Definirea și structura comunicării - modelul Shanon-Weaver

1. Noţiuni introductive

Comunicarea managerială este o componentă esenţială a comunicării, în general datorită impactului imediat, direct şi indirect pe care îl are asupra evoluţiei colectivităţii umane. Ea se află în centrul a tot ceea ce întreprinde organizaţia, este prezentă în toate activităţile acesteia şi îşi pune amprenta asupra rezultatelor obţinute, determinând atât succesul, cât şi insuccesul. Este un important instrument de implementare a schimbărilor, a strategiilor, având implicaţii majore asupra calităţii şi eficienţei managementului.

Comunicarea managerială a apărut ca disciplină a managementului din necesitatea de a pune la dispoziţia managerului mijloacele optime de interacţiune în vederea îndeplinirii funcţiilor şi rolurilor sale.Ea s-a dezvoltat apoi ca o disciplină, care înzestrează managerul şi organizaţia cu mai mult decât un “ instrument de lucru. Comunicarea managerială eficace şi eficientă constituia un factor de competitivitate, un avantaj strategic al organizaţiei În timp, războaiele i-au adus pe oameni, manageri şi angajaţi în faţa unor probleme comune: nevoia de creştere a, lipsa calificării, condiţii dificile de muncă. Comunicarea devine instrument de armonie în managementul resursei umane, instrument de bază al managementului în îndeplinirea funcţiilor sale şi de realizare a obiectivelor organizaţiei. Comunicarea devine o filozofie a managementului şi nu doar o serie de măsuri şi acţiuni mecanice.

În 1920, se introduc primele cursuri de comunicare managerială la Univeşitaţile: Harvard, Virginia, North Carolina; ele devin obligatorii pentru educaţia oricărui manager american, impunâdu-se ceva mai târziu în Europa

Dupa anii 1970, odată cu apariţia managementului de performanţă, managerul devine şi intreprinzător pe langă administrator de resurse şi lider. Datorită diferenţierii atribuţiilor sale şi a complexităţii acestora (ca administrator organizează procesele existente la nivel organizatoric, ca lider decide, ia decizii, conduce eficient; ca intreprinzător acţionează in momentul potrivit pentru buna funcţionare a organizaţiei), comunicarea managerială devine o adevarată forţă, ocupă un loc central in activitatea oricarui manager.

Comunicarea managerială reprezintă o formă a comunicării interumane, un instrument de conducere cu ajutorul căruia managerul işi poate exercita atribuţiile specifice: previziune, antrenare, organizare, coordonare, control, evaluare.

Fiind parte a procesului de conducere prin care managerul ii inţelege pe subordonaţi, făcându-se inţeles de aceştia, comunicarea managerială este orientată nu numai spre transmiterea mesajelor, ci şi spre schimbarea mentalităţilor şi adaptarea psihologica a angajaţilor la obiectivele organizaţiei.

Comunicarea managerială reprezintă un auxiliar al conducerii care pune in circulaţie informaţii despre rezultatul deciziilor, făcând astfel posibilă punerea de acord a execuţiei cu obiectivele şi a rezultatelor cu planificarea.

Ca stare de spirit şi instrument al conducerii, comunicarea managerială este prezentă în toate aspectele muncii managerilor, asigurând operaţionalizarea funcţiilor managementului, sporirea performanţelor individuale şi colective, statornicirea unor relaţii corecte şi eficiente între angajaţi atât pe orizontală, cât şi pe verticală. Ea este esenţială pentru raporturile managerului cu mediul ambiant, pentru accesul acestuia la sursele informaţionale.

2. Definirea comunicării

Comunicarea poate fi definită ca:

,,- procesul prin care o persoană (sau un grup) transmite un conţinut conceptual (o atitudine, o stare emoţională, o dorinţă etc.) unei alte persoane sau unui alt grup;

- arta transmiterii informaţiilor, ideilor şi atitudinilor de la o persoană la alta;

- trecerea unei informaţii de la un emiţător la un receptor;

- comunicarea reprezintă o caracteristică fundamentală a fiinţei umane şi exprimă universalul, spre deosebire de comunicaţie, care se referă la instrumentele, la tehnicile şi tehnologiile ce înlesnesc şi amplifică procesul de comunicare între indivizi şi între colectivităţi, conferindu-le, în anumite cazuri, un caracter de masă;

- a face cunoscut, a da de ştire, a informa, a înştiinţa, a spune;

- ansamblul proceselor fizice şi psihologice prin care se efectuează operaţia în relaţie cu una sau mai multe persoane în vederea obţinerii unor anumite obiective.’’(Voicu, M., Rusu, C., 1998, pag.11.)

,,Comunicarea reprezintă elementul indispensabil pentru funcţionarea optimă a oricărei colectivităţi umane, indiferent de natura şi mărimea ei. Schimbul continuu de mesaje generează unitatea de vedere şi, implicit, de acţiune, prin armonizarea cunoştinţelor privind scopurile, căile şi mijloacele de a le atinge, prin promovarea deprinderilor necesare, prin omogenizarea relativă a grupurilor sub aspect afectiv, emoţional şi motivaţional (opinii, interese, convingeri, atitudini).’’( T. Niculae, I. Gherghita, D. Gherghita, 2006, pag.9.)