Prevenirea și combaterea formelor de discriminare

Principiul egalității, conform căruia toate ființele umane au drepturi egale și ar trebui tratate egal pentru că dispun de demnitate umană, stă la baza noțiunii de drepturi ale omului și își găsește realizare în funcție de demnitatea inerentă fiecărui individ. Însă acest principiu natural al egalității nu a fost asigurat niciodată pe deplin tuturor ființelor umane, nici în trecut, nici în prezent. Inegalitatea apare aproape în orice societate, iar discriminarea nu este un produs al contemporaneității.

Științele sociale au oferit o serie de explicații pentru practicarea discriminării. Potrivit unor teorii, discriminarea este „produsul stratificării sociale bazate pe distribuția inegală a puterii statului și a bogăției între grupuri” . Grupurile dominante încearcă să își mențină poziția apelând la practici de discriminare. Teoria conflictelor reale, susține că discriminarea apare în condițiile competiției dintre două grupuri pentru resurse limitate. În aceste situații indivizii tind să favorizeze membrii propriului grup. Acest fapt conduce la dobândirea unei identității sociale pozitive la nivel individual. Aceste grupuri vulnerabile din punct de vedere social devin vulnerabile și din punct de vedere economic. Prin minoritate înțelegem acele grupuri de oameni care se află în inferioritate atât numerică, cât și politică, socială, economică sau culturală în raport cu majoritatea. De obicei, minoritățile sunt caracterizate ca grupuri ai căror membri au o altă limbă, naționalitate, religie, cultură, orientare sexuală sau orice altă trăsătură particulară care îi deosebește de majoritate.

Aproximativ 10% - 20% din populația Terrei este formată din minorități. Fiindcă deseori sunt dezavantajate, discriminate și excluse din viața publică și politică, minoritățile au nevoie de măsuri speciale pentru protejarea drepturilor lor. Remarcăm faptul că în documentele internaționale, în legislația internă și în lucrările de specialitate se folosesc următorii termeni: minorități, minorități naționale, minorități etnice, religioase sau lingvistice, grupuri naționale, etnice, rasiale sau religioase, grupuri rasiale sau etnice, naționalități.

Există o multitudine de definiții ale acestor termeni, însă nu s-a ajuns la o definiție unanim acceptată. Instrumentele internaționale în domeniul drepturilor omului interzic orice discriminare după aceste criterii. Totodată, persoanele care fac parte din minorități trebuie să respecte integritatea teritorială, independența și suveranitatea statelor sub a cărui jurisdicție se află și să nu se angajeze în acțiuni de natură să pericliteze aceste valori. Potrivit dicționarului politic, minoritatea națională e formată din persoane care se diferențiază prin etnie și limbă de majoritatea populației în mijlocul căreia trăiesc. Henri Giordan distinge în Europa două tipuri de bază de minorități: cele neteritoriale (romii, unele comunități evreiești, comunități formate din imigranți, din motive politice - armenii, chilienii sau economice - maghrebienii, turcii, iugoslavii); minoritățile și naționalitățile teritoriale - de la cele cu statut de autonomie, cum sunt catalanii, bascii, până la cele care nici nu sunt cunoscute ca atare - bretonii, occitanii.