Dezvoltare Curriculară

Viitorul unei natiuni este hotarât de modul în care aceasta îsi pregateste tineretul",

Erasmus.

Este oare posibil sa avem un învatamânt bun în timp ce situatia socio-economica a tarii este deplorabila ? Iata o întrebare tulburatoare pe care, în mod inexplicabil, românii nu si-o pun, sau daca si-o pun, gasesc raspunsuri inconsistente.

Se afirma înca din 1923 ca avem cultura, dar nu avem educatie (A. Marghiloman.).

În România mileniului III, nu mai este un secret pentru nimeni faptul ca analfabetismul a atins incredibila cifra, neoficiala, de 20%, profesorii au închis scolile o luna intrând in greva fiindca nu mai puteau trai din salariu si pentru acest "delict" Ministerul Educatiei si Cercetarii, în lipsa unei solutii omenesti, si-a dat în judecata profesorii!

Ceea ce priveste calitatea reformei, M.Ed.C. a mai primit o palma la recentul examen de capacitate la nivel national, ale carui subiecte la istorie au fost date unui jurnalist.

Traditia unui sistem profund centralizat a creat o mentalitate totalitara care fusese functionala în deceniile de regim comunist. Aceasta, împreuna cu activitatile culturale pe care le-a proliferat, constituie de altfel adevarate obstacole în fata crearii codului legislativ si individual , a mecanismelor juridico-administrative necesare schimbarii.

Situatia mentionata mai sus nu constituie numai o problema rezultata din imposibilitati financiare (reale!) sau de natura sociala, ci reprezinta în primul rând o problema de structuri, de lipsa unei politici consecvente în aceasta directie a tuturor guvernelor post-decembriste în general si a ministrilor învatamântului în special.

Evolutia sistemelor educationale în lume releva cu argumente solide ca felul în care arata învatamântul astazi este rezultatul proiectarii si implementarii reformei, atât la nivel global, cât si asupra componentelor sale. O nota aparte distinge sistemele educationale moderne de cele traditionale. Structura lor a cunoscut o reforma fundamentala; organizarea ierarhica, pe verticala a învatamântului a facut loc uneia dupa modelul retelei (V. Chis, 1988).

Procesul reformei la noi, desi parcelar, dar fundamentat în conceptie, nu se realizeaza cu suficienta consecventa pe teren, aici lipsind articularea între noile paradigme ale educatiei si demersurile practicii. Exemple:

- Noile "Programe cadru" pentru învatamântul preuniversitar diversifica oferta curriculara: curriculum obligatoriu (national); curriculum local (la dispozitia / decizia scolii) si curriculum individual (optional). La nivelul scolii se manifesta destul de frecvent tendinta de a alipi volumul de curriculum local si optional la cel obligatoriu, ceea ce denatureaza conceptul reformei.

- Dezbaterea curenta în scoala asupra curriculumului se transforma uneori în simple mimetisme verbale. La nivel conceptual, curicumul sau alte asemanari substituie curriculum, ceea ce este dezarmant.

- În elaborarea manualelor alternative predomina înca focalizarea academica, accentul cade pe volumul de cunostinte în dauna structurii si esentializarii. Aceasta tendinta se exprima limpede si în definirea ariilor curriculare. Spre exemplu, aria curriculara Matematica si stiinte da sa se înteleaga ca matematica este o super-stiinta, deci fara a fi deplin instruit în integrale , derivate, logaritmi, functii trigonometrice etc. nu poti deveni om de stiinta. Procesul didactic iese anevoie din cliseele traditionale; predarea este conceputa ca simpla transmitere de informatii, lipsind preocuparile, dar si competentele pentru înfaptuirea unor experiente de învatare autentice. În implementarea reformei s-e neglijeaza, partial sau total, verigi esentiale ale procesului de inovare care, într-o descriere concisa, comporta un sir de etape aflate în interactiune. Scoala conserva cu încapatânare vadita principiile comeniene de organizare si functionare, izolându-se tot mai mult de cerintele vietii reale, evident mai complexe astazi fata de a doua jumatate a secolului al XVII-lea.

Exemplu: Sa luam o lectie obisnuita.(nu cele model ). Elevii sunt în banci, unii în spatele celorlalti, câte unul sau câte doi, ca pe vremea strabunicilor. Toti au privirile atintite înainte. Acolo este catedra si profesorul, în fata clasei. Asta li se cere - privirea în fata. Unde gasesc ei raspunsuri la confruntarile personale: la profesor, în spatele colegului sau departe de zidurile scolii ? Se pune o întrebare fireasca: ce finalitati asuma scoala contemporana ?

Exemplu (de contrast): Elevii sunt pretutindeni în clasa. Ei se grupeaza natural, potrivit optiunilor de studiu si resurselor pedagogice asigurate de profesor. Elevii privesc unii la altii, fata în fata, ei comunica . Toti au sansa dialogului.

Sistemele educationale moderne se gasesc astazi în reforma avansata. Reforma de tranzitie în educatie presupune tocmai trecerea de la structura ierarhica, pe verticala, la o structura flexibila, în retea. Reforma de sistem se cladeste pe politici educationale coerente si este premisa a tuturor celorlalte inovatii. Spre exemplu, organizarea învatamântului pe verticala, dupa principiile comeniene, asuma paradigma adaptarea elevului la scoala. Inovatiile de sistem schimba termenii paradigmei traditionale: adaptarea scolii la elev. Deci, reforma de sistem este o reforma globala si o reforma de conceptie pedagogica. Din aceasta decurg firesc toate celelalte inovatii. Fara reforma de sistem, celelalte demersuri oricât de bine ar fi proiectate, pot esua în simple cosmetizari si prin decalajele din interiorul învatamântului autohton (scoala de la oras si scoala de la sat, cerintele de studiu si posibilitatile /nevoile elevilor etc.) si fata de învatamântul modern (compatibilizare, mobilitate, proiecte comune etc.).