Silogismul judiciar în concepția lui Mircea I Manolescu

Definirea termenului ‘silogism’

In opinia lui Aristotel, silogismul reprezinta ‘o vorbire in care, daca ceva a fost dat altceva decat datul urmeaza cu necesitate din ceea ce a fost dat’.

Silogismul este o forma de rationament. Dupa cum se stie logica studiaza si alte forme de rationament, pe care oamenii le folosec in activitatea lor practica si de cunoastere, cum sunt cele ipotetice, disjunctive s.a. Logica clasica este teoria rationamentului silogistic creata de Aristotel,cu toate perfectionarile, tehnicile si completarile incorporate ulterior, pastrandu-si caractersticile care o deosebesc de alte tipuri de logica.

In logica generala se numeste silogism ,rationamentele cu doua premise, indiferent de forma lor. Silogismul poate fi definit ca un rationament in care, din doua judecati categorice care au un singur termen comun, se deduce o judecata categorica, ce are in alcatuire termenii necomuni ai primelor.

Silogismul judiciar la Mircea I. Manolescu

Biografie Mircea I. Manolescu

Mircea I. Manolescu s-a nascut la Braila, in 6 ianuarie 1907. Licentiat in Drept in 1928, a practicat avocatura la Braila si Bucuresti. Si-a sustinut doctoratul in drept cu teza ‘Sociologia transformarilor dreptului. Forme de socializare a dreptului’(1945). A fost membru al Institutului National Social Roman, condus de Dimitrie Gusti, si a participat la cercetarile sociologice ale Seminarului de Sociologie. A fost professor universitar la Catedra de Metodologie si Sociologie Juridica a Facultatii de Drept (1947-1949). Director al revistei ‘Dreptul’ intre 1941-1944. A murit la 24 martie 1983.

Mircea Manolescu este unul dintre cei mai importanti cercetatori ai fenomenului juridic din prima jumatate a secolului al XX-lea. Este cunoscut, in primul rand, prin scrierile sale de sociologie juridical, considerate de el o disciplina de cooperare si contact intre sociologie, ca stiinta generala a societatii, si stiinta dreptului, ca stiinta particulara.

Sociologia juridica, spune el, reprezinta atat o parte a sociologiei generale, cat si o parte a stiintelor juridice, prin cercetarea caracterului social al realitatii juridice. Desi respinge ideea autonomiei sociologiei juridice, Mircea Manolescu afirma ca aceasta are un obiect propriu de studio si metode specifice de cercetare. De asemenea, el sustine ca, datorita sociologiei juridice, stiinta dreptului incepe sa-si redimensioneze propriul obiect de studiu, conturat acum de realitatea juridica, obiect mult mai consistent decat dreptul pozitiv si principiile dogmatice. In opinia lui, aportul principal al sociologiei juridice consta in aceea ca noua disciplina neaga existenta unui drept etern si universal valabil, contribuind la afirmarea socialitatii dreptului. Aceasta conceptie se contureaza in principalele lucrari ale autorului: ‘Metodologia si interpretarea dreptului’, ‘Teoria si practica dreptului’, ‘Sociologia transformarilor dreptului’, etc.

Conceptia lui Mircea I. Manolescu despre problema silogismului judiciar

Interesul lui Mircea I. Manolescu nu se circumscribe doar domeniului sociologiei dreptului. Acesta are contributii importante in domeniul logicii juridice, cu lucrarile urmatoare: ‘Stiinta dreptului si Artele Juridice. Macheta teoretica a unei noi conceptii de logica juridical si judiciara’, ‘Contributii la teoria silogismului judiciar’, ‘Silogismul judiciar’. El propune o viziune noua si originala asupra locului si rolului logicii in ansamblul stiintelor juridice.

In ‘Silogismul judiciar’ (lucrare aparuta in ‘Revista Fundatiilor Regale’) respinge atat teza potrivit careia judecatorul ar fi un simplu ‘automat logic’, care descopera adevarul juridic prin simpla deductie silogistica, dar si incercarile de sorginte intuitionista sau vitalista de resuscitare a teoriei silogismului judiciar, care pun accentual pe rolul judecatorului de pe capacitatea acestuia de a fixa premisa minora (‘quaestio facti’), ba chiar si pe cea majora (‘quaestio juris’), prin intuitie, lasand astfel loc arbitrarului. Manolescu propune o alta solutie.

M. Manolescu observa, in primul rand, teoria silogismului judiciar nu este completa. Pentru stabilirea corecta a adevarului juridic nu este suficienta fixarea premiselor silogismului, o importanta capitala in aceasta chestiune avand-o stabilirea termenului mediu, ceea ce Manolescu numeste ‘diagnosticul juridic’. Prin urmare, construirea silogismului judiciar va presupune trei operatii: stabilirea premisei majore (‘quaestio juris’), a premisei minore (‘quaestio facti’) si a disgnosticului juridic.