Aspecte privind îngrijirile medicale acordate de personalul mediu medical - managementul comunicării cu pacientul

MOTIVAREA ALEGERII TEMEI

Fiecare dintre noi, mai devreme sau mai târziu vom apela la un medic,sau vom trece pragul unui spital pentru a beneficia de îngrijiri medicale.Calitatea îngrijirilor de sănătate are un nivel de multe ori scăzut: eşecuri organizatorice şi legate de management,

sistem de servicii de sănătate incoerent,lipsa de comunicare dintre profesionişti,lipsa de comunicare dintre personalul medical şi pacienţi.

Este suficient să urmăreşti jurnalele de ştiri si să prinzi un reportaj făcut într-un

spital “ uitat de Dumnezeu”ca să înţelegi deficienţele grave cu care se conf runtă sistemul nostru de sănătate.Cred că am văzut cu toţii maternităţi unde mamele îşi supraveghează

toată noaptea copiii de frica şobolanilor ,spitale unde bolnavii stau cu câte două pături pe cap din cauza frigului,unităţi medicale cu varul căzut de pe pereţi şi unde apa curge ruginie.

La prima vedere s-ar putea spune că lipsa condiţiilor îi priveşte pe pacienţi,şi că

personalul medical nu are de suferit.În realitate , toţi cei care trec pragul unei asemenea

unitaţi medicale sunt afectaţi.

În cazul asistenţilor medicali este un cerc vicios . Acesta ajunge la serviciu , unde constată că nu are cu ce să-şi îngrijească pacienţii.Nu are în unele cazuri nici măcar seringi ,nici vată,nici medicamente.Uneori este obligat să improvizeze,să caute soluţii

care nu vor fi trecute niciodată în manualele de specialitate,iar acest lucru îl stresează,fiindcă îl face să piardă timp, şi să aibă emoţii legate de rezultatul improvizaţiei

fiind privit cu ochi critici de pacientul pe care îl tratează.

Dacă nu este dispus să improvizeze , atunci asistentul medical trebuie să se prefacă indiferent la cerinţele pacienţilor,trebuie să le explice de zeci de ori că nu este vinovat de aceste lipsuri,trebuie să amâne răspunsurile la întrebari,sau să pretindă că nu le aude.

Nici reacţia aceasta nu este simplă pentru că,deşi de multe ori asistenţii medicali mimează indiferenţa sau răceala,această stare este o reacţie de apărare în faţa suferinţei

pacienţilor şi a imposibilităţii de ai ajuta.

Probabil mulţi dintre pacienţi nu ştiu şi nu înţeleg acest lucru. Şi de aici o altă sursă de stres şi de insatisfacţie a asistentului medical căruia pacientul îi vorbeşte urât,îi reproşează lenea sau indiferenţa faţă de situaţia lui .Lipsa de respect faţă de munca prestată este probabil cel mai puternic factor demotivant .

COMUNICAREA

Dicţionarul Explicativ al Limbii Române oferă următoarea definiţie:comunicarea înseamnă a face cunoscut,a da de ştire , a informa , a înştiinţa, a spune .Comunicăm pentru a ne transmite ideile,sentimrntele ,emoţiile ,părerile, pentru a influienţa,pentru a ne corela între noi rezultatele muncii , pentru a socialize.

Comunicarea este principalul instrument spiritual al omului în procesul socializării sale. Comunicarea umană se ocupă de sensul informaţiei verbale ,prezentată în formă orală sau scrisă şi de cel al informaţiei nonverbale , reprezentată de paralimbaj,mişcările corpului şi folosirea spaţiului.

Comunicarea pate fi VERBALĂ şi NON –VERBALĂ.La rândul său ,comunicarea verbală poate fi orală şi scrisă. În ciuda dezvoltării unui limbaj elaborat ,structurat pe domenii de activitate , în cadrul relaţiilor interumane de zi cu zi , comunicarea se face nu atât prin mesaje verbale ,cât mai ales prin mesaje non-verbale.Diferite studii au arătat că în cadrul comunicăriicontează;

-10% ce spui;

-40% cum spui;

-50% mesaj non-verbal.

Elementele de bază ale procesului de comunicare sunt:

- transmiţătorul sau sursa (persoana care iniţiază comunicarea, care transmite mesajul);

- receptorul sau destinaţia (persoana care primeşte mesajul).

între cele două puncte ale comunicării se află mesajul (informaţia), care se codi¬fică într-un semnal. Mesajele se pot transmite prin intermediul limbajului:

- VERBAL (cu ajutorul cuvintelor);

- NON-VERBAL (cu ajutorul limba¬jului corpului, al spaţiului, al timpului, al lucrurilor);

- PARA VERBAL, care este o formă vocală de limbaj non-verbal (de exemplu, tonalitatea şi inflexiunile vocii, ritmul de vorbire, modul de accentuare a cuvintelor, pauzele dintre cuvinte, ticurile verbale etc). Mesajul trebuie să fie transmis astfel încât receptorul să înţeleagă informaţia, să o poată recepţiona, înregistra şi accepta.

Canalul reprezintă mijlocul fizic de transmitere a mesajului. Canalele pot fi:

- tehnologice:-telefon,casetofon,com¬putere, video, pagere. radio:

-scrise:scrisori,rapoarte,afişiere,memo-uri, formulare, cărţi, reviste, ziare;

- de tip„faţă în faţă":conversaţii,inter¬viuri, întâlniri, prezentări, cursuri, lecturi.

Mijlocul tehnic sau fizic care transfor¬mă mesajul în semnal se numeşte mediu. Mediul comunicării poate fi oral sau scris, în funcţie de modalitatea de comunicare pe care o folosim.

Suportul tehnic al canalelor comu¬nicării cuprinde toate mijloacele tehnice care pot veni în sprijinul procesului de comunicare, cum sunt: telefonul, calculatorul, faxul, telexul, e-mail-ul, internetul, mijloacele audio-video. Recepţionarea mesajelor este facilitată de organele de simţ. Modul în care este elaborat mesajul se numeşte codificare. Operaţiunea prin care interlocutorul analizează, inter¬pretează şi înţelege mesajul în mod corect se numeşte decodificare.

Răspunsul receptorului la mesajul transmis ne demonstrează dacă acesta a fost bine înţeles. Reacţia respectivă se numeşte feed-back şi încheie cercul comu¬nicării, deoarece receptorul, la rândul său, codifică o informaţie (răspunsul la mesaj) şi o comunică transmiţătorului. Astfel, putem considera că în procesul comu¬nicării rolurile se schimbă mereu: recep¬torul devine transmiţător şi invers.

Comunicarea interpersonală este cea mai importantă formă de comunicare şi cel mai des folosită. Oamenii nu pot evita acest tip de comunicare; existenţa lor soci¬ală depinde de abilitatea cu care pol angaja discuţii cu alţii. Viaţa de familie, relaţiile cu prietenii, activitatea profesională, toate depind de această calitate. Comunicarea interpersonală se referă la comunicarea faţă în faţă. Acest tip de comunicare este important pentru a te înţelege si pe tine şi pentru a construi relaţiile tale cu ceilalţi. Pentru a realiza acest lucru, trebuie dezvoltată capacita¬tea de autoanali¬ză, autocunoaştere, autoexpunere, cât şi cunoaşterea barierelor şi factorilor perturbatori care îngreunează proce¬sul comunicării.