Costul de Producție

CAPITOLUL 1

COSTUL DE PRODUCŢIE –CATEGORIA ECONOMICĂ DE BAZĂ ÎN ECONOMIA DE PIAŢĂ

1.1. CONCEPTUL TEORETIC AL COSTULUI -ESENŢĂ ECONOMICĂ

O definiţie a costului interesantă şi de nuanţă propune Paul Heyne de la University of Washington, în lucrarea „Modul economic de gândire” (traducere Editura Didactică şi Pedagogică, Bucureşti, 1991): „Costul total este costul şansei şi astfel el include nu numai plăţile făcute de firmă către alţii pentru mărfurile şi serviciile de care beneficiază, dar şi valoarea implicită a oricărui bun – forţă de muncă, teren, capital – pe care firma şi-l livrează ea însăşi.”

Costul de producţie are o sferă largă de utilizare, calcularea lui are loc la nivelul tuturor întreprinderilor sau firmelor producătoare de bunuri materiale, precum şi în cele care prestează servicii. Autonomia economică şi financiară a agentului economic impune şi o activitate riguroasă de măsurare şi cunoaştere a costurilor.

Costul de producţie este un indicator economic cu o mare forţă de oglindire a calităţii activităţii, servind drept criteriu de fundamentare a opţiunilor şi deciziilor fiecărui producător.

Noţiunea de cheltuială, în general, are deci un înţeles mai cuprinzător decât noţiunea de cheltuială de producţie şi de desfacere. Ea exprimă pe lângă cheltuielile care sunt cuprinse în costuri şi transformarea de mijloace băneşti în valori materiale prin cumpărarea sau utilizarea efectivă a unor fonduri speciale existente la nivelul întreprinderii.

Cheltuiala nu constituie costuri şi nu formează obiectul calculaţiei deoarece nu sunt legate de obţinerea şi de desfacerea producţiei. Baza cheltuielilor de producţie o constituie consumurile productive care intervin în întreprinderi. Nu orice consum productiv intră în costuri. Astfel substanţele care provin direct din natură (aer) nu pot constitui costuri deoarece ele, nefiind produse ale muncii omeneşti, nu au valoare şi deci nu pot fi exprimate în bani. Există mijloace de muncă a căror utilizare nu dă naştere la cheltuieli de producţie (pământul). Aşadar, pentru a fi cuprinse în costuri, consumurile productive, cheltuielile materiale trebuie să se poată exprima în bani.

Exprimarea obligatorie a consumurilor productive în bani cu ajutorul unităţilor monetare nu trebuie să ducă la concluzia că noţiunea de cheltuială de producţie este sinonimă cu noţiunea de dare de bani, de plată. Plăţile constituie în toate cazurile cheltuieli dar numai în sens financiar, în sensul dării de bani. Factorul determinant care hotărăşte dacă o cheltuială financiară constituie sau nu cost este consumul, adică legătura nemijlocită cu producţia. Astfel, o parte dintre plăţile efectuate de o întreprindere (apă, canal, salubritate, cheltuieli pentru reclamă, contravaloarea abonamentelor) reprezintă echivalentul unor consumuri sau servicii efectuate în favoarea procesului de producţie şi se cuprind în costul producţiei. Alte plăţi cum ar fi de exemplu achitarea facturii furnizorilor pentru materiale nu constituie costuri de producţie în momentul efectuării lor. Numai consumul materialelor respective în procesul de producţie devine cost.”

În prezent cunoştinţele privind costul de producţie se îmbogăţesc continuu, astfel încât problematica costului se poate aborda din mai multe puncte de vedere.

În primul rând mărimea şi dinamica costului sunt subordonate actelor decizionale de minimizare a lor, de economisire şi raţionalizare a resurselor care sunt din ce în ce mai scumpe. În al doilea rând apare şi se impune necesitatea calculării mai multor feluri de cost, pe domenii relativ restrânse ale activităţii: costul informaţiei, costul salarial, costul ecologic etc. În al treilea rând, teoria costului de producţie ia în considerare rolul relaţiilor economice dintre ţări, relaţii care apropie întreprinderile în ceea ce priveşte gradul înzestrării lor cu factori.

Prin urmare, costurile sunt o categorie economică ce se manifestă nemijlocit în procesul producţiei materiale, respectiv în activitatea de creare a bunurilor materiale, fiind determinate nemijlocit de valoare, de formele de manifestare a întregii valori. Pornind de la activitatea practică, prin costuri se înţelege totalitatea cheltuielilor exprimate în formă bănească pe care le efectuează întreprinderile în vederea fabricării şi desfacerii unei anumite producţii sau a unui singur produs. Preluând şi continuând ideea lui A. Smith, privind formularea conceptului de cost de producţie, un alt reprezentant de seamă al economiei politice clasice, David Ricardo, acceptă formularea valorii impusă de învăţătorul său, însă, adaugă că nu numai munca vie se consumă la fabricarea bunurilor, ci şi munca materializată.

Un aport deosebit în ştiinţa economică contemporană şi în esenţa costului de producţie este adus de către reprezentantul doctrinei economice keynesiste, John Maynard Keynes, care asociază conţinutul acestui indicator cu formarea veniturilor, în funcţie de circuitul economic elaborat, ocuparea totală a forţei de muncă, economiilor şi investiţiilor. El face distincţie între

costul factorial (contravaloarea serviciilor curente aduse întreprinzătorului de către factorii de

producţie, în special salariile) şi costul de întrebuinţare (plăţile către alţi întreprinzători pentru

achiziţiile făcute de la ei, împreună cu sacrificiul pe care-l face folosind echipamentul şi producând bunuri).Însă, urmărind conceptul de cost în viziunea pionierilor ştiinţei economice şi având în vedere că preocupările în teoria costului au făcut mereu obiectul cercetărilor economice, respectiv, şi astăzi, este împărtăşită de mulţi economişti, considerăm propice expunerea câtorva opinii din partea economiştilor contemporani:

- Niţă Dobrotă, economist român: „Costul de producţie constă din totalitatea cheltuielilor efectuate şi/sau care urmează să fie făcute, toate în expresie bănească, de către o întreprindere pentru producerea şi desfacerea de bunuri corporale şi incorporale” (40, p. 128);

- Niculescu Maria, economist român: „Costul este expresia tuturor consumurilor de resurse ocazionate de realizarea unui anumit „element de activitate” al unei întreprinderi” (62, p. 148);

- Andrei Cojocaru, Valeriu Umaneţ, economişti din RM: „Costul de producţie – expresia bănească a consumului de factori de producţie” (82, p. 28); „Costul de producţie constituie o parte din preţul de vânzare, concretizată în cheltuielile efectuate de antreprenor pentru a produce şi realiza bunuri economice” (31, p. 166);

Din această caracterizare succintă a costului de producţie se pot generaliza următoarele aspecte:

- costul de producţie reflectă unitatea dintre conţinut – consum de factori de producţie – munca, capitalul, natura şi forma de exprimare – expresia valorică;

- costul de producţie reflectă cheltuielile pentru producerea şi comercializarea bunurilor economice suportate de producător, privind susţinerea ofertei;

- costul de producţie, ca exprimare monetară a cheltuielilor, independent de mărimea şi importanţa lor, este indicatorul care aduce la acelaşi numitor toate consumurile de factori

de producţie diferiţi, şi în felul acesta eforturile devin măsurabile şi comparabile;

- costul de producţie se include în preţul de vânzare al bunului, fiind o parte integrantă a acestuia; acea parte care exprimă atât recompensările factorilor consumaţi, cât şi şansele sacrificate de ofertant;