Visul unei nopți de vară - analiza de text și personaje

Visul unei nopți de vară este o piesă de teatru în cinci acte scrisă de William Shakespeare aproximativ în anii 1595/96 și publicată în 1600, prezentând o analiză multistratificată a iubirii și a capriciilor sale . Această comedie romantică a fost și este considerată una dintre cele mai bune comedii „de mijloc”, fiind foarte populară este jucată în continuare pe marile scene ale lumii. Există numerose teorii privid sursele de inspirație și motivele scrierii piesei, dar nu există dovezi concrete pentru a susține niciuna dintre teorii. Cele mai cunoscute teorii susțin că ar fi fost scrisă pentru o nuntă aristocratică sau pentru Regină pentru celebrarea zilei de Sfântul Ion. Spectacolul a avut premiera la The Theatre, iar, mai apoi, la The Globe în Londra .

Rezumatul piesei

Thezeu, ducele Atenei, a cucerit-o pe Hippolyta, regina amazoanelor și anunță că nunta va avea loc peste patru zile. Între timp, doi îndrăgostiți, Hermia și Lysander, fug în pădurea din vecinătatea Atenei când Egeu, tatăl Hermiei, ordonă ca aceasta să se mărite cu Demetrius. Helena, prietena Hermiei, îndrăgostită fiind de Demetrius îi dezvăluie acestuia planul Hermiei și îl urmează în pădure în căutarea acesteia. Ce nu știu ei este că pădurea colcăie de zâne venite pentru nunta ducelui. Oberon, regele zânelor, intră în conflict cu regina sa, Titania, și îi poruncește servitorului său răutăcios, Puck, să-i picure în ochi Titaniei, în timp ce doarme, sucul magic al unei flori atinse de săgeata lui Cupidon; toate aceste cu scopul de a-i pedepsi nesupunerea prin a o face de să îndrăgostească fără speranță de prima creatură pe care o va vedea când se va trezi. Observând discuția în contradictoriu dinte Helena și Demetrius, acesta îi ordonă lui Puck să-i toarne suc magic în ochi și lui Demetrius pentru a-i reînvia dragostea de altă dată pentru Helena. Deoarece cei doi tineri seamănă între ei, Puck îi administrează, din greșeală, poțiunea lui Lysander care o vede pe Helena când se trezește. Pentru a-și îndrepta eroarea, Puck îi dă sucul și lui Demetrius, iar acum ambii bărbați sunt îndrăgostiți de Helena și de săraca Hermia niciunul. Situația nu o face fericită pe Helena, ba dimpotrivă, ajunge la concluzia că cei trei au făcut un plan pentru a-și bate joc de ea. Femeile încep să se certe, bărbații sunt din nou rivali, de această dată pentru Helena, ier situația devine din ce în ce mai confuză. În aceeași pădure, un grup de meseriași repetă o piesă pentru nunta ducelui. Puck, neastâpărat ca de obicei, îi transformă capul unuia dintre actori, Nick Bottom, într-unul de măgar; când Titania se trezește se îndrăgostește de acesta. După toată confuzia generală și neînțelegerile comice, Oberon își folosește puterile magice pentru a-i aduce pe Titania și pe cei patru îndrăgostiți la normal. Văzând că iubirea lui Demetrius față de Hermia a dispărut, Egeu nu se mai poate opune căsătoriei fiicei sale cu Lysander, iar ducele invită cele două cupluri pentru o nuntă triplă. La sărbătoare nunții se prezintă trupa lui Bottom în încercarea lor comică, dar ineptă de a-și prezenta piesa, Cea mai lamentabilă comedie și cea mai crudă moarte a lui Pyramus și Thisbe, care se dovedește a fi o parodie a peripețiilor pe care cei patru le-au avut în pădure.

