Comunicarea interumană eficientă

CAPITOLUL NR.1

COMUNICAREA INTERUMANĂ

1.1. Istoria și definiția comunicării

Comunicarea interumană constituie un obiect de studiu cu o importanță mult mai mare decât aceea a studierii altor sfere ale comportamentului uman. Pătrunderea și înțelegerea sistemului de comunicare deschid și înlesnesc drumul cunoașterii personale și a celor din jur, fiind în măsură să clarifice ierarhizarea oamenilor în societate după anumite criterii de valoare.

Istoria și evoluția studierii sistemului de comunicare interumană au cunoscut mai multe perioade principale, aproximativ delimitate:

- perioada clasică (500 î.e.n. - 400 e.n.);

- perioada Evului mediu și a Renașterii (400 - 1600);

perioada modernă (1600 - 1900); la aceasta se adaugă, bineînțeles, perioada contemporană.

Există trei semnificații, trei explicații date de Dicționarul Explicativ al Limbii Române pentru termenul comunicare:

1. înștiințare, aducere la cunoștiință;

2. contacte verbale în interiorul unui grup sau colectivități;

3. prezentare sau ocazie care favorizează schimbul de idei sau relații spirituale.

Comunicarea are trei dimensiuni:

1. O transmitere de informații, o difuzare concretizată prin două aspecte:

a. informarea, fiind făcută de oameni, apare ca o producere de sens, cu un pronunțat caracter subiectiv.

b. informarea este concomitent și o co-producere de sens, urmare a relației dintre receptor și emitent. Informația este produsă de un emitent, însă pentru ca ceea ce se transmite să devină informație și pentru receptor se impune și intervenția acestuia, în acest context relațional apare problema interpretării.

2. O relație - "a comunica" înseamnă a intra în relație cu cineva”. În fiecare proces de comunicare există în același timp o transmitere de informații și o relație, dar acestea au ponderi diferite în funcție de specificul comunicării.

3. O situație, în sensul că același mesaj are semnificații diferite în funcție de situația dată. Situația este denumită situație comunicațională și poate avea mai multe dimensiuni:

a. dimensiunea personală, prin prisma căreia trebuie luat în considerare faptul că oamenii sunt diferiți („ eu nu sunt celălalt");

b. dimensiunea socială, care indică faptul că, deși oameni sunt diferiți, ei au și elemente comune („eu nu sunt celălalt, dar am câteva puncte comune cu celălalt").

Situația se determină în funcție de trei elemente :

- situația este provocată sau nu;

- situația este simetrică sau asimetrică;

- situația este conflictuală sau nu .

Important aici este și contextul spațio-temporal, întrucât locurile nu sunt neutre (nu este același lucru dacă îmi întâlnesc superiorul în biroul său sau în barul de vizavi).