Elemente de versificație și prozodie în lirica argheziană

Tudor Arghezi a contribuit în cea mai mare măsură în emanciparea lirismului românesc.Prin lirica sa,el a revoluționat sensibilitatea și lexicul poetic românesc;cu Arghezi începe un nou mod de a înțelege poezia.Lirica lui șochează pentru că s-a definit,încă de la început prin contrastul violent dintre imaginea gingașă,rafinată și expresia aspră,care merge uneori pănâ la invectivă.Critica literară a remarcat plasticitatea și bogăția expresiei poetice argheziene.Expresia argheziană este precisă,poetul asociază termeni aparținând unor domeniii diferite ale existenței nesfârșitelor metafore.Arghezi se declară împotriva debitului verbal gratuit,nesemnificativ,iar epitetele lui sensibilizează.Lirica lui e densă și esențială pentru că,putem afirma cu certitudine că,după Eminescu el realizează cel mai pregnant detașarea de expresia pozaică.Arta lui Arghezi are un pronunțat caracter național,vizibil în universul imagistic,constituind peisajul autohton ca și în referințele numeroase la trecutul istoric sau la numeroasele obiceiuri,învățăminte și credințe acumulate de popor de-alungul istoriei.Arta sa are rădăcinile adânc înfipte în tradiția culurală.Tezairil artistico-popular este uzitat din plin în lirica argheziană.

El folosește numeroase forme poetice împrumutate din creația populară.Motivele,ritmurile,măsurile și rimele populare sunt o caractestică esențială a creației argheziene.De fapt,limba argheziană însăși cuprinde toate straturile vocabularului românesc:cuvinte și construcții arhaice,vorbe câmpenești,expresii argotice,nemumărate neologisme.Poetul modernist este un înnoitor al limbajului poetic,în direcția liricii moderne:ambiguitatea și forța de sugestie se realizează prin schimburi esențiale la nivel sintactic și lexical.Sparge tiparele topice li sintactice,pare că sintaxa se dezarticularizează,încât creează un nou limbaj poetic care aduce asocieri neașteptate de termeni:religioși,arhaisme,cuvinte nepoetice care dobândesc valențe estetice.,,Testament”,cea mai cunoscută artă poetică argheziană deoarece concentrează ideile poetice estetice ale autorului este,fără îndoială o poezie programatică a cărei esență este legătura dintre poet și strămoșii săi.

Putem afirma că este o artă poetică de sinteză pentru orientările poeziei interbelice,cu elemente tradiționaliste și moderniste.În ceea ce privește versificația și prozodia se remarcă valorificarea diferitelor straturi lexicale în asocieri surprinzătoare,strofele inegale ca număr de versuri,cu metrica și ritmul variabile care atestă modernitatea acestei arte poetice.În plus sonoritațile dure ale unui lexic colțuros sugerează asprimea existenței și truda căutării.Ceea ce se conservă este însă rima împerecheată.Inovația artistică la nivelul prozodiei și versificației este evidentă și în ,,Flori de mucigai”,o artă poetică argheziană modernă prin inventivitatea lexicală și procedeele artisitce insolite utilizate.Se remarcă acceași organizare strofică inegală,aceeași măsură variabilă,acceași rimă împerecheată ca și în ,,Testament”.Este bine știut faptul că,pentru adoptarea unei metodologii adecvate în învățământul primar,se impune diferențierea dintre liric,epic și dramatic.Ideea de la care pornește demersul didactic este aceea că genurile literare sunt modufirle de reflectare artistică a vieții.Genul liric se caracterizează prin prezența eului liric astfel încât cadrul didactic va ține seama de acest aspect relevant în genul liric.În predarea poeziei ,,Fetica”,elevului din învățământul primar,convorbirea introductivă trebuie să anticipeze atmosfera,climatul emotiv,pentru ca apoi,prin mijlocirea dialogului,elevii să recepționeze mesajul artistic al poeziei semnificațiile acesteia.Utilizând o serie de întrebări,elevii sunt condusi către o interpretare corectă.Versurile semnificative sunt memorate și,astfel se cultivă gustul pentru frumos,pentru expresii,încărcate de valențe expresive,pe cale practic-operațională.Este,de fapt,prima treaptă în contactul elevului cu textul liric.