Comunicarea Organizațională în Cadrul Organizației Militare

Comunicarea organizaţională în cadrul organizaţiei militare

1. Prezentarea organizaţiei

- Obiectul de activitate

Ministerul Apărării Naţionale este organul de specialitate al administraţiei publice centrale, în subordinea Guvernului, prin care este condusă activitatea în domeniul apărării naţionale, potrivit prevederilor legii şi strategiei de securitate naţională, pentru garantarea suveranităţii, independenţei şi unităţii statului, integrităţii teritoriale a ţării şi democraţiei constituţionale.

- Structura personalului

Departamentele din cadrul Ministerului Apărării Naţionale:

- Departamentul pentru Politica de Apărare şi Planificare;

- Departamentul pentru relaţia cu Parlamentul şi informare publică:

- Direcţia pentru relaţia cu Parlamentul şi asistenţă juridică;

- Direcţia Informare şi Relaţii Publice;

- Direcţia Calitatea Vieţii Personalului;

- Serviciul Coordonare Activităţi şi Resurse;

- Comisia de Jurisdicţie.

- Departamentul pentru armamente;

- Statul Major General:

- Statul Major al Forţelor Terestre;

- Statul Major al Forţelor Aeriene;

- Statul Major al Forţelor Navale.

- Secretariatul general al Ministerului Apărării Naţionale;

- Direcţia generală de informaţii a apărării;

- Direcţia management resurse umane;

- Direcţia financiar-contabilă;

- Direcţia instanţelor militare;

- Corpul de control şi inspecţie;

- Direcţia audit intern;

- Direcţia medicală;

- Alte structuri:

- Colegiul Naţional de Apărare – în coordonarea Departamentului pentru relaţia cu Parlamentul şi informare publică;

- Oficiul Naţional pentru Cultul Eroilor – în coordonarea Departamentului pentru relaţia cu Parlamentul şi informare publică;

- Direcţia de prevenire şi investigare a corupţiei şi fraudelor – se subordonează Ministerului Apărării Naţionale;

- Universitatea Naţională de Apărare;

- Direcţia Domenii şi Infrastructuri - în coordonarea şi controlul Departamentului pentru relaţia cu Parlamentul şi informare publică;

- Regia Autonomă Compania Română de Aviaţie „Romavia” - se subordonează Ministerului Apărării Naţionale;

- Structura de conducere

Din structura de conducere a ministerului fac parte:

1. Ministrul Apărării Naţionale;

2. Secretarul de stat pentru politica de apărare şi planificare;

3. Secretarul de stat pentru relaţia cu Parlamentul, informare publică şi creşterea calităţii vieţii personalului;

4. Şeful Statului Major General;

5. Directorul general al Direcţiei Generale de Informaţii a Apărării;

6. Locţiitorul şefului Departamentului pentru armamente;

7. Secretarul general al Ministerului Apărării Naţionale.

2. Procesul de comunicare

- Comunicarea formală: ascendentă, descendentă, orizontală, verbală, scrisă, nonverbală

Procesul de comunicare în organizaţia militară are aceleaşi componente ca procesul de comunicare din orice organizaţie. Cu toate acestea pentru fiecare tip de comunicare există caracteristici specifice domeniului militar. Comunicarea verticală se realizează între diferite niveluri de conducere şi între comandanţii şi subordonaţii lor. Acest tip de comunicare este deosebit de intensă. Ea trebuie să se concentreze asupra motivaţiei primitorului de mesaje (a subordonatului), având în vedere de la început valorile, convingerile şi aspiraţiile acestuia; în acest caz subalternul are acces la experienţa, care îi dă posibilitatea să înţeleagă ce are de făcut cu privire la priorităţi, opţiuni, selectarea între ceea ce vrea să întreprindă şi cerinţele situaţiei. Este posibil ca el să aibă altă viziune decât şeful său, însă va dobândi înţelegerea faptului că această situaţie nu este creaţia superiorului său, ci a realităţii mediului militar.

În acest sens, poate să răspundă cel mai bine exigenţelor de ordin teoretic, dar şi practic, modelul comunicării organizaţionale a lui Pamela Schocklez-Zabak (2002) (în Zlate M., p. 500). Abia la sfârşitul secolului trecut a început să se contureze un model al comunicării din perspectiva psihologiei organizaţional-manageriale, model care păstrând elementele clasice ale comunicării (participanţi şi procese), pe de o parte, accentuează rolul factorilor psihoorganizaţionali experienţiali şi contextuali ce reprezintă nu doar mediul de desfăşurare al comunicării, ci însăşi materia ei primă, iar pe de altă parte, defineşte factorii eficienţei comunicării organizaţionale. Aceştia din urmă sunt reprezentaţi de următoarele competenţe:

- competenţa cunoaşterii (abilitatea de a înţelege mediul comunicaţional organizaţional);

- competenţa senzitivităţii (abilitatea de a intui corect sentimentele celorlalţi membri ai organizaţiei);

- competenţa deprinderilor (abilitatea de a analiza corect situaţiile organizaţionale şi a gestiona eficient mesajele organizaţiei);

- competenţa valorilor (abilitatea asumării responsabilităţii pentru eficienţa comunicării).