Criza Economică

Capitolul 1. Introducere

„Problema persoanelor şi tărilor este lenea şi indiferenţa pentru a găsi soluţii şi ieşiri din astfel de situaţii. Fără criză nu există duel, fără duel viaţa este o rutină, o agonie lentă. Fără criză nu există valoare. În perioada crizei înfloreşte ce-i mai bun în fiecare, pentru că fără criză orice vânt este o mângâiere.”

Albert Einstein

1.1. Definiţii

Cuvântul criză provine din grecescul krisis, care avea multiple semnificaţii. În limbajul politic si juridic, el însemna decizie sau discriminare. Ulterior, cuvântul a ajuns să desemneze o analiza critică şi o decizie, deci acţiunea de a evalua şi judeca un fenomen.

Din punctul de vedere al economiştilor, criza reprezintă o întrerupere a ritmului de creştere economică, fie în raport cu creşterea anterioară apariţiei ei, fie în raport cu creşterea estimată.

În baza cercetărilor lui Charles F. Herman, orice criză se defineşte prin combinarea “unei ameninţări puternice, în măsura să afecteze scopurile de bază ale liderilor politici, a timpului foarte scurt inainte ca situatia să evolueze într-un mod nedorit de ei şi a efectului de surpriză”.

În “Dicţionarul de sociologie” coordonat de Cătălin Zamfir si Lazăr Vlăsceanu, criza este definită ca “o perioadă, în dinamica unui sistem, caracterizată prin acumularea accentuată a dificultaţilor, izbucnirea conflictuală a tensiunilor, fapt care face dificilă funcţionarea sa normală, declanşându-se puternice presiuni spre schimbare”.

În cercetările, dezbaterile şi practicile recente din domeniul relaţiilor publice, situatiile de criză sau de precriză sunt definite ca fenomene de întrerupere a funcţionării normale a unei organizaţii şi ca momente de blocare sau de proastă organizare a schimbului de informaţii dintre organizaţie şi publicul ei, intern sau extern.

Crizele apar, în consecinţă, ca fenomene care pot aduce daune unei organizaţii, atât în planul pierderilor materiale, cât şi în cel al prestigiului social, prin deteriorarea imaginii publice.

În opinia lui M. W. Allen şi R. H. Caillouet, programele de răspuns la criză, gândite şi aplicate de departamentele de relaţii publice, trebuie să se bazeze pe strategii de comunicare în măsura să influienţeze publicul şi să schimbe modul în care interpretează el acea criză. În consecintă, pentru specialiştii în relaţiile publice, criza reprezintă un teren predilect pentru conceptualizarea şi aplicarea unor strategii de comunicare vizând limitarea sau stoparea daunelor.