Cultura organizațională - concept și dimensiunile specificității și diferențierii culturale

1.Semnificaţia conceptului de cultură organizaţională sau „corporate culture”

Cultura organizationala este un concept dificil de definit, neexistând o definiţie unanim acceptată. În continuare voi prezenta o serie de explicaţii privind conţinutul culturii organizaţionale, în concepţiile diverşilor economişti.

Autorii Thomas J. Peters şi Robert H. Waterman, în lucrarea „In Search of Excellence”, au definit cultura organizationala organizaţională ca fiind „un set dominant şi coerent de valori împărtăşite de către membrii organizaţiei, indus de mijloace simbolice”. Cei doi autori au avut o contribuţie extrem de

importantă la răspândirea acestui concept, demonstrând prin cazuri concrete că există o legătură strânsă între dimensiunile culturii organizaţionale şi performanţele obţinute de corporaţii de renume.

În opinia autorului Geert Hofstede cultura organizaţională se poate defini şi ca „o

programare mentală colectivă, care deosebeşte pe membrii unei organizaţii de membrii altei organizaţii”.

Autorii români Ovidiu Nicolescu şi Ion Verboncu au definit cultura organizaţională ca un „ansamblu al valorilor, credinţelor, aspiraţiilor, aşteptărilor şi comportamentelor conturate în decursul timpului în fiecare organizaţie, care predomină în cadrul său şi-i condiţionează direct şi indirect funcţionalitatea şi performanţele”.

În viziune proprie cultura organizaţională reprezintă totalitatea valorilor, credinţelor, atitudinilor, normelor specifice unei întreprinderi, care dau identitate acesteia, au caracter relativ stabil şi influenţează semnificativ succesul sau nerealizările membrilor şi organizaţiei în ansamblu.

2.Functii ale culturii organizationale

Analizând studiile de specialitate, am identificat cateva funcţii ale culturii organizaţionale.Se apreciază că funcţiile culturii organizaţionale pot fi :

-de furnizare a unui ecran protector între individ şi lume, de integrare socială a membrilor organizaţiei şi de adaptare a sistemului la mediul aflat într-o continuă schimbare;

- de atingere a scopurilor organizaţiei prin direcţionarea salariaţilor;

- de menţinere a unor modele socio-culturale morale pozitive pentru organizaţie, prin

promovarea unor valori pozitive, benefice organizaţiei şi societăţii, în general;

- de producţie a elementelor materiale şi spirituale ale organizaţiei;

- de transformare a omului dintr-o unitate biosocială într-o unitate a spiritului social.

Hofstede G., “Managementul structurilor multiculturale. Software-ul gândirii”, Ed. Economică, Bucureşti,

1996, p. 208

Nicolescu O., Verboncu I., „ Management”, Ed. Economică, Bucureşti, 1999, p. 402

3.Exista cinci dimensiuni care fac diferenta dintre culturile organizationale dintre statele din intreaga lume.

O dimensiune este un aspect al unei culturi care se poate măsura în raport cu alte culturi.

Într-o descriere detaliată dimensiunile au fost numite de Hofstede:

• Distanţa Impusă prin Exercitarea Puterii (Distanţa faţă de putere)

Această primă dimensiune tratează, în principiu, modul în care reuşeşte societatea să facă faţă ideii că oamenii nu sunt egali. Capacităţile fizice şi intelectuale sunt cele care îi fac pe oameni să nu fie egali. Unele societăţi permit acestor inegalităţi să se transfere, în timp, în puterea sau bunăstarea oamenilor, ultima dintre ele putând deveni chiar ereditară, fără a mai reflecta capacităţile fizice şi intelectuale. Evident, nici o societate nu a atins pragul egalităţii absolute, deoarece există întotdeauna forţe suficient de puternice pentru a perpetua inegalităţile existente. Toate societăţile sunt inegale, iar unele sunt mai neomogene decât altele.

În instituţii, Distanţa Puterii este proporţională cu gradul de centralizare a autorităţii şi cu nivelul autocratic al conducerii. Această relaţie reliefează faptul că centralizarea şi conducerea autocratică izvorăsc din “programarea mentală“ a membrilor societăţii fără a fi apanajul celor care se află la putere, ci caracterizându-i şi pe cei aflaţi pe poziţii ierarhice inferioare.

• Individualism versus Colectivism

Cea de a doua dimensiune a cărei idee se bazează pe relaţia pe care o stabileşte un individ cu ceilalţi poate fi ilustrată sub forma unei scale. La una din extremităţile scalei se găsesc societăţile în care legăturile dintre oameni sunt slabe. În astfel de societăţi se presupune că toată lumea îşi urmăreşte exclusiv propriul interes, eventual şi pe cel al membrilor de familie apropiaţi.

Această situaţie este posibilă datorită faptului că o astfel de societate acordă indivizilor o libertate deplină. La cealaltă extremitate a scalei se găsesc societăţile în care legăturile umane sunt foarte strânse. Oamenii se nasc în colectivităţi sau grupuri naturale, care pot fi familiile extinse, triburile sau satul în care locuiesc. Se consideră că fiecare om urmăreşte interesul întregului grup şi că nu are opinii sau convingeri care să contravină celor ale grupului de care aparţin. In schimb, grupul îl protejează dacă are un necaz. Ambele tipuri de societăţi, cea individualistă şi cea colectivistă, sunt entităţi integrate, doar că societatea individualistă este integrată prin relaţii foarte slabe, iar cea colectivistă prin relaţii foarte strânse.

• Masculinitate versus Feminitate

Cea de a treia dimensiune este intitulată Masculinitate versus Feminitate. Aspectul fundamental este, aici, împărţirea rolurilor din societate între sexe. Toate societăţile trebuie să facă faţă unei realităţi evidente: jumătate din fiinţele umane sunt femei, iar cealaltă jumătate, bărbaţi. Totuşi, de-a lungul timpului şi pe întreg globul, societăţile umane au rezervat şi alte roluri, fie doar bărbaţilor, fie doar femeilor. Aceasta este aşa-numita divizare socială a rolurilor .Am numit societăţile care accentuează la maximum diviziunea socială a rolurilor pe sexe, societăţi Masculine, iar cele în care această diviziune este relativ neglijabilă, societăţi Feminine.

În societăţile Masculine, valorile sociale – tradiţional masculine valori se numără importanţa acordată impunerii propriei persoane, performanţei, acumulărilor materiale, producerii banilor, principiului “ce e mare e şi frumos”.

În societăţile Feminine, valorile dominante – atât pentru bărbaţi, cât şi pentru femei – sunt cele care sunt asociate tradiţional cu rolurile feminine:discreţia, relevanţa relaţiilor inter-umane în raport cu cele materiale, preocuparea pentru calitatea vieţii şi protecţia mediului, sprijinul acordat celorlalţi şi principiul “ce e mic e şi frumos”. În societăţile Masculine, eroul public este cel care s-a realizat cu succes – “superman”-ul. În societăţile Feminine, simpatia publică se îndreaptă către non-erou.