acolo. Pe urmă avem să trecem printre livezi și prin dumbrava Buciumenilor, și îndată dăm de căsuța bunicilor. Dacă am isprăvit cenușa, mergem până acolo și înapoi nu ne mai întoarcem. Acolo nu ne bate nimeni și bunicuța are să plângă și are să se bucure că am venit. Pe tine te dor picioarele, Patrocle? ...”

“ - Patrocle, eu cred că nu trebuie să ne temem de mama pădurii. Aici îs locuri curate... Sfânta Miercuri stă aproape. Știi de ce mă tem eu? ...”

„ - Dar eu nu mă tem. Ei ne îndeamnă înainte și ne pot apăra de multe jivine rele. Vezi tu? Pâpușoii au și împărăteasă, Patrocle. O floare mare și mândră: bunica zicea că o cheamă Sora - Soarelui. Să ne oprim aici, lângă ea.

- Ce mai faci mata, Sora - Soarelui? Floarea cu coroana aurie se clătina lin spre copilă, la adierea vântului.

- Îmi pare bine că te găsesc înaltă și frumoasă, urma Lizuca. Noi ne ducem la bunicuța și la bunicul. ”

“ - Pe urmă tata s-a dus; iar mămica mă tot bătea, dar eu nu plângeam. Mă strecuram la Patrocle, în cușca lui, și stam acolo ascunsă și mă gândeam la mama, care s-a dus și nu s-a mai întors .”