Conceptul de Management

CAPITOLUL 1

CONCEPTUL DE MANAGEMENT

Folosit iniţial în ţările anglo-saxone, conceptul de management a cunoscut o rapidă dezvoltare pe toate meridianele globului. Pentru a putea să precizăm în condiţii mai bune sensul conceptului de management considerăm necesară o scurtă incursiune etimologică.

Termenul de management derivă de la latinescul “manus” (mâna) şi reprezintă ca expresie literară “manevrare”, “pilotare”. Cel chemat să organizeze această manevrare sau pilotare este managerul. El este cel care participă nemijlocit la organizarea şi efectuarea acţiunii manageriale.

Aşa cum subliniază Al. Graur, de la latinescul “manus”, s-a format în limba italiană “mannegio” (prelucrare cu mâna), de unde, prin intermediul cuvântului francez “manege” a trecut în limba română cu semnificaţia de “loc unde sunt dresaţi caii”. Din franceză, cuvântul a fost împrumutat de limba engleză sub forma verbului “to manage” care înseamnă a administra, a conduce. Englezii au derivat apoi “manager” şi “management”, ceea ce ar însemna “conducător” şi “conducere”.

Rezultă deci că verbul englez “to manage” are aceeaşi rădăcină ca şi termenul românesc “manej” şi cel italian “mannegio” şi anume termenul latin “manus”, adică mâna. De reţinut însă că termenul italian “mannegio” mai are o rădăcină şi anume verbul “mannegiare” şi care se traduce prin a mânui.

Pe măsură ce limba italiană a evoluat, verbul “mannegiare” a căpătat două nuanţe, două sensuri, din care unul concret de a mânui un cal şi altul abstract, calitativ, de a mânui cu dexteritate. În limba engleză termenul “manage” şi “management” a fost receptat în secolul al XIV-lea de la termenul francez “menage”. Această influenţă se explică prin faptul că în Anglia, de la cucerirea normandă şi până în secolul al XIV-lea, limba oficială a fost limba franceză. Termenul francez “menage” şi verbul englez “to manage”, asemănate fonetic, se dublează şi cu asemănare semantică. În ambele situaţii terminologice se avea în vedere folosirea cu dibăcie a unor fenomene din afară.

În cazul verbului francez “menager” referirea se făcea la lucrurile din gospodărie. Pentru verbul englez “to manage” ataşarea precumpănitoare se făcea la cai. Raportarea sensului acestui verb englez la limba română este dată de verbul a struni.

Reţinem deci că în limba engleză verbul “to manage”, cu substantivul derivat “management” a avut iniţial sensul de a mânui, de a struni caii în manej.

De asemenea, a mai avut şi un sens mai abstract şi anume de a gândi şi a aşeza corect relaţiile cu diverse lucruri sau fiinţe, în scopul de a obţine rezultatele dorite. În legătură cu influenţa pe care a exercitat-o verbul francez “menager” asupra verbului englez “to manage” se extinde şi în limba engleză semnificaţia de a cruţa ceva sau pe cineva, de a nu extenua puterile cuiva, iar pe această cale de a-i da posibilitatea să obţină un randament sporit.

Cu timpul, verbul “to manage” a trecut din sfera sportivă a strunirii cailor în domeniul artei operative şi a ştiinţei militare. Aici a primit o nouă semnificaţie şi anume aceea de a pregăti cantitativ şi calitativ unutatea militară spre a obţine victoria în bătălie. Din acest punct de vedere, termenul englez se aseamănă ca sens cu termenul american de logistică.

Termenul de management nu îşi află împlinirea vocaţiei în domeniul economicului nici în secolul al XVIII-lea. Este ştiut că în acest secol s-a produs revoluţia industrială, proces de înlocuire radicală a producţiei manufacturiere cu producţia de fabrică, bazată pe folosirea în masă a maşinilor. A avut loc pentru prima dată în Anglia, în primele decenii ale secolului al XVIII-lea şi începutul secolului al XIX-lea, ulterior în Franţa, S.U.A, Germania, Japonia, etc. În lucrarea sa “Bogăţia naţiunilor”, apărută în 1776, Adam Smith a teoretizat revoluţia industrială.

Către acea dată, termenul de management semnifica capacitatea de organizare raţională şi de coordonare competentă a activităţii grupurilor umane, orientate spre atingerea unui scop. Dar, nu numai atât, noţiunea de management implica în acel timp şi necesitatea de a testa însuşirile şi aptitudinile fiecăruia şi de a-l aşeza pe fiecare la locul cel mai potrivit însuşirilor şi pregătirii sale.

În asemenea context, apare ca îndreptăţită întrebarea: de ce termenul de management nu s-a aplicat în secolul al XVIII-lea şi nici în secolul următor în domeniul precumpănitor al activităţilor industriale sau al celor complex economice desfăşurate în Marea Britanie şi ulterior în Statele Unite, Germania, Japonia? Pentru a putea răspunde la această întrebare esenţială, este necesar să analizăm şi să punem în ecuaţie termenul de management cu elementul său esenţial - factorul uman, căruia să i se poată aplica conceptul de management. Desigur că în secolele XVIII şi XIX activitatea economică reprezenta un proces de prospectare, producţie şi desfacere. În acest proces, factorul uman reprezenta elementul esenţial în numeroasele sale ipostaze de salariat, de antreprenor, de furnizor sau de client. Să le analizăm pe rând. Nu se punea problema de mână de lucru. Ea era destul de abundentă, ca urmare a procesului de migrare a ţărănimii la oraşele în curs de activă industrializare. Acest proces de migrare a fost accelerat, pe de altă parte, de fenomenul de apropiere privată a bunurilor rurale comune potrivit tradiţiilor medievale. În acelaşi timp, nu ridicau probleme nici materiile prime, resursele imperiului colonial britanic fiind uriaşe, iar în sfârşit, piaţa engleză şi insulele protecţioniste asigurau clientela pentru bunurile şi serviciile oferite de economia britanică. Această conjunctură a durat aproape două secole. Ea explică motivul pentru care termenul de management a întârziat să intre în rândul conceptelor fundamentale ale vieţii economice.