Depășirea etnocentrismului prin comunicare interculturală

Introducere

Comunicarea reprezintă elementul indispensabil pentru funcţionarea optimă a oricărei colectivităţi umane, indiferent de natura şi mărimea ei. Schimbul continuu de mesaje generează unitatea de vedere şi, implicit, de acţiune, prin armonizarea cunoştinţelor privind scopurile, căile şi mijloacele de a le atinge, prin promovarea deprinderilor necesare, prin omogenizarea relativă a grupurilor sub aspect afectiv, emoţional şi motivaţional (opinii, interese, convingeri, atitudini).

Comunicarea interculturala nu este ceva nou. Nomazii, misionarii religiosi si soldatii cuceritori au întânit oameni diferiti de ei însisi înca de la începutul timpului. Aceste întâlniri, precum cele de astazi, erau de cele mai multe ori confuze si ostile. Astfel, cu aproape 2000 de ani î.d.Hr., Eschil scria ca „toata lumea se grabeste sa-l învinuiasca pe strain”23.

Studiul comunicării interculturale a încercat să răspundă la întrebarea: „Cum pot oamenii să se înţeleagă, atunci când aceştia nu împărtăşesc o experienţă culturală comună?".

Comunicarea interculturală înseamnă interacţiunea directă între oameni de diferite culturi. Comunicarea interculturală implică mult mai mult decât înţelegerea normelor unui grup, ea presupune acceptarea şi tolerarea diferenţelor.

O definiţie atotcuprinzătoare asupra interculturalităţii ne oferă Micheline Ray: „Cine spune intercultural, spune în mod necesar, plecând de la sensul plenar al prefixului inter-, interacţiune, schimb, deschidere, reciprocitate, solidaritate obiectivă.” Importanţa prefixelor din noţiunile de multiculturalism, comunicare interculturală şi raporturi transnaţionale este analizată de Christian Giordano, care observă că „prefixele multi-, inter- şi trans- posedă între ele evidente afinităţi, dar şi subtile diferenţe de conotaţie”. Prefixul multi- accentuează diferenţa, chiar separarea dintre culturi, prefixul inter- presupune că întâlnirea dintre culturi este mai dinamică, indivizii au capacitatea de a defini, de a plasa şi negocia propria apartenenţă şi propria identitate culturală. Prefixul trans- indică capacitatea personală sau colectivă de a transcede graniţele culturale şi frontierele naţionale şi de a trece de la o apartenenţă şi de la o identitate la alta cu uşurinţă.

Comunicarea interculturală a luat naştere datorită interferenţei mai multor noţiuni comune, cum ar fi comunicarea cross cultural, comunicarea internaţională sau globală, relaţiile interculturale. Toate aceste noţiuni au fost subsumate unui concept mai larg, acela de Comunicare interculturală

În epoca moderna si în cea contemporana, dezvoltarea tehnico-stiintifica permite, în mare parte, o comunicare, tehnic vorbind, aproape fara bariere. Perfectionarea tehnica a comunicarii a generat, însa, drept consecinta accesul potential la comunicare si informatie si minimalizarea pregatirii mesajelor de comunicare. A aparut, astfel, o situatie paradoxala în fata umanitatii: „comunicam din ce în ce mai mult si ne întelegem din ce în ce mai putin”. Neglijentele în construirea mesajelor, excluderea protocolului de pregatire atenta a mesajelor, însotite de mijloace de comunicare din ce în ce mai perfectionate, si neglijarea aproape completa a codului cultural si religios diferit al partenerilor duc la situatii conflictuale mai grave ca în trecut.

Potrivit lui Fred Jandt, exista 6 bariere în comunicare interculturala: anxietatea, asumarea similaritatilor în pofida diferentelor, etnocentrismul, stereotipurile si prejudecatile, interpretarea gresita nonverbala si problemele de limba.

Etnocentrismul şi comunicarea interculturală

1. Precizări terminologice

Termenul etnie – din grecescu lethnos, care înseamnă rasă, popor, naţiune, trib. În general, etnia desemnează un grup uman care se distinge de celellate printr-un etnonim, prin limbă şi tradiţie culturală comune, printr-un teritoriu în care s-a derulat şi se derulează o istorie comună, prin sentimentul apartenenţei la aceeaşi comunitate. Aşa cum s-a remarcat de numeroşi cercetători, o asemenea definiţie nu poate fi privită decât ca o determinare foarte problematică a etniei, fiindcă aceasta poate exista fără un spaţiu propriu, fara o limba proprie, în sensul că mai multe etnii pot vorbi aceeaşi limbă. În plus, ar fi greu de distins, mai departe, între etnie, popor, naţiune.