Competitivitatea

. Introducere

COMPETITIVITATEA poate fi definitǎ astfel: capacitatea produselor şi serviciilor de a rezista testului pieţei în condiţii avantajoase, având ca rezultat creşteri constante de productivitate şi standard de viaţǎ.

COMPETITIVITATEA unei firme reprezintă capacitatea acesteia de a câştiga în condiţii de concurentă, de competitie, pe piaţa internă sau externă. Ea este legată de obţinerea de bunuri şi servicii, desfăşurarea unor operaţiuni comerciale sau financiare, prestări de servicii de înaltă calitate şi la costuri reduse comparativ cu concurenţii, ceea ce asigură pătrunderea, menţinerea şi consolidarea pe o anumită piaţă, în raport cu alte produse sau servicii similare. Competitivitatea este o noţiune complexă fiind influenţată, în mare măsură, de capacitatea de a înţelege şi de a se adapta cât mai corect la lumea care o înconjoară.

COMPETITIVITATEA este definită şi ca fiind „gradul în care o naţiune, în condiţii de piaţă liberă şi onestă, poate să producă bunuri şi servicii care să treacă proba pieţelor internaţionale, reuşind în acelaşi timp să menţină şi să sporească venitul real al cetăţenilor săi ’’1: competitivitatea este deci o provocare care se aplică nu numai în cazul naţiunilor ci şi al tuturor regiunilor şi oraşelor/staţiunilor din lume. Competitivitatea unei naţiuni este influenţată de nivelul de competitivitate realizat la nivelul fiecăruia dintre actorii economiei naţionale. Altfel spus, la realizarea competitivităţii unei naţiuni îşi aduc contribuţia toate sectoarele economiei naţionale şi implicit toate ramurile economiei naţionale, toate organizaţiile din cadrul fiecărei ramuri. Astfel, sectoarele productive ale economiei naţionale, contribuie, prin creşterea competitivităţii lor, la creşterea PIB-ului, a valorii adăugate, în timp ce alte ramuri îşi aduc aportul, prin activitatea desfăşurată, la creşterea calităţii vieţii (sănătate, cultură, asistenţă socială), la formarea unei forţe de muncă calificată, (învăţământul), la asigurarea funcţionarea eficientǎ a justiţiei, protecţia proprietăţii private şi a siguranţei cetăţeanului, la scăderea ratei criminalităţii (poliţia), reducerea riscului de instabilitate politică, creşterea coeziunii sociale, reducerea disparităţilor sociale (bogăţia şi sărăcia extrema), şi a discriminării împotriva femeilor şi grupurilor minoritare.

România prezintǎ serioase decalaje de competitivitate în raport cu statele din vestul şi centrul Europei. Motivele acestei ramâneri în urmǎ se regǎsesc la nivelul tuturor elementelor care determinǎ capacitatea competitivǎ. Toate se traduc, în ultimǎ instanţǎ, într-o productivitate scazutǎ, ceea ce defineşte problema competitivitǎţii în România.

2. Factorii care determină competitivitatea organizaţiilor

Mutaţiile intervenite la nivelul abordării conceptului de competitivitate dinamică au făcut ca în literatura de specialitate să fie evidenţiate două categorii de factori principali de competitivitate: factorii clasici şi factorii esenţiali.

Factori clasici, la rândul lor, se grupează în două categorii:

- factori cantitativi: preţul, calitatea, raportul calitate/preţ,

costul, profitul, raportul cost/profit, volumul desfacerilor/încasărilor

1. Ph Kotler, Marketingul locurilor, Editura Teora Bucureşti, 2001, p 232

- factori calitativi: economia de scală, tehnologia, informatia, managementul şi strategia.

Factorii cantitativi de competitivitate

Cei mai cunoscuţi/evidenţiaţi factori ai competitivităţii sunt: calitatea şi preţul. Astfel, succesul poate fi obţinut oferind acelaşi produs la un preţ mai mic decât piaţă fie oferind produse, la acelaşi preţ dar de o calitate perceptibil mai bună. De fapt aprecierea se face prin raportarea la ambii factori, factorul principal al competitivităţii fiind raportul calitate/preţ, factor care asemenea celor doi care îl compun este eliminator.

Totodată, acest raport presupune existenţa altor elemente: costul de producţie (totalitatea cheltuielilor efectuate în vederea aducerii pe piaţă a produsului). Pentru a oferi o imagine reprezentativă acesta trebuie raportat la preţul de vânzare, care la rândul său determină un al doilea raport. Acest raport cost/profit reprezintă al doilea factor principal de competitivitate. Având în vedere dinamismul pieţei este necesară analiza raportului cost/profit. O întreprindere nu este competitivă dacă realizează profituri mari cu costuri mari sau profituri mici cu costuri mici, profitul trebuie să fie suficient de mare pentru a susţine eforturile de dezvoltare.

Un alt factor principal de competitivitate îl reprezintă volumul desfacerilor

/încasărilor, care caracterizează într-o anumită măsură dimensiunea agentului economic.

Totodată trebuie evidenţiat faptul că există o serie de factori care controlează

factorii enumeraţi. Dintre aceştia cei mai importanţi sunt: volumul producţiei (economia de scală, tehnologia, managementul curent şi strategia). Aceşti factori sunt spre deosebire de primii cantitativi, predominant calitativi.

In ceea ce priveşte volumul producţiei important este modul în care aceasta se

raportează la curba costurilor medii pe unitatea de produs.

Un alt factor al competitivităţii care merită luat în consideraţie este informaţia. Informaţia poate să se refere, în perspectivă statică sau dinamică, la:

A. Mediul competitiv, respectiv la:

1. Consumatori:

- nevoile consumatorilor

- dorinţele consumatorilor

- gusturile consumatorilor

- puterea financiară a consumatorilor

- demografia consumatorilor etc.

2. Competitori:

- poziţia competitivă

- intenţiile competitorilor

- punctele forte ale competitorilor

- punctele slabe ale competitorilor etc.

3. Produs:

- tehnologii de producţie

- potenţialul de sporire a atractivi taţii produsului

- potenţialul de substituire a produsului etc.

4. Piaţa resurselor materiale şi de forţă de munca:

- schimbări semnificative în cererea/oferta de materii prime

- schimbări semnificative în cererea/oferta de energie şi alte

produse suport

- schimbări semnificative în cererea/oferta de forţă de muncă.

5. Cadrul normativ

La fel de importantă este şi informaţia care se referă la:

B. Mediul intern al firmei, respectiv la:

- poziţia competitivă reală a firmei

- resursele neutilizate

- punctele forte ale firmei

- punctele slabe ale firmei

- gradul de utilizare a potenţialului uman etc.

O altă situaţie paradoxală, descrisă de literatură, în legătură cu utilizarea informaţiei în actul de decizie a firmelor este tendinţa de supraevaluare a informaţiei obţinuta pe canale neoficiale. De cele mai multe ori, datele obţinute pe canale oficiale ori publice, dacă sunt interpretate corect, sunt suficiente pentru o analiză destul de precisă. Datele obţinute pe căi preferenţiale, câteodată ilegale, creează însă beneficiarului acestor informaţii o senzaţie falsă de plus de credibilitate sau de valoare; în realitate datele publice şi cele obţinute pe căi preferen¬ţiale trebuie luate egal selectiv. Prin apariţia fenomenului globalizării, apare tendinţa de uniformizare şi regularizare a fluxurilor principale ale informaţiei, de "democratizare" a accesului la informaţie şi de egalizare a şanselor competitive ale concurenţilor.