Competitivitate

1. Domeniul de definitie al competitivitatii

In general cand vorbim despre competitie, consideram in mod implicit ca domeniul d definitie al competitiei este “piata”: producatorii si consumatorii se intalnesc pe piata, cererea si oferta se echilibreaza pe piata, ofertantii concureaza intre ei pentru a-si adjudeca segmente cat ma mari de piata. Aceasta abordare are in vedere o piata abstracta, dar competitia reala se desfasoara pe o piata concreta, bine localizata economic si ciar geographic, cu caracteristici si particularitati care o deosebesc de o alta piata concreta, chiar daca pe ambele functioneaza aceleasi legi. Teoretic, orice producator isi poate duce oferta si fiecare consummator isi poate manifesta cererea pe oricare din pietele concrete existente; practice insa fiecare producator isi duce oferta si fiecare consummator isi manifesta cererea pe o piata concreta anume, clar identificata si aleasa dupa criterii precise.

2. Competitivitatea la nivel micro- si macro-economic

Punerea problemei im termini “microeconomic” versus “macroeconomic” are un impact deosebit si asupra problematicii competitivitatii.

Planul microeconomic se caracterizeaza prin doua elemente: agentii economici, respectiv agentii economici, respectiv, actorii concurentei, sun intreprinderi cu dimensiune economica mica si responsabilitate sociala minimala. Pentru analiza competitivitatii la acest nivel este de obicei utilizat un indice economic care este adesea identificat cu competitivitatea: productivitatea muncii.

Planul macroeconomic se caracterizeaza, prin doua elemente: agentii economici, respective actorii concurentei, sunt agentii cu dimensiune economica mare si responsabilitate sociala mare. Reprezentantuul tipic al acestei categorii este economia nationala a unei tari. Agentul macroeconomic isi desfasoara activitatea competitionala intr-un mediu reglementat, dar mai slab penalizant decat sistemul legislative in care isi desfasoara activitatea actorul microeconomic. In cazul actorului macroeconomic nu exista o autoritate suprema care sa impuna respectarea reglementarilor, limita autoritatii fiind data de competitivitatea economica si, de mute ori, extraeconomica a concurentilor. La interior, actorul macroeconomic are libertatea de a stabili un sistem de reglementari care sa-i asigure maximum de competitivitate la exterior, spre deosebire de actorul microeconomic, care are theoretic, doar libertatea de a allege acest sistem de reglementari dintr-o oferta data.

„Un rol important in compettitivitatea macroeconomica il joaca aspectele structurale ale economiei nationale, in speta gradul de specializare al acesteia. O abordare particulara, la limita intre macroeconomic si microeconomic, este necesara pentru marile corporatii multinationale: acestea sunt actori ai competitiei macroeconomice prin volumul cifrelor de afaceri si prin ponderea lor pe piata mondiaa, dar sunt in situatia actorilor competitiei microeconomice prin aceea ca nu au in principiu o piata rezervata, semnificativa, asupra careia sa poata actiona prin mijloace aministrative (reglementari protectie etc.).”

3. Indicatorul de Competitivitate

Pentru a oferi o imagine asupra starii si dinamicii competitivitatii diferitelor tari, centre de cercetare si organizatii internationale de prestigiu, specializate, intocmesc si publica rapoarte si clasamente privind competitivitatea tarilor (OECD, Forumul economic de la Davos) in functie de starea si evolutia unor variabile economice considerate relevante. Cele mai semnificative lucrari in domeniu, la nivel mondial, le realizeaza Institutul International pentru Dezvoltare Manageriala de la Laussane. In Raportul Global al Competitivitatii se calculeaza Indicatorul de Competitivitate (IC) pe baza a 33 de indicatori (variabile economice), grupati in categoriile:

- gradul de deschidere spre exterior

- calitatea politicilor economice si guvernarii

- starea stiintei si tehnologiei, cercetarii si inovatiei

- sectorul financiar, inclusiv eficienta investitiilor si funtionarea pietelor de capital si cele nonbancare

- infrasttructura

- starea si functionarea institutiilor(inclusiv mediul politic, cadrul legislativ si modul de reglementare si functionare a concurentei).

4. Modelul strategic al competitivitatii

Abordarea competitivitatii prin prisma avantajelor strategice reprezinta o perspectiva moderna de tratare a acesteia. Potrivit lui M.E. Porter, “performanta superioara este, adesea, efectul detinerii unor avantaje competitive si nicidecum cauza acestora”. Asadar, construirea si mentinerea durabila a avantajelor competitive reprezinta o conditie esentiala pentru obtinerea unor performante superioare, pe termen lung. In procesele decizionale strategice “un avantaj competitiv corespunde unei mai bune stapaniri de catre firma a unui factor cheie al succesului, iar pozitia concurentiala trebuie analizata ca suma a avantajelor si dezavantajelor sale competitive”. In acest context, factorii cheie ai succesului sunt “elemente ale ofertei care au o valoare superioara pentru clienti, precum si capabilitati si avantaje de cost esentiale in lantul de productie-distributie al produsului sau serviciului, care permit crearea unui avantaj competitiv ”.