Cum să scriem un text științific

A scrie o lucrare științifică nu e ușor și studentul care se găsește pentru prima dată în fața acestui obstacol trebuie să se bazeze pe experiența academică acumulată până atunci și în același timp să se îndepărteze de multe din lecțiile învățate în școală. Celor mai mulți li se pare că nu au o fundație solidă, o structură pe care să poată clădi și în același timp trebuie să adune și să pună pe hârtie o mulțime de informații și idei ce plutesc în jurul lor lipsite de orice ancoră. Astfel, cel mai greu e să începi să scrii o lucrare științifică, fie ea de licență sau dizertație, un articol sau o carte și întrebarea care survine natural e de unde și cu ce începem? Răspunsul e simplu și paradoxal în același timp: înainte de a scrie, trebuie să citești, să studiezi.

Înainte de a începe și a compune orice lucrare, autorul trebuie să cunoască tema cercetării lui, iar acest lucru se face prin cercetare. Înainte de a scrie cum a decurs studiul nostru, trebuie să studiem. Astfel, viitorul autor trebuie să consulte atât surse primare, cât și cele secundare. Sursele primare se referă la obiectul cercetării, obiectul studiului: poezia, romanul, studiul efectuat, chestionarele completate de subiecți, etc. Sursele secundare cuprind cărți, articole de reviste și jurnale științifice, articole de ziare, documente despre și în legătură cu sursa primară. Bineînțeles, toate sursele consultate și utilizate trebuie să se regăsească în aria academică, astfel încât dintre ele nu fac parte pagini de internet lipsite de veridicitate, site-uri precum wikipedia. com, referate.ro sau altele.

Este de reținut că și dintre cărți, articole și documente trebuie selectate doar cele care sunt scrise de cunoscători în domeniu, cele recente și de actualitate și cele clasice care au pus bazele ceretării în domeniul abordat. Pe lângă acestea, Umberto Eco mai restrânge aria de selecție prin observația: „o traducere nu este o sursă, ci o proteză” și astfel eliminând din lucrările științifice pe cele care nu sunt consultate în limba originală în care au fost gândite și scrise. Mai mult decât atât, el elimină din posibilele surse și antologiile, despre care spune „o antologie nu este o sursă, ci un ghiveci de resurse”, motivând evitarea acestor cărți prin argumentarea că ele au fost deja prelucrate de cel sau cea care a îngrijit antologia și astfel percepția celui ce studiază poate fi alterată.

După ce tema aleasă a fost studiată și cercetată în amănunt, ceea ce urmează e scrisul efectiv, dar de unde ar trebui să vină acesta? Unde ar trebui să i se afle rădăcinile și de unde ar trebui să crească? Din tema cercetată? Din dorința de a compune o lucrare științifică impresionantă? William Zinsser e de părere că scrisul nonficțional ar trebui să se nască din același loc de unde provine și cel ficțional: din nevoia internă a autorului de pune pe hârtie și a își face cunoscut propriul interior, adică părerile și opiniile lui. Astfel, la baza scrisului nonfictiv se află tranzacția personala a autorului cu publicul cititor, de unde putem deduce că cele două calități care fac sau distrug o lucrare nonfictivă sunt: umanitatea de care dă dovadă autorul și căldura pe care el e capabil să o exprime prin scris. Cititorul va fi mai dornic să citească cu cât se indentifică mai mult cu autorul, cu cât îl simte nu ca pe o autoritate distantă care spune ce are de spus cu snobism, ci ca pe un egal, ca pe un prieten cu care se poate identifica. Astfel, toate scrierile bune au o însuflețire are îl face pe scriitor să parcurgă textul un paragraf după altul fără ezitare.

În ciuda faptului că scopul final al textului e acela de a fi citit, publicul cititor nu ar trebui să fie un criteriu în scrierea lucrării. În încercarea de a identifica cine este publicul țință, răspunsul ar trebui să fie: însuși autorul. Acesta ar trebui să scrie ceva ce lui i-ar plăcea să citească, o lucrare de care el e cu adevărat satisfăcut și astfel să dea dovadă de meșteșug și atitudine. Meștesului se definește ca fiind însuși abilitatea de a scrie, iar atitudinea ca modul în care autorul utilizează această abilitate pentru a își exprima personalitatea.

Dacă am identificat ce scriem și de unde trebuie să izvorască scrisul, următoarea întrebare care se pune este: cum scriem? Fiind un text științific, este evident că vom folosi un stil științific. Dar ce cuprinde acesta? Prin ce se diferențiază de alte stiluri?