Corporațiile

Scurt istoric

Istoria corporaţiei începe în secolul al XVI-lea, o dată cu apariţia instituţiei Cartei Corporative. Carta corporativă reprezenta acordarea de către stat a unui privilegiu pentru un grup de investitori în vederea servirii unui scop public. Corporaţia a reprezentat o importantă inovaţie instituţională menită să îndepărteze o altfel de barieră din calea comerţului internaţional. Se poate spune că, precum atâtea alte inovaţii şi evoluţii instituţionale importante, Carta Corporativă a deschis noi şi mari posibilităţi de progres pentru societatea umană, atâta timp cât societatea civilă putea ţine sub control potenţiale abuzuri pe care o astfel de concentrare a puterii le făcea posibile.

În termeni concreţi, Carta Coperativă reprezenta o favoare din partea Coroanei engleze, care limita răspunderea legală a unui investitor la cuantumul investiţiei sale, lucru ce constituia în sine un drept neacordat cetăţenilor individuali. Fiecare Cartă prestabilea drepturile şi obligaţiile specifice unei anumite corporaţii, incluzând partea de profit care urma să revină Coroanei în schimbul acordării privilegiului special. Analizele istorice arată că asemenea cartă era conferită în mod unilateral şi discreţionar de către Coroana engleză şi putea fi retrasă oricând. Corporaţiiile astfel statuate erau utilizate de Anglia pentru a menţine controlul asupra economiiilor coloniale. Dealtfel, pe lângă corporaţii relative bine cunoscute ale acelor vremuri - de exemplu Compania Indiilor de Est şi Compania Golfului Hudson – multe colonii americane deţinute de Anglia erau ele însele înscrise ca fiind corporaţii. Corporaţiile din acea vreme erau statuate de către rege şi funcţionau ca o extindere a puterilor Coroanei. În general, acestor corporaţii li se acordau puteri monopoliste asupra teritoriilor şi activităţilor considerate de o importanţă crucială pentru interesele statului englez.

În cea mai mare parte a perioadei de timp dintre secolele XII-XVII, statul a fost implicat direct sau indirect în majoritatea activităţilor economice ce se desfăşurau în afara teritoriului naţional. În Evul Mediu, forma cea mai importantă pe care au îmbrăcat-o afacerile derulate în afara graniţelor naţionale a fost cea a investiţiilor. Prima corporaţie cu activitate internaţională la acea vreme a fost “Commenda”. Ea se formase între mai mulţi participanţi, prin care investitorul principal – sau un grup de investitori – îşi încredinţa capitalul unuia sau mai multor agenţi, a căror preocupare era aceea de a desfăşura activităţi comerciale pe mare şi/sau pe uscat. Din perspectiva istoriei corporaţiilor, apariţia capitalismului industrial a marcat încheierea unei prime etape în procesul de expansiune internaţională a acestora, cea care anunţă apariţia primelor întreprinderi cu statut internaţional, ca precursoare ale marilor corporaţii de azi. Cele două războie mondiale au dus la maturizarea investiţiilor directe şi la apariţia corporaţiilor internaţioanle integrate. Totodată au apărut investitori străini în explorarea noilor surse de materii prime şi materiale (mai ales ţiţei, metale neferoase şi fosfaţi). Tot în perioada postbelică s-au creat cartelurile internaţionale în câteva sectoare foarte atractive pentru investiţiile străine directe.

Din anii 80 şi până azi, corporaţiile şi-au făcut tot mai mult simţită prezenţa în statele în curs de dezvoltare, iar alianţele strategice internaţionale s-au înmulţit. Cea mai importantă tendinţă a dezvoltării transnaţionalelor este transformarea lor într-un tip diferit de instituţie, respectiv transnaţionalele în proces de globalizare. Succesul corporaţiilor pe plan financiar se pare că este în prezent tot mai mult determinat de competenţa acestora în a dezvolta şi conduce un sitem internaţional de activităţi generatoare de valoare adăugată, adică de competenţa de a se globaliza. De altfel, autorii cărţii Finanţe transnaţionale, Costea Munteanu şi Alexandra Horobeţ, spuneau despre corporaţia modernă că este un veritabil agent al globalizării.

Corporaţia este un sistem de organizare comercială. O corporaţie este un persoană juridică, căreia statul îi conferă autoritatea legală de a acţiona ca o un tot, ce poate încheia contracte şi poate avea bunuri în proprietate. Ea este separată şi distinctă faţă de proprietarii (acţionari) sau managerii săi.

Caracteristici

- dreptul de a emite acţiuni;

- capacitatea de a transfera aceste drepturi de proprietate;

- responsabilitatea limitată a acţionarilor săi.

Avantaje

- Separaţia faţă de proprietarii săi îi conferă corporaţiei trei avantaje majore, în comparaţie cu parteneriatul în afaceri:

• Corporaţia are o viaţă nelimitată, adică poate continua să existe şi după ce primii proprietari sau manageri nu mai sunt în viaţă

• Proprietatea poate fi divizată în părţi de capital social, care poartă numele de acţiuni şi care au posibilitatea de transfer mult mai mare decât p ărţile sociale într-un parteneriat

• Corporaţia este prevăzută cu răspundere limitată. În timp ce un investitor într-un parteneriat este supus unei răspunderi nelimitate, putând, în caz de faliment, să plătescă toate datoriile firmei, în cazul în care ceilalţi parteneri nu sunt solvabili, într-o corporaţie care dă faliment, răspunderea acestei persoane este limitată la suma pe care aceasta a investit-o în afacere.

Dezavantaje

- Este aplicată taxarea dublă. Veniturile corporaţiei sunt taxate separat de cele ale persoanelor investitoare.

- Lipsa confidenţialităţii. Corporaţiile nu-şi pot ţine în secret operaţiile făcute, astfel încât concurenţii pot studia evoluţia unei corporaţii şi să o „lovească” în punctele ei vulnerabile.

- Implicarea puterii supreme. Orice corporaţie este reglementată de Executiv. Corporaţia trebuie să suporte toate standardele legii, astfel încât spaţiul ei de activitate este limitat.