Comunicarea Nonverbala - Gestual Kinestezica

CAPITOLUL 1. COMUNICAREA NONVERBALA, LIMBAJ UNIVERSAL

Oamenii, dar si plantele sau animalele trebuie sa comunice pentru a trai. Ca sa transmita mesaje si sa faca schimb de informatii, natura le-a oferit diferite mijloace.

Comunicarea nu se limiteaza la cuvintele unei limbi. Plantele si animalele nu vorbesc. Cu toate acestea, ele comunica. Astfel, plantele transmit mesaje prin intermediul mirosurilor si al culorilor, la fel ca animalele si oamenii. Fiintele umane transmit informatii si prin pozitia corpului, prin gesturi si infatisare. Aceasta este comunicarea nonverbala.

1.1. Corpul si gesturile

Pozitia corpului

Animalele si oamenii îsi folosesc corpul pentru a comunica. Prin unele posturi se pot transmite informatii extrem de precise. Astfel animalele îsi pot exprima teama, dorinta, supunerea, placerea sau agresivitatea. Elefantul îsi înalta capul si îsi ridica trompa în fata unui pericol, cimpanzeii îsi exprima furia agitându-si bratele, sarind pe loc si aratându-si dintii. Animalele si oamenii comunica si prin expresia fetei. Oamenii adopta uneori o mimica apropiata de cea a cimpanzeilor: ridica din sprâncene de mirare, îsi strâmba nasul de dezgust, ochii li se maresc si buzele li se strâng când ameninta.

Gesturile

Stramosii nostri îndepartati se exprimau prin gesturi. Si astazi omul îsi foloseste bratele, mâinile si capul ca sa faca gesturi. Gesturile sale preced, ilustreaza sau precizeaza ceea ce spun cuvintele: degetul dus spre obraz indica rusine, iar spre tâmpla semnifica nebunia. Gesturile si miscarile pot fi organizate într-o înlantuire ritmata: acesta este dansul, un mijloc universal de comunicare. În anumite triburi din Africa si Amazonia, oamenii danseaza pentru a cere zeilor ploaia sau tamaduirea unui bolnav.

Înfatisarea

Din cele mai vechi timpuri, omul si-a schimbat înfatisarea si chiar pielea prin pictarea corpului, tatuaje, scarificari, machiaj, îmbracaminte. La triburile africane, pictarea corpului si a fetei, tatuajele si scarificarile îndeplinesc diferite functii: ele pot, de exemplu, indica vârsta sau statutul social. De asemenea, dupa îmbracaminte, putem recunoaste apartenenta cuiva la un grup, la o categorie profesionala: de exemplu, soldatii sau politistii pot fi usor identificati datorita uniformelor. Si la animale se poate identifica mediul în care traiesc, dar si modul în care traiesc, din înfatisarea lor: toate pasarile, indiferent de specia, marimea si culoarea lor au aripi si pene, dar numai cele rapitoare au ciocul puternic curbat si ascutit la vârfuri; toti pestii au solzi si înotatoare, dar numai cei rapitori au dinti etc.

1.2. Mirosurile

Numeroase specii de plante se reproduc cu ajutorul insectelor. Plantele semnaleaza locul în care se afla raspândind anumite parfumuri sau colorându-se în anumite culori. Insectele astfel atrase se aseaza pe flori si apoi transporta polenul de la o floare la alta. Animalele emit mai multe feluri de mesaje degajând substante mirositoare, numite feromoni. Ele lasa urme pe pamânt care le semnaleaza prezenta, le delimiteaza teritoriul. De asemenea, mirosurile pot fi semnale de avertizare: când sconcsul este atacat el degaja un miros, atât pentru a-i avertizeaza de pericol pe ceilalti sconcsi cat si pentru a-l îndeparta pe atacator. De altfel, feromonii duc la apropierea masculilor si a femelelor în momentul reproducerii: femela fluture emite un miros care poate atrage un mascul din specia sa de la o distanta de mai multi kilometri. Omul are un simt olfactiv mult mai putin dezvoltat decât cel al animalelor. El este totusi sensibil la mirosuri, chiar daca uneori nu îsi da seama de acest lucru. Se stie, de exemplu, ca bebelusii recunosc mirosul mamei lor chiar la câteva minute dupa nastere.

1.3. Sunetele si vorbirea

Animalele si oamenii comunica prin emiterea de semnale sonore. Oamenii nu îsi folosesc vocea în acelasi fel ca animalele. Astfel, desi animalele pot emite mai multe sunete diferite, ele nu vorbesc. În schimb, oamenii articuleaza sunetele, formeaza cuvinte si fraze si îsi pot controla glasul pentru a vorbi.

Sunetele emise de animale

Animalele comunica între ele emitând semnale sonore: strigate, mormaituri, triluri, fluieraturi sau ragete, prin care pot transmite mesaje de chemare, de alarma, de amenintare sau de agresiune. Pasarile, de exemplu, au un sistem de comunicare sonora foarte sofisticat: pitigoiul poate emite peste 50 de sunete diferite. Fiecare sunet are un scop precis: pasarile striga pentru a semnala prezenta unui dusman, pentru a-si chema puii sau pentru a mentine contactul cu restul grupului, masculii cânta pentru a-si delimita teritoriul sau pentru a cuceri o femela.

Organele vorbirii

Acestea s-au modificat pe masura ce omul s-a adaptat la pozitia verticala, fiindca, asemenea maimutelor de talie mare, stramosii omului se deplasau sprijinindu-se în mâini. Primul om care s-a ridicat în pozitie verticala a capatat denumirea de Homorectus. Mergând astfel, el a putut sa-si foloseasca mai mult mâinile decat falcile, de exemplu pentru a apuca hrana. Cum nu mai avea nevoie de falci atât de puternice, capul lui a devenit mai usor si s-a ridicat. Atunci, laringele i s-a eliberat si i s-au dezvoltat organele vocale. Aceste modificari fizice au fost necesare aparitiei limbajului articulat, care este controlat în creier de centrii vorbirii.

Primele cuvinte

Oamenii preistorici comunicau probabil între ei prin strigate si diferite alte sunete. Apoi, treptat, oamenii au avut nevoie sa transmita informatii din ce în ce mai complexe. Astfel, au început sa foloseasca combinatii de sunete diferite pentru fiecare obiect, fiecare actiune si fiecare idee. Ei au inventat cuvinte pentru a desemna animalele, plantele, întreaga natura înconjuratoare si propriile lor activitati: fuga, vânatoarea, hrana, somnul.