Părți de vorbire cu structură analitică

Pornind de la antiteza dintre analitic și sintetic, structura analitică este un model/ cercetarea de tip ~opus structurii de tip sintetic, se distinge prin direcția de cercetare și prin obiective, cercetarea desfășurându-se de la aspectele sintagmatice spre cele paradigmatice, iar obiectivele majore fiind segmentarea și clasificarea1. Structura analitică, în esență, are ca punct de plecare un corpus de fraze dintr-o limbă dată pe care le supune unor segmentări succesive pentru degajarea unităților componente; unitățile, o dată degajate, sunt supuse, în continuare, clasificării și stabilirii relațiilor dintre ele. Dumitru Nica în lucrarea Locuțiunile substantivale în limba română evidențiază faptul că ,,În gramatică, se discută despre locuțiuni corespunzătoare următoarelor cinci părți de vorbire: adjectiv, verb, adverb, prepoziție și conjuncție”2, afirmația fiind valabilă pentru toate gramaticile limbilor. Prin urmare, particularizând fiecare parte de vorbire, se poate observa că structura analitică se evidențiază prin locuțiuni care oferă limbii îmbinări constante de cuvinte corespunzătoare atât substantivului, pronumelui, numeralului, interjecției, cât și verbului, adjectivului, adverbului, prepoziției și conjuncției. Pornind de la definiția dată de A. Meillet cuvântului, Florica Dimitrescu definește astfel locuțiunea: ,,Un ansamblu de cuvinte mai mult sau mai puțin sudat, cu un înțeles unitar determinat, care se comportă din punct de vedere gramatical ca o singură parte de vorbire”3, astfel, ,,Dintre toate părțile de vorbire au rămas fără echivalent locuțional numai articolele.”4

În ceea ce privește locuțiunea substantivală, Nica Dumitru5, realizând o comparație detaliată între cuvintele compuse și locuțiunile, observă faptul că primele, nu au în majoritate, echivalent simplu în limbă, pe când locuțiunile au mai întotdeauna un sinonim simplu, purtând de multe ori pecetea creației personale. Astfel, părere de rău, brâul cerului au echivalent simplu în limbă: regret, curcubeu. Din punctul de vedere al sudării elementelor componente, nu toate locuțiunile substantivale se comportă identic - în unele cuvintele alcătuitoare fiind definitiv contopite - aducere-aminte, în altele ,,elementele locuțiunii păstrează, măcar într-o mică măsură,

valoarea lor lexicală de bază”6 - scăpare din vedere, dar și asocieri căutate de cuvinte, creații individuale - amestecarea de sânge, sportul minții.

În ceea ce privește locuțiunea adjectivală, se evidențiază numeroase ,,grupuri sintactice stabile și lexicalizate, sintagme mai mult ori mai puțin legate care funcționează ca echivalente sintactico-semantice ale adjectivelor”7. Cuvintele componente au valori semantice unice, metaforice sau metonimice, unele dintre ele sunt calificative generale - (inimă) de piatră, (persoana) de față, observându-se faptul că un cuvânt de bază din locuțiune se izolează de seria sinonimelor lui. La fel ca în cazul locuțiunilor substantivale, se disociază și aici între locuțiunile adjectivale și sintagmele libere dacă sunt scoase din contextul caracteristic - vorbă de pomană (locuțiune) și pâine de pomană (sintagmă liberă).