Analiza textului și a personajelor

Thezeu este prezentat ca un conducător echitabil și plăcut de supușii săi. Acesta este îndrăgostit de Hippolyta și este foarte încântat și foarte nerăbdător să se căsătorească cu ea: „Acum, frumoasă Hippolyta, ceasul/Unirii noastre își zorește pasul./Trec patru mândre zile de-așteptare/Ce-aduc o altă lună; dar îmi pare/Că prea încet de tot cea veche scade,/

Și-mi tot amână dorul meu cel viu.” (Actul I, scena 1); astfel înțelegând și cuplul de îndrăgostiți, Hermia și Lysander. Cu toate acestea, el este de acord să respecte legea și să o aplice în cazul Hermiei. Thezeu este de partea lui Egeu în acest conflict și consideră că fata trebuie să respecte dorința tatălui sau să suporte consecințele. În același timp, acesta ilustrează foarte bine prin vorbele sale statutul femeii în acea perioadă: fără drept de opinie, supusă bărbaților din viața sa - tatălui, iar după căsătorie trecând sub tutela soțului și acesta ales tot de el. „Ce spui, frumoasă fată? Ești datoare/Să vezi un zeu în tatăl tău.[...]

În mâna lui ești ca un chip de ceară,/Ce-i porți tiparu-n forma omenească:/El poate să-l păstreze-ori să-l zdrobească./Demetrius e-un tânăr demn de tine.” (Actul I, scena 1) Totuși, acesta realizează că trebuie să țină cont și de opțiunile ei dându-i timp de gândire și de ales între a respecta voința tatălui, moarte sau templu: „Ai încă patru zile de gândire,/[...] te gătește/De moarte, sau de nu, îndeplinește/Voința părintească, sau în fața/Altarului Dianei te închină,/Jurând că-n veci rămâne-vei străină/De dragoste, și castă toată viața!” (Actul I, scena 1) Thezeu permite sorții să-și vadă cursul și zânelor să intervină în povestea Hermiei pentru a o ajuta să-și îndeplinească visul, de a se căsători cu Lysander. Spre finalul piesei, acesta demonstrează că este drept permițându-le tinerilor să se căsătorescă, convingându-l pe Egeu să accepte situația și invitând cuplurile la o nuntă triplă. „Norocul vă slujește de minune./Acum, Egeu, tu te vei supune/Poruncii mele. Fi-vor pe vecie/Și printr-o îndoită cununie,/Perechile acestea-îndrăgostite/În templul din Atena, fericite.” (Actul IV, scena 1)

Am observat faptul că Thezeu chiar dacă este ducele Atenei, liderul, acesta domnește mai mult pe timpul zilei, odată cu venirea nopții acesta îi cedează rolul lui Oberon, care cu ajutorul magiei și zânelor va aduce lucrurile la felul cum ar trebui să fie. Ducele își arată simțul umorului și bunătatea încurajându-l pe Bottom și pe trupa sa să-și prezinte piesa, îndemnându-și musafirii să fie îngăduitori cu cei de pe scenă și stângăciile lor și făcând comentarii pe tot parcursul reprezentației.

Hippolyta este regina Amazoanelor și viitoarea soție a lui Thezeu. Din afirmațiile sale reiese că și ea, la rândul ei, își iubește logodnicul și așteptă nerăbdare ziua iminentei sale nunți cu cel ce a cucerit-o într-un mod neconvențional, pe câmpul de luptă „cu spada”. „Curând în ale nopților abisuri/Cad patru zile și degrabă pier;/Și patru nopți cu-alaiul lor de visuri,/Când arc de-argint nou-încordat pe cer/Va străluci din bolțile albastre/Crai-Nou la sărbătoarea nunții noastre.” (Actul I, scena 1) Ea, ca și soțul său este corectă și îngăduitoare permițând piesei să continue chiar dacă este avertizată de natura sa necorespunzătoare și își arată simțul umorului prin „glumițele” pe care le face împreună cu Thezeu despre piesă și personajele ei. Chiar dacă nu apare foarte mult în piesă, din interacțiunile sale cu celelalte personaje ne dăm seama că are calități bune pentru a fi lider, fiind foarte potrivită pentru duce